Infantilizarea adulţilor


Iată o carte care dă câteva teme serioase de meditaţie. Şi o explicaţie. Robert Epstein notează infantilizarea generalizată a culturii occidentale. Fenomen occidental ce se răspândeşte rapid peste tot în lume. La o vârstă când ar trebui în mod normal să se comporte ca adulţi responsabili, tot mai mulţi tineri rămân tot mai mult blocaţi într-o subcultură sau subculturi infantile, economic dependenţi şi naivi-iresponsabil contestatari…

 

Robert Epstein explică în volumul The Case Against Adolescence: Rediscovering the Adult in Every Teen rolul pe care mass-media şi cultura promovată de elitele americane şi occidentale îl au în crearea acestui fenomen. Cartea pune aşadar bazele înţelegerii unui fenomen contemporan occidental şi global de mare importanţă: puerilizarea adulţilor. Adolescenţa a ajuns să fie considerată ca fiind în mod natural o etapă de iresponsabilitate scuzabilă.

Nu e, spune Epstein. Ideea e recentă, subliniază el. În mod tradiţional oamenii tineri erau consideraţi responsabili şi serioşi foarte curând după ieşirea din copilărie. Nici nu se putea altfel: ce societate îşi permitea în sărăcia pre-capitalistă se întreţină o armată de juni subfolositi economic, lipsiţi de pregătirea profesională sau de capacitatea fizică necesară unei activităţi social-productive şi protestând pe străzi pentru te miri ce, costumaţi de carnaval? Doar surpulusul generat de capitalism permite acest lux. Şi noul trend de iresponsabilizare şi construire a unei identităţi juvenile pentru tot mai largi grupe de vârste creşte rapid.

“Studenţii” ajung să fie şi ei scutiţi – prin definitie – de constrângerile responsabilităţii. Trebuie “să li se dea”. E o datorie socială.

“Tinerii” între 30 şi 40 de ani ajung şi ei să fie tributari unei culturi “cool”, unei contra-culturi manufacturate în jurul unei noţiuni articificiale de eternă tinereţe, hedonist-iresponsabilă, dar camuflată sub ideea de luptă pentru “cauze sociale”. Avem acum oameni semicentenari care vorbesc, se mişcă, se îmbrăca şi au în cap idei pe care în mod normal le asociem revoltei umorale şi lipsei de experienţă de viaţă adolescentine. Şi sunt “formatori de opinie”. Să li se dea şi ăstora ceva. Să se facă.

A fi adult responsabil a devenit ţinta unei campanii propagandistice fără precedent. Hollywood, mass-media, cercetarea “ştiinţifică” academică subminează şi ironizează tot ceea ce poate pune în umbră şi submina spiritul juvenil, pseudo-revoluţionar şi adolescentin-manufacturat. Pseudo-responsabilităţi pentru pseudo-cauze abstracte cum ar fi “salvarea planetei”, “salvarea săracilor”, “salvarea la X şi Y” devin centrul identităţii colective al unor largi grupuri sociale.

Citind cartea, nu poţi să nu te întrebi: Cui foloseşte asta? Chiar aşa: Cui i-ar putea folosi să aibă o masă de manevră electorală alcătuită din indivizi dependenţi de stat, imaturi, agitaţi, lipsiţi de simţul realităţii şi alergând după cai verzi pe pereţi, umflaţi cu pompa de la Hollywood sau de centrele mediatice şi politice ale cauzelor cool şi progresiste? Să li se dea. Să se facă.

E interesant însă când cele două personaje principale în această scenetă istorică ajung din când în când să se confrunte frontal: pe de o parte, ăia care fac parte din clasa socială politrucă şi statistă care îi tot îmbobinează cu obiective şi promisiuni pe “juni”. Şi pe de alta, “junii” în cauză. Atunci e frumos. Atunci ni se cere să ridicăm vocea şi să intervenim. “Vai, se poate?! S-a degradat climatul public. Democraţia noastră e în pericol. Săriţi, oameni buni, explicaţi-le maselor!”

Am interveni, desigur. Democraţia “noastră” ne e dragă tuturor. Întrebarea este, intervenim, intervenim dar de partea cui?

Până una-alta revenim la cartea lui Epstein. Merită.

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.