Înainte de a vrea să „reformăm” educația
Câteva teme fundamentale, la care trebuie să răspundem înainte de a vrea să „reformăm” educația:
1. Inteligența artificială
Viteza cu care a fost adoptată „inteligența artificială” de elevi şi studenți ne-a luat prin surprindere. Există oare în acest moment un consens asupra modului în care ar trebui să folosim inteligența artificială în educație? Cum facem astfel ca tinerii să învețe mai mult, nu mai puțin odată ce inteligența artificială se va instala în viețile noastre?
2. Autoritatea profesională și morală a profesorului
Învățarea necesită un gradient dinspre cel care deține cunoașterea – profesorul – înspre cel care o deprinde – elevul. Care este modelul optim de relaționare elev-profesor, pentru că, cu cât autoritatea este mai drastic exercitată, cu atât elevul este mai tensionat și cu cât autoritatea este mai laxă, cu atât este mai nepăsător.
3. Conținuturi educaționale
După experiențele pedagogiste pe care le-au avut o bună parte din sistemele care se auto-distrug, este important să centrăm timpul petrecut de elev la școală înspre materii zise fundamentale (ştiințe: matematică, fizică, chimie, științe naturale; umanioare: istorie, geografie, filosofie, limbi, respectiv arte și sport) sau este important să umplem timpul copilului cu materii, cu ore în care se deprind competențe transversale gen citizenship etc.
4. Educație versus instruire
În constituțiile multor țări statul/școala de stat este însărcinată în mod explicit cu misiunea de a instrui, pe când familia este cea însărcinată cu misiunea de a educa. Sigur că între învățare și educație există o relație foarte strânsă, între instrucție și educație există o relație foarte strânsă, totuși cele două sunt diferite. În ce direcție trebuie să meargă școala? Înspre a încerca să îndeplinească tot mai mult și o menire educativă sau să se rezume, să se concentreze mai bine zis, pe misiunea de a instrui?
5. Laxism sau exigență
Sistemele de educație au evoluat în ultimii 50 de ani dinspre sisteme autoritative, asociate adesea cu o exigență sporită înspre sisteme colaborative asociate adesea cu o exigență redusă, cu un oarecare laxism. Suntem întotdeauna mirați de rezultatele bune ale studenților asiatici la testele PISA, un sistem pe care îl considerăm noi de aici, din Europa, ca fiind mult mai exigent decât sistemele mai laxiste înspre care Europa se îndreaptă. În ce direcție este util să ducem sistemele de învățământ? Înspre sisteme care cultivă exigența pe întreaga verticală a sistemului sau înspre sisteme care sunt mult mai orizontale din punct de vedere al relațiilor și al exigenței reciproce?
6. Digitalizarea
Digitalizarea în sine și apariția lumii digitale au dus la foarte multe speranțe pentru o educație mai bună. În urma pandemiei pentru care majoritatea țărilor nu au fost pregătite, ce concluzii putem trage despre relația optimă între învățarea digitală și învățarea tradițională?
7. Discernământul
Pentru prima dată în istorie cantitatea de informație pe care o primești este mult mai mare decât capacitatea creierului de a o procesa. Și atunci apare ca naturală nevoia ca tinerii/copiii să fie înarmați cu filtre eficiente pentru că altminteri se poate ajunge la obezitate informațională. Or informația nu este învățare! Și atunci întrebarea mea este cum? Există idei/metode de a cultiva discernământul în tineri astfel încât ei să discearnă între esențial și periferic?
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
