După un an

Mai sunt două săptămâni. Ceea ce se prefigura ca un Blitzkrieg a devenit un război de uzură purtat de o mare putere imperialistă, mai precis colonialistă, împotriva unei țări, a unei națiuni şi a unei culturi pe care le vrea înrobite, umilite, distruse.

Nu propun aici un maniheism abuziv, dar mă feresc de ceea ce aş numi o hipertrofie a „nuanțelor”. Mi-e greu să nu detectez îndărătul „echidistanței”, al „pacifismului” şi al „neutralităţii” o lașitate care încearcă să deresponsabilizeze Rusia putinistă pentru agresiunea începută pe 24 februarie 2022. Un război militar, psihologic şi moral în care se confruntă viziuni ireconciliabile despre demnitatea umană.

Putin a mizat pe surparea unității Occidentului democratic. Pentru el, valorile euroatlantice sunt o vorbă în vânt, un basm, o himeră. S-a priceput să o ducă de nas pe Angela Merkel, a crezut că își va face de cap în continuare. Nu a anticipat câtuşi de puţin: 1) voința de libertate a ucrainenilor, capacitatea militară şi eroica energie a rezistenței (Azovstal, Herson, Bahmut, Kiev, Odessa); 2) convergența dintre sentimentul național radicalizat de invazie şi curajul civic al președintelui Volodimir Zelenski şi al echipei sale; 3) mobilizarea morală a UE şi NATO tradusă în solidaritate militară şi politică efectivă cu Ucraina as long as it takes, cum a spus apăsat Joe Biden la Varșovia: 4) capacitatea liderilor din NATO şi UE de a trece dincolo de firești divergenţe în lupta pentru scopul comun: victoria Ucrainei şi înfrângerea Rusiei. Altfel spus: victoria democrației şi înfrângerea autocraţiei militariste, imperialiste, expansioniste.

Toate aceste elemente explică faptul că la un an de la începerea criminalei agresiuni, Putin este un paria al comunității internaționale, iar Ucraina continuă să se bucure de admirația celor care iubesc libertatea şi refuză sclavia. Totalitarismul înseamnă, o știm de la Hannah Arendt, lichidarea persoanei morale şi a persoanei juridice. Războiul ruso-ucrainean este unul dintre totalitarism și democrație. Cine refuză să recunoască acest lucru o face fie din orbire voluntară, fie din abjectă solidaritate cu Diavolul. Imbecilitate și/sau infamie. Murdărie, ticăloșie, lașitate.

Articol publicat şi în Contributors.