Industria compasiunii


Bănuiam că, mai devreme sau mai târziu, duplicitarismul moral, demagogia, populismul deșănțat, nerușinarea abjectă a multi-milionarilor cu vederi de extrema stângă de la Hollywood vor fi taxate. Va veni și rândul ideologilor radicali din campusuri, acești fățarnici impenitenți, apărați de statutul de inamovibili și remunerați cu sume imense pentru o muncă adeseori fără nicio valoare.

 

Mi-ar plăcea să cred că vor plăti și politicienii, dar aici lucrurile sunt complicate. Statisticile arată că ticăloșii de ieri se adeveresc a fi, prin comparație cu nemernicii de azi, adevărate repere morale. Politica e un perpetuum mobile al infamiei, dar încă n-a fost inventat și mecanismul care să-l anihileze. Aș spune chiar că nu există nicio șansă ca el să apară cândva.

Mă indignez de ani de zile de schizofrenia personajelor din categoriile amintite. Cum poți fi, simultan, un îmbuibat care achiziționează proprietăți de milioane de dolari, iahturi, insule, să ai în bănci conturi ale căror niveluri l-ar speria și pe Ali Baba, și totodată să plângi de mila săracilor? Până unde merge nerușinarea de a-ți declara solidaritatea cu amărâtul care abia are bani de metrou, când tu te lăfăi în mașini de lux pe care până și praful se simte intimidat să se așeze? Câtă murdărie se află în sufletele lor, încât să treacă, printr-o simplă clipire de ochi, de la discursul demagogic la sauna personală mare cât un stadion?

Îmi pasă prea puțin de bogătașii lumii, de magnații și potentații de toate categoriile. Atâta vreme cât și-au dobândit banii legal (banii mulți nu pot fi niciodată câștigați moral!), nu mă interesează ce fac cu ei. Problema intervine atunci când privilegiații îmbracă haina fraternității cu „umiliții și obidiții”. Când îi surprind în astfel de postúri, mă apucă greața. Culmea e că, de regulă, falseturile lor sunt întâmpinate cu lacrimi de recunoștință. Și asta pentru că există în adâncimile ființei umane o irepresibilă nevoie de protecție și înțelegere. Buni psihologi, acești fățarnici învederați dau cu două mâini o marfă care nu-i costă nimic: încurajări, compătimiri, milă, indulgențe, lacrimi de crocodil.

În realitate, în spatele acestei industrii a compasiunii se află un calcul cinic. Abili, îmbuibații de la Hollywood s-au pus la adăpost profesând un silogism deșuchiat: „Eu când spun că iau, iau, iar când spun că dau, spun.” În felul acesta, își asigură poziții inexpugnabile indiferent de deznodământ. Oricare ar fi, în cele din urmă, poziția învingătoare, ei triumfă. Dacă biruiesc „umiliții și obidiții”, au alibiul de a fi fost mereu de partea lor. Dacă nu se schimbă nimic, rămân cu banii intacți. Să tot joci o asemenea ruletă rusească fără gloanțe pe țeavă!

Iată însă că intervin situații în care imunitatea garantată de duplicitarism joacă feste. Au simțit-o pe propria piele câteva staruri mascate în altruiști. Lovitura de trăznet a venit chiar în primele zile ale pandemiei. Oportuniști cum îi știm, darnici cu sfaturile gratuite și cu vorbele goale, multe dintre vedetele adorate ale planetei s-au încolonat în armata salvatorilor și au emis o ploaie de recomandări: „stați acasă”, „spălați-vă pe mâini”, „păstrați distanța socială” etc. Dintre acestea, se pare că cel mai mult a enervat îndemnul cu statul acasă. Între altele, pentru că mulți dintre cei vizați nu prea aveau case. Ori dacă le aveau, nu le venea să stea cu lunile în ele. Mulți au fost nevoiți să se aciueze pe la părinți și rude, pe „domenii” ce nu semănau deloc cu cele din Beverly Hills.

Drept urmare, „profesorii de caritate” s-au trezit luați la pumni (la figurat, desigur), prin intermediul unui hashtag numit guillotine2020. De ce tocmai acest instrument de mare popularitate în timpul Revoluției franceze? Simplu: deoarece situația amintea izbitor de frustrările care au condus la grozăviile din 1789. Bogătașii de la Hollywood erau desemnați drept aristocrații lumii actuale, iar „izolații” de la domiciliile precare fraternizau, simbolic, cu ceata revoluționară. Alegerea ghilotinei face o trimitere directă la pedeapsa promisă pseudo-proletarilor din dealurile californiene: tăierea capetelor. Într-un articol din „Magazine littéraire“, Gérald Bronner vorbește explicit despre sentimentul de frustrare provocat de un gest care, altminteri, se voia unul de solidaritate. Motivația ar fi legată de faptul că vedetele duc un stil de viață sfidător, etalându-și cu nerușinare bogăția. Garderobele luxoase, care ar asigura hrana a mii de copii africani timp de multe luni, strălucirea fudulă a aparițiilor publice contrastează cu cenușiul vieții celor care le admiră filmele sau cântecele.

Când locuiești, precum Pharrell Williams, pe un domeniu cu „zece camere și unsprezece băi, cu o vedere splendidă spre Los Angeles”, e bine să nu joci prea apăsat partitura compasiunii lacrimogene. Nu de alta, dar e posibil ca îndemnurile tale să fie percepute drept ceea ce sunt: exerciții de cinism și demagogie ale unor „buni samariteni” de mucava. De același tratament a avut parte și Gal Gadot, vedeta ultimei versiuni a lui Wonder Woman. Culmea nerușinării: o știre de acum câteva zile informează că diva care murea de grija victimelor coronavirusului a încălcat regulile carantinei: sosită în Israel de la Los Angeles, nu a respectat legislația privind combaterea epidemiei, întâlnindu-se în repetate rânduri cu grupuri mari de prieteni și chefuind pe cinste.

De atenții similare au avut parte Ryan Reynolds și Jennifer Lopez, vedete adulate de milioane de fani, între altele și pentru stilul de viață extravagant. Și totuși, vechea fascinație s-a risipit ca un abur. Iată care e, potrivit lui Gérald Bonner, explicația: „Reflexele de comparatism la care incită toate aceste personalități din lumea divertismentului s-au dovedit distructive în momentul izolării. Comparația devenea jignitoare pentru că, de data aceasta, eram îmbarcați pe aceeași corabie, în același timp. Fie că eram vedete sau anonimi, experiențele izolării timp de săptămâni erau măsurabile. Așa se face că fanii au fost cuprinși de furie. Aceste creaturi adulate nu au înțeles cum s-a putut transforma admirația în pasiune egalitară și cum au ajuns să fie considerate embleme ale răului contemporan”.

Avem aici un exemplu-școală al felului în care minciunile întreținute de sistemul demagogiei atotcuprinzătoare poate să ruineze, peste noapte, conspirația atent întreținută a pseudo-milosteniei din lumea elitelor planetare. Dispuși la orice compromis, gata să mimeze fără să clipească emoția, tristețea și camaraderia, campioni ai tuturor cauzelor ce le mențin cota financiară în stratosferă, n-au luat în calcul și posibilitatea ca zâmbetele lor false să fie descifrate în adevărata lor semnificație: ele sunt doar rânjetele unor giruete morale interesate exclusiv de profit.

În aceeași categorie a oportuniștilor de calibru mare se înscriu și universitarii occidentali. Dispuși la orice ticăloșie care le garantează privilegiile, au devenit, în clipa de față, avangarda distrugerii ideii de rațiune și normalitate. Un exemplu stupefiant e cel oferit de Imperial College din Londra. Vorbim de una dintre cele mai bune universități din lume, clasificată în fiecare an pe primele locuri. M-am întrebat de mai multe ori cum de o universitate cu un astfel de nume n-a fost încă dărâmată piatră cu piatră de către propriii studenți și profesori – cu toții inamici ai imperialismului, colonialismului și exploatării rasiale.

Ei bine, iată că acel moment se apropie. Născut pe bazele Colegiului Regal de Chimie, fondat în 1845, Imperial College a ajuns la forma actuală în 1907, când a înglobat mai multe institute de studii superioare. Vreme de un secol, din 1908 până în 2007, a făcut parte din University of London, iar de treisprezece ani există sub titulatura actuală. Dezvoltarea sa pare să nu se fi oprit nici astăzi. În 1998 s-au deschis porțile lui Imperial College School of Medicine, iar în 2004 a apărut Imperial College Business School. În urmă cu trei luștri, vocabula „Imperial” nu zgâria nicio ureche. Astăzi, ea zdrelește sensibilitatea progresiștilor de toate nuanțele și căprăriile.

Recent, sub impulsul mișcărilor Black Lives Matter, un grup de studenți a somat conducerea universității să renunțe la logo-ul vechi de 112 ani. Ce conținea jignitor motto-ul în limba latină? Pentru o minte normală, în datele lui istorice, nimic: Scientia imperii decus et tutamen înseamnă „Știința este podoaba și temeinicia Imperiului”. Cuvintele erau un enunț cât se poate de firesc în condițiile anului 1912, când Marea Britanie se fălea, într-adevăr, cu titulatura de imperiu. Or, în clipa de față, când se duce o luptă cruntă pentru rescrierea trecutului, postura a devenit neconvenabilă. Ca la orice națiune care și-a pierdut nu doar stima de sine, ci și încrederea în propria supraviețuire, la englezi turnarea cenușii în cap a devenit un sport obligatoriu.

Fără să aștepte protestele violente ale studenților radicalizați, conducerea s-a executat pe loc și a eliminat cuvintele de pe emblema universității. Motivația care însoțește această decizie merită să figureze în orice antologie a lașității instituționale și a ticăloșiei morale: „Știm că acest motto face trimitere la o moștenire istorică înrădăcinată în puterea și opresiunea colonială. Am decis să nu ne negăm istoria, dar nici să nu fim definiți de ea.” Un cretinism a cărui profunzime o bate la puncte pe aceea a filmului de mare succes Adio, dar rămân cu tine! Panta pe care au luat-o lucrurile e însă mult prea abruptă pentru ca astfel de sofisme grețoase să convingă pe altcineva decât pe spălații de creier din mediul academic.

Să nu ne amăgim, însă: în ciuda gesticulației progresiste, practicile „imperiale” continuă. Chiar în timp ce conducerea lui Imperial College răzuia conștiincios urmele originii blamabile a universității, a apărut decizia de a mări taxele pentru studenții străini. Astăzi, ele sunt de maximum 9250 de lire. Începând cu anul universitar 2021/ 2022, se vor tripla. Cu sau fără blazon în latină, business is business! Dacă tot nu le-a plăcut motto-ul cu știința, poate îl încearcă pe acesta: negotium est negotium.

 

Articol publicat şi în România Literară.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.