Ironii tragice: Despre Imre Nagy şi Viktor Orban

În noiembrie 1956, Gheorghiu-Dej l-a trimis la Budapesta pe Valter Roman să-l convingă pe Imre Nagy (refugiat în Ambasada Iugoslaviei) să accepte să meargă în România împreună cu cei mai apropiați colaboratori ai săi. Era o misiune de maximă încredere care implica în egală măsură serviciile secrete românești şi sovietice.

 

Roman, pe atunci directorul Editurii Politice, adică Editura PMR, se cunoștea cu Nagy de la Moscova, de la Comintern. Aveau prieteni comuni. Vorbitor nativ de maghiara, Roman conversa cu Nagy în această limbă. Cunoscător al practicilor staliniste, Nagy a simțit imediat capcana şi a refuzat categoric “invitaţia”. A cedat însă atunci când Iuri Andropov, ambasadorul sovietic în Ungaria, i-a transmis promisiunea lui Janos Kadar, șeful „Guvernului Muncitoresc-Ţărănesc” impus de tancurile rusești, că poate părăsi liniştit locul de refugiu şi că nu vor urma niciun fel de represalii. Minciună neruşinată. În clipa când ieșeau din clădirea Ambasadei lui Tito, Nagy şi camarazii săi, inclusiv familiile lor, au fost de îndată luați ostateci, puși în câteva dube, duși la un aeroport militar şi transportaţi în RPR. A urmat domiciliul forțat, sub strictă supraveghere securistă, la Snagov. Responsabil era ofițerul, viitorul general de securitate Tanase Evghenie.

Însărcinaţi cu “convingerea” lui Nagy de a-şi turna cenuşă-n cap au fost Valter Roman, Iosif Ardeleanu (șeful Cenzurii) şi Nicolae (Miklos) Goldberger, veteran cominternist, director adjunct al Institutului de Istorie a PMR. Fiecare rând scris de Nagy în captivitate ajungea imediat, transcris în traducere românească, pe biroul dictatorului roman. Acesta dădea instrucțiuni de genul “Să-l lăsăm să-și divulge gândurile, după care să-l spânzurăm. De limbă”.

Nagy a fost spânzurat, nu de limbă, ci de gât, la Budapesta, în iunie 1958. Trupul său, al lui Pal Maleter şi ale celorlalți lideri ai Revoluției Maghiare au fost îngropate într-un cimitir fără nicio identificare. Reînmormântarea s-a desfășurat pe 16 iunie, acum 35 de ani. Oraţia în memoria premierului ucis a fost rostită de un tânăr avocat, activ în cercurile disidenţei democratice. Un discurs care a răsunat global. Liderul Fidesz i-a cerut premierului din epocă, Miklos Nemeth, să părăsească procesiunea miting. “Lăsaţi-ne să ne jelim morții!” Azi, Viktor Orban este corifeul antiliberalismului, entuziast trumpist şi megafon al imperialismului putinist. Unul dintre cele mai triste cazuri de rinocerizare ale acestor timpuri întunecate.

 

Articol publicat şi în Contributors.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.