Tăriceanu. Acum (și) de extracție iliesciană

În așteptarea validării unei candidaturi prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu împrumută, cu voluptate, elemente de punctaj (și, în fond, de viziune) de la Ion Iliescu.

Este greu să nu fi sesizat o ușoară modificare în poziționarea publică din ultimele luni la Călin Popescu Tăriceanu.

Nu, nu cred că avem nici un motiv să îl credităm ca fiind „vocea rațiunii” (căci, în ultima vreme, oarecum mai moderată) din binomul atât de toxic pentru România PSD-ALDE. Nu are rost să căutăm motivații etice și convertiri morale inexistente (cu atât mai improbabile la un personaj de calitate atât de dubioasă a acestui liberal vopsit) acolo unde e, în fond, marketing politic.

Dar e interesant de observat că, în așteptarea validării unei candidaturi prezidențiale, Călin Popescu Tăriceanu împrumută, cu voluptate, elemente de punctaj (și, în fond, de viziune) de la Ion Iliescu.

Brusc, dl Tăriceanu e pacifist. Împăciuitor. Îngrijorat că, de la 1 ianuarie 2019, vocea României nu se va auzi „unitar” în Cancelariile occidentale. Foarte încercănat fiindcă, inclusiv în Parlamentul European, sunt unii (români) care vor răul altora (români și ei, dar lichele și corupți!). Să insist numai puțin pe această chestiune: ceea ce spune de fapt dl Tăriceanu, dincolo de iliescianul său balet de vorbe plate, de locuri comune, este că, în ce-l privește, ar dori ca aceia care sunt corupți (deci hoții și borfașii, să le spunem generic!) să fie la fel cu cei care nu sunt corupți. Și, dacă se poate, primii (deci hoții și borfașii, să le spunem generic!) chiar să fie cei care, cu predilecție, conduc treburile țării.

Bun. Deci dl Tăriceanu vrea unitate. Vrea pace. Vrea unitate. Vrea solidaritate. Vrea – mai țineți minte cât de tare clama aceasta Ion Iliescu acum două-trei decenii – liniște.

Ion Iliescu dorea liniște și, simultan cu doleanțele sale, colegii săi de partid, sub aleasa sa oblăduire, au jefuit țara. „Capitalism de cumetrie” – așa spunea până și Alina Mungiu despre PSD de acum două decenii, pe când încă nu devenise intelectuala de buzunar a dnei V. V. Dăncilă. „Elite de pradă”, spuneau alții. „Furtul unei națiuni”, scria și demonstrat, clar-cristal, Tom Gallagher.

Călin Popescu Tăriceanu vrea, la rândul său, liniște – după ce, cot la cot, cu Dragnea, PSD et comp, au călcat în picioare și, de fapt, continuă să o facă, justiția, statul de drept, democrația liberală.

Încă o dată: „liniștea” și „unitatea” dorite de Călin Popescu-Tăriceanu nu sunt opțiune etice, sunt poziționări politice și cinice. În plus: Ion Iliescu e unul singur. Restul sunt clone jalnice. Unele, chiar mai mult decât atât: jalnice și josnice!

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.