Neototalitarianismul contemporan vizează libertatea de expresie

În democraţie, dezbaterea, deliberarea, analiza şi evaluarea publică a informaţiilor, ideilor, propunerilor şi poziţiilor relevante pentru decizia colectivă este esenţială. Nu e o chestiune opţională.

Democraţia, ca formulă de organizare politică, depinde mai mult decât orice alt sistem politic de bună gestionare, circulaţie, analiză şi evaluare a informaţiei. De ce? Pentru că spre deosebire de sistemele în care decizia politică se restrânge la nivelul unor grupuri sau persoane de la vârful ierarhiei sociale, în democraţie fiecare votant, de sus până jos, este implicit şi explicit un decident. Iar decidentul trebuie să aibă acces la informaţie. Ne gândim la “democraţie”, ne gândim la “vot”, la însumarea deciziei politice luate de fiecare cetăţean în parte. Iar votul este expresia unei combinaţii de informaţie şi analiză bazată pe confruntare în dezbatere ce apoi se concretizează în preferinţele fiecărui alegător.

Aşadar în democraţie, dezbaterea, deliberarea, analiza şi evaluarea publică a informaţiilor, ideilor, propunerilor şi poziţiilor relevante pentru decizia colectivă este esenţială. Nu e o chestiune opţională. Este fundamentală democraţiei exact în aceeaşi măsură în care este şi votul. Democraţia are – ca să fim expliciţi – două dimensiuni, două paliere de funcţionare:

1. Pe de o parte un sistem democratic presupune o funcţie de formare a opiniilor şi preferinţelor cetăţenilor: aşa-numita democraţie deliberativă. (Deliberativă pentru că se consideră că opiniile şi preferinţe într-o democraţie funcţională trebuie să se formeze pe bază de discuţie, dezbatere, deliberare şi dialog public – transparent, deschis).

2. Pe de altă parte un sistem democratic presupune o funcţie de transformare a acestor opinii şi preferinţe individuale, pe calea votului, în decizie publică: aşa-numita democraţie agregativă (Agregativă pentru că prin vot se comasează, însumează, agregă mii şi milioane de preferinţe şi opinii personale diverse şi de cele mai multe ori contradictorii, într-un singur output decizional).

Deci două funcţii mari şi late: (1) formarea liberă şi informată a opiniilor şi preferinţelor şi (2) convertirea sumei acestor preferinţe în vectori de decizie colectivă. Fiecare funcţie este operaţionalizată şi exercitată prin anumite mecanisme şi structuri instituţionale specifice. (Votul e unul dintre aceste mecanisme. Important, central, dar nu singurul).

De ce insistăm pe această chestiune? Pentru că pe cât este de importantă, pe atât de puţin înţeleasă este. De modul în care funcţionează ansamblul acestor două tipuri de mecanisme şi instituţii depinde calitatea democraţiei unei ţări. E simplu. O maşină cu două motoare. Motoarele sunt gripate, blocate, dau rateuri: atunci maşina nu merge.

Dat fiind că mecanismul agregativ şi patologiile sale electorale sunt mult mai bine cunoscute şi vizibile, e bine să reamintim mereu şi mereu acest aspect legat de funcţia deliberativă în care dezbaterea publică este esenţială. Să spunem mereu şi mereu: în democraţie, dezbaterea, deliberarea, analiza şi evaluarea liberă publică a ideilor, propunerilor şi poziţiilor relevante pentru decizia colectivă este esenţială. Nu e o chestiune opţională. Circulaţia informaţiei şi a opiniilor este fundamentală democraţiei, exact în aceeaşi măsură în care este şi votul.

Pentru asta însă este nevoie ca să existe ceva numit “libertatea de expresie”, trebuie ca cetăţenii să poată să îşi exprime liber opiniile, iar aceste opinii să poată să fie circulate, discutate, dezbătute. În momentul în care avem canalele de comunicare, de exemplu liniile de telefon, urmărite, ascultate, monitorizate, iar conţinutul a ceea ce oamenii comunică pe aceste linii de telefon este evaluat şi penalizat din perspectiva unor dogme ale autorităţilor publice sau ad-hoc constituite, libertatea de expresie e restrânsă. Democraţia e restrânsă şi ea pe măsură. Nu se încalcă doar o libertate sau un drept fundamental, se subminează în acelaşi timp esenţa mecanismului democraţiei.

La fel: Când editurile cenzurează cărţile şi autorii, când mass-media manipulează informaţia subminând dezbaterea publică a veridicităţii şi semnificatiei informaţiei, când se anunţă interdicţii şi excomunicări împotriva celor ce îndrăznesc să exprime puncte de vedere neagreate de autorităţi sau de pluralităţi constituite în corpuri sociale transformate în hoarde virtuale menite să sufoce libertatea cuvântului, nu se încalcă doar o libertate sau un drept fundamental, se subminează în acelaşi timp esenţa mecanismului democraţiei.

Este bine să nu uităm niciodată, în ceea ce va urma de acum înainte, următorul lucru: votul în absenţa libertăţii de expresie, votul în prezenţa cenzurii şi presiunii informaţionale manipulatorii asupra cetăţenilor este un vot viciat. În general, când libertatea de expresie este atacată, nu e vorba doar de un principliu liberal sub asediu, este vorba de însăşi subminarea mecanismului central deliberativ al sistemului democratic. Prin implicaţie cauzală, mecanismul central agregativ al sistemului democratic este şi el incapacitat.

Este important să reamintim mereu şi mereu: ideea că votul este cel ce defineşte democraţia este naivă şi incompletă. Până la urmă şi în comunismul totalitar clasic se vota. Nu există niciun motiv să credem că neototalitarianismul contemporan se va dispensa de simulacrul votului…

Atacul neototalitarianismul şi al susţinătorilor săi din mass-media, universităţi şi spaţiul public este la adresa democraţiei deliberative şi a libertăţii de expresie. Nu chestionează votul şi principiile agregative. Din contră. Ei înţeleg foarte bine că fără libertatea expresiei şi informaţiei, votul, actul de a vota, este o simplă forma fără fond, o glumă într-o farsă politico-ideologică în care deznodământul este predeterminat…

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News