Biletele de favoare și privilegiile noii nomenclaturi


Prostul obicei al biletelor gratuite pentru nomenclatura de partid și din administrație desconsideră principiul că orice act cultural are un cost. Concertele gratuite organizate în piețele publice de primari, pe banii contribuabililor, duce la distorsionarea pieței de divertisment și la o greșită educare a publicului.

 

Peisajul sălii de teatru, operă, cinema, filarmonică sau al oricărui spațiu unde se prezintă o premieră arată ca o gură fără dinții din față: locurile bune din primele rânduri sunt adesea goale, iar lojile pentru VIP-uri sunt ocupate, în cel mai bun caz, de persoane necunoscute. Configurația bizară este generată de uzanța moștenită din comunism de a oferi demnitarilor „bilete de favoare” gratuite.

Cel mai adesea, miniștri, parlamentari, directori și directorași, șefi și șefuleți din Primării, Consilii Județene, Prefecturi și „deconcentrate” primesc invitații pe care le onorează rar. În anii din urmă, dar accentuat în guvernarea actuală, demnitarii nu sunt consumatori de cultură, ba dimpotrivă, sunt semidocți (admit că există unele excepții), deci sunt prezenți doar când vor să fie văzuți. Fenomenul este similar în orașele de provincie și în Capitală, cu diferența că la București biletele de favoare sunt (tot) mai numeroase.

Prostul obicei al biletelor gratuite pentru nomenclatura de partid și din administrație desconsideră principiul că orice act cultural are un cost. Concertele gratuite organizate în piețele publice de primari, pe banii contribuabililor din orașe, duce la distorsionarea pieței de divertisment și la o greșită educare a publicului. Utilizate frecvent ca instrumente electorale, spectacolele gratuite strică publicul de masă care va ignora că actul cultural are un preț concret, calculat la costurile dictate de industrie și va evita să cumpere bilet la evenimente culturale cu plată. Oportunismul artiștilor dornici să prindă un contract cu Primăriile generoase cu banii publici e altă consecință nefericită (vezi laudele exagerate ale vocalistului trupei Holograf, Dan Bittman, la adresa primarului Sectorului 5, finanțatorul spectacolului din septembrie 2018). Bunele practici ar putea fi preluate. La Opera din Viena toate locurile se vând, inclusiv cele din celebra Lojă 13 a directorului. Cu o oră înainte de spectacol se formează cozi la casă pentru biletele în picioare, mai ieftine. Dar asta înseamnă educație și respect față de cultură. Noi am pierdut deprinderile corecte.

Nicolae Ivan, fondator al revistei interbelice Fruncea, critic muzical și autorul Micii istorii a orașului Timișoara, a redactat în anii ’50 o istorie a teatrului liric timișorean, care nu a putut fi publicată în 1960, când a fost terminată, fiindcă distinsul intelectual stătuse în detenție politică și era considerat „dușman al poporului”. Publicată anul trecut de fiica jurnalistului, soprana Simina Ivan, de la Opera din Viena, cartea consemnează inclusiv prețul biletelor și al abonamentelor, unele cumpărate de aristocrația timpului „pe vecie” cu bani grei, pentru a ajuta teatrul. Primăria Timișoarei făcea eforturi, în secolele XVIII-lea și al XIX-lea, să ofere artiștilor condiții bune în beneficiul calității spectacolelor. De aceea, prețul biletelor a crescut constant. De exemplu, în lojile Teatrului timișorean un loc costa 4,50 de florini, în 1898, după refacerea sălii distruse în incendiul din 1880, lojile cele mai bune de la etajul I erau mai scumpe, 5 florini scaunul, în vreme ce locurile de la galerie nu depășeau 20 de creițari. Nu se consemnează existența biletelor gratuite, fiindcă, pentru persoanele de rang public cât și pentru funcționari era o chestiune de prestigiu să cumpere abonamente și să participe la spectacolele teatrului.

Acele vremuri s-au dus, iar în prezent s-a lățit peste România un paradoxal feudalism comunistoid care produce privilegii și privilegiați din mediul politic și administrativ. Maldăre de invitații stau probabil nedeschise pe masa demnitarilor, însă absența unor gratuități este remarcată imediat. „Salut…,te rog să îmi confirmi cele 4 invitații pe numele Ioan Matei la premiera de luni 5 noiembrie de la Sala Palatului”, îi scria recent producătorului Tudor Giurgiu o consilieră a directorului din Ministerului Culturii Naționale, comandându-i practic invitații la premiera filmului Moromeții 2 pentru „șefu”. Formularea nu conține nicio rugaminte, nicio solicitare, ci doar confirmarea unor gratuități pur și simplu cuvenite.Tudor Giurgiu a reacționat firesc pentru igiena relației între producătorii de artă și autorități, nu doar refuzând favorurile cerute pe tonul stăpânului (noi vă dăm banii!), ci făcând publică pe Facebook această pretenție ilegitimă: „V-am gugălit și îmi reiese că din 2008 sunteți director/supraviețuitor mare la Minister, conduceți Direcția Cultură Scrisă și Creație Contemporană. După ultima declarație de avere aveați vreo 100.000 de euro și 75.000 lei în cont. Vă faceau pe dvs.(sau pe colegii subit pasionați de film) 4 belete de 30 lei bucata? Aveam și mai scumpe, dar înțeleg că preferați varianta budget (…) În concluzie, nu prea mă simt obligat să vă confirm cele 4 invitații. Ba mai mult, vă zic că e o insolență (…) Invităm pe cine vrem noi, domnule Matei. Pe prieteni, pe ministrul Culturii (de care, trecând de protocolul firesc, mă leagă și o veche amiciție), pe doamna care ne face curat la birou, pe oamenii care se zbat să promoveze filmele romanești în toată țara, pe gospodarii din Talpa (Teleorman) care ne-au ajutat să facem filmul la ei în case (…) Într-o lume normală (țările scandinave de ex.), gestul dvs. ar fi fost incalificabil și ați fi plecat din Minister în secunda doi. Pentru delictul de lipsă de bun simț”. Ministrul Culturii, George Ivașcu, a comunicat presei că a sesizat Comisia de disciplină pe cazul jenant al directorului Matei.

Ioan Matei s-a apărat cu o explicație bâlbâită, că s-a înțeles greșit, că a sunat să „cumpere bilete” etc. Nu e credibil. Omul s-o fi învățat, în cei zece ani de când este ceva șef în minister, cu temenele, cu învârteli, cu atitudini subalterne. La care se adaugă privilegiile aferente poziției. Și cum funcția bate gradul, în martie 2013 Ioan Matei era titularizat membru plin al Uniunii Scriitorilor, deși nu îndeplinea condițiile: avea la activ doar două cărți nu trei, cum cere statutul (dealfel mărturisea acest lucru într-un interviu publicat în iunie 2013 în Ziarul de duminică, supliment al ZF), dar avea „foncție” și prieteni, cum ar fi Horia Gârbea, capabili să adoarmă vigilența comisiei. Printre altele, dl. Matei este veșnicul responsabil de prezența României la târgurile internaționale de carte, cu standuri strălucind adesea prin absența creativității și demonstrând o amarnică lipsă de competență, precum și indiferența față de imaginea culturii românești în lume. O excepție ar fi Târgul de carte de la Leipzig din martie, unde România a fost invitată de onoare, și, poate, prezența la Frankfurt anul acesta, cu un design preluat de la Leipzig și cu un program mai îngrijit.

Cazul „biletului de favoare” pretins de un director oarecare dintr-un minister oarecare confirmă un proces îngrijorător, căruia un cineast cu merite, organizatorul prestigiosului festival de film TIFF, i-a s-a opus. Instituțiile statului au fost transformate în feude unde domnește bunul plac și unde se croiesc privilegii din ce în ce mai sofisticate, printre care a primi bilete gratuite la spectacole, concerte, festivaluri etc. pare unul mărunt și de la sine înțeles. Iar dacă în stradă s-a născut manifestul #Rezist, este și din nevoia de a stăvili avalanșa de avantaje politice, cumetrii, favoruri fără legătură cu merite sau competențe care indică declinul moral al nomenclaturii în tulburata tranziție românească.

 

Articol publicat şi în Contributors

 

 


Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Mircea Oprescu spune:

    Prețul unui bilet reprezintă o minimă contribuție la sprijinirea unui act de cultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.