Horia-Roman Patapievici, despre civilizație și dreptul de a ofensa, într-o conferinţă a UVT


Foto: Rdau Sandovici / Humanitas

Universitatea de Vest din Timişoara organizeată o nouă conferință din seria de evenimente online „La UVT cultura e capitală”. Invitat este Horia-Roman Patapievici.

 

Seară de dialog pe tema „Civilizația și dreptul de a ofensa”, moderată de profesorul și scriitorul Mircea Mihăieș, îl va avea ca invitat pe cunoscutul scriitor, filosof și eseist contemporan Horia-Roman Patapievici. Evenimentul va avea loc miercuri, 25 noiembrie, de la ora 18:30.

Membru de onoare al comunității academice a UVT încă din anul 2012 când i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al UVT, Horia-Roman Patapievici are un bogat parcurs în domeniul culturii și publicisticii. Producător TV a două spectacole pentru TVR Cultural,  membru de onoare al Institutului „Ludwig von Mises” și membru al Uniunii Scriitorilor din România,  Horia Patapievici a debutat ca eseist în 1992, în Revista Contrapunct, iar de atunci a avut contribuții diferite, inclusiv editoriale, în Revista 22, Dilema Veche, Orizont, Vatra, Secolul 20 și Evenimentul Zilei.

Printre cele mai importante scrieri ale acestuia sunt Cerul văzut prin lentilă, Zbor în bătaia săgeții. Eseu asupra formării, Politice, Omul recent sau Anii urii.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a UVT.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. L.A. spune:

    ´Acea modernitate prometeică și cutezătoare´…
    Dl. H.R. Patapievici precizează frecvent că exista doua modernități , simplificînd puțin, aceea mainstream și o modernitate alternativă, una revoluționară și cealaltă reacționară. Este remarcabilă referința explicită, chiar dacă involuntară, la spiritul prometeic, faustian : mitul romantic al geniului ´titanic´, revoltat. Dacă ne întoarcem in anii 20-30, epoca modernismului, avangardismului și suprarealismului, vom sesiza aerul de epocă ,un spirit al timpului, care era tocmai ´prometeic´ sau, ceea ce e același lucru, luciferic ( în tradiție iluministă și romantică deopotrivă, adică modernă ). ´Tradiționalismul´ , în acest context, este un tradiționalism, un -ism, inform, ´generic´, istoricist-culturalist, se întoarce la inceputurile modernității și nu are nimic de-a face cu epocile premoderne, la care nu se referă, daca se mai referă, decît aluziv, eluziv, sporadic … Este vorba despre spiritul ´modernismului reacționar´, proiectul unei modernitați alternative, refulate și (la fel de) utopice ( utopia unei revoluții politico-spirituale, a treia cale, a nonconformiștilor anilor 30). Ideologiile se exprimă mai ales prin artă, dacă vom consulta afișele și sloganele propagandistice din anii 30 vom fi izbiți imediat de asemănările de familie, fie acestea liberale, comuniste sau fasciste ( moștenite de caricaturalii supereroi hollywoodieni ai neoliberalismului), populate de muncitori vînjoși, soldați nemiloși sau cetățeni destoinici, toate repetă un model prometeic, energizant, muscular, ´cutezător´, modernist… Virilitatea estetistă e o virilitate obscenă, obsesivă, artificială, efeminată… Viețuind într-o lume secundă, a imaginației, gînditorul fragil și complexat, cu lentile groase, concepe această fantasmagorie hermafrodită a sburătorului titanic, distructiv-creativ, electric. Aceasta este fantezia lui Homo estheticus, omul ca operă de arta – hominculus frankesteinian- , omul evanescent, amoral, divizat și disociat, depresiv și morbid, excentric și intoxicat ( incorect politic , obsesiile nebuloase, ocultiste), fantezia supraomului. ´Make it new´, era deviza lui E. Pound : înseamnă a folosi, necromantic, materialele unor tradiții defuncte sau exotice, primitive, alegerea existențialistă, pur decizionalistă, psihedelică, a tradițiilor, infuzîndu-le un spirit mereu nou și de aceea evanascent, ca elanul vital ( care e, freudian, un instinct al morții sau ´spre moarte´, o viață biologică, instinctuală, retezată ca o plantă de la rădăcini ) ceea ce e o ´pseudomorfoză´ și chiar o blasfemie ( și prin aceasta se explica atracția abisală a ´sublimului´ modernist, de ex., în parodia joyceană ), exact opusul adaptării unui sens vechi, adica tradițional și imuabil, în forme și haine noi. Vorbim despre un arheo-modernism, un ersatz de religie și tradiție, chiar dacă inconstient – și cu atît mai grav ! , o ´ortodoxie´ ateistă și nihilistă – a intelectualilor antiintelectualiști ( un ex. frapant : Lev Șestov ), religia dionisiană nietzscheană, postcreștină, cu atît mai fanatică… Radicalismul intelectual urmează logica autodizolvantă a unei (oricărei) perversiuni, a intelectului. Moda unui conservatorism modernist, viguros , retro și boem, adică decadent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.