Marea adunare fesenistă şi democraţia domnului Dragnea


Marea adunare din Bucureşti este imaginea însăşi a democraţiei în epoca Dragnea, întruchiparea dominaţiei pe care un regim cleptocratic o are asupra supuşilor săi.

 

 

În cele din urmă, poporul va fi adunat spre a-şi striga, entuziast, solidaritatea cu marele său conducător, şi Liviu Dragnea va putea admira, sâmbătă, spectacolul puterii sale. De această dată, Piaţa Victoriei nu va fi populată de duşmani şi de trădători, ci de oameni de bună-credinţă, instruiţi şi încadraţi atent de superiorii lor. Marea adunare din Bucureşti este imaginea însăşi a democraţiei în epoca Dragnea, întruchiparea dominaţiei pe care un regim cleptocratic o are asupra supuşilor săi. De la punctaj la lozinci şi marcă vestimentară, totul este decis, înţelept, de partid. Libertatea este închisă în ţarcul desenat de domnul Dragnea şi de acoliţii săi.

În fapt, ca orice bun fesenist, domnul Dragnea are o viziune despre democraţie care exclude nu doar pluralismul, ci şi înţelegerea valorii demnităţii umane. Precum comuniştii de dinaintea lor, feseniştii nu au văzut în popor decât o masă informă plătitoare de taxe. Ideea de participare civică le este străină, angajamentul etic le apare suspect. În acest univers reglat de legile supunerii, autonomia este un element potenţial subversiv, de natură a afecta ordinea ierarhiilor clientelare.

Pentru domnul Dragnea şi colegii săi, perspectiva adunării libere a cetăţenilor, în absenţa unui dictat de partid, este inimaginabilă. Din ianuarie 1990 şi până acum, logica fesenistă este una a mobilizării prin reţelele pe care le controlează partidul- stat. Mineriadele din iunie 1990 sunt doar forma de sistematizare a barbariei, parte a unui program de intimidare colectiv. După trei decenii, marea adunare a domnului Dragnea este simptomul aceleiaşi ambiţii de a proiecta efigia unei autorităţi omnipotente.

Democraţia domnului Dragnea, pe urmele precedentului fesenist, instituie inegalitatea de statut juridic ca valoare centrală a regimului. Strategiile prin care se vizează mutilarea legilor de procedură penală, amputarea legislaţiei, confiscarea Curţii Constituţionale sunt, toate, demersuri ce tind să întărească autoritatea acestui stat patrimonial cu care PSD se confundă, tradiţional. Convocarea celor care sunt dependenţi, financiar şi simbolic, de partidul-stat este temelia pe care se înalţă marea adunare populară a domnului Dragnea. Etalarea sprijinului este, în realitate, dezvăluirea dispreţului faţă de cei care sunt, pentru stăpânii fesenişti, doar o masă de şerbi.

Democraţia domnului Dragnea rafinează ceea ce deceniile de comunism şi de fesenism au propus, ca manieră de administrare a societăţii: autocraţia născândă de acum, cu al său cult al personalităţii conducătorului, este urmaşa democraţiei populare de după 1948. Decorurile se schimbă, dar ambiţia partidului-stat este aceeaşi. De a domina, de a stăpâni, de a jefui, în impunitate. Reflexele trecutului sunt reactualizate, oportun.

Marea adunare a domnului Dragnea se vrea apoteoza sa. Memoria istorică nu pare a fi importantă pentru domnia sa. Regia de acum evocă, în cheie grotescă, punerea în scenă din vremurile ceauşiste. Un stat captiv şi o naţiune anesteziată, iată temeliile puterii feseniste şi ale regimului prezidat, vremelnic, de Liviu Dragnea. Dincolo de persoane trecătoare şi de rătăcirile lor, ceea ce se conservă este tiparul inegalităţii şi al privilegiilor. La centenarul Unirii, România îşi poate contempla propria involuţie spre autocraţie. Marea adunare populară este doar un alt semn al timpurilor pe care le trăim.

 

Articol apărut şi în Marginalia.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.