Imensitatea frigului rus
Pentru noi, europenii, cu cât mergi mai departe înspre Est, cu atât este mai frig.
Eram adolescent când am citit romanul lui John Le Carre The Spy Who Came in from the Cold. Apoi, ajuns în Vest, am văzut filmul. Am aici volumul de interviuri făcute de Antonin Liehm în timpul Primăverii de la Praga. Prefaţa, scrisă de Sartre, se intitulează “Le socialisme qui venait du froid”.
Port un imens respect tradiţiei democratice ruse, mereu ameninţată, mereu persecutată. De la Herzen la Saharov, au existat vocile vocile nesupunerii civile. Dar, mereu, împiedicate să-şi transmită mesajele emancipatoare. Îmi amintesc de o frază rostită cândva de prozatorul disident maghiar George Konrad: “Vă vom iubi când veţi veni ca turişti, nu ca tanchişti”. Au venit ca tanchişti la Budapesta în noiembrie 1956, la Praga – în august 1968, la Kiev – în februarie 2022.
Nu propun aici arhetipuri îngheţate. Nimic nu este etern în istorie. Dar există unele constante, acei parametri de continuitate care influenţează comportamentele individuale şi colective. Nu pot ignora imensitatea frigului rus. Acel frig înfiorător în care au murit Mandelştam, Babel, Marcenko, Navalnîi. Frigul în care au tremurat Ahmatova, Pasternak, Soljeniţîn, Shalamov…
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News