Elogii aduse Securităţii comuniste

Odele închinate ultimului şef al Securităţii, sentinţa prin care Justiţia reabilitează Securitatea ceauşistă, elogiile aduse unui fost turnător al Securităţii, toate în România post-comunistă, democratică, sunt dovezi – nu singurele însă – că societatea nu s-a însănătoșit încă după cei peste 40 de ani trăiţi sub comunism.

 

În 33 de ani de democrație – în care am intrat strâmb, conduși de un regim neo-comunist care confiscase revoluția anti-comunistă –, nici nomenclaturiştii, nici securiştii şi nici complicii lor nu au făcut un pas în lateral, Apelul către lichele neavând, previzibil, niciun efect. Dar nici nu au fost constrânși să facă acel pas în lateral prin decizii instituţional-politice ori juridice. Nu am avut lustrație. Nu am avut un proces al comunismului, am avut doar o condamnare morală a acestuia ca regim ilegitim și criminal. Nu am avut procese penale individuale prin care să fie judecate crimele comise de exponenţi ai regimului comunist, cu excepția a două-trei, şi acelea tardive. Am ieşit din comunism, târând după noi exponenţii acestuia şi tare ale sale, mentalităţi schimonosite de cei peste 40 de ani totalitari pe care România i-a trăit. Şi o facem încă, deşi oficial ne-am despărţit de comunism în decembrie 1989.

Aşa se face că în România post-comunistă, democratică, au fost ridicate, şi antum, şi postum, la televiziuni, ode ultimului şef al Securităţii comuniste, generalul Iulian Vlad; ni se transmitea astfel că Securitatea (cel puţin a ultimilor ani din regimul comunist) nu a fost opresivă, atâta timp cât a fost condusă de un om “solar”, “un om deasupra timpurilor”, “făcător de istorie, “iluminat”. În România post-comunistă, democratică, Justiţia, prin instanţa sa supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dat în dosarul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu o sentinţă prin care nu doar că îi absolvă de vină pe torţionarii şi ucigaşii acestuia, ci mai mult, reabilitează Securitatea ceauşistă despre care, ni se spune, în anul 2023, că nu ar fi fost în conflict cu societatea, nici în relaţie de adversitate cu disidenţii. În România post-comunistă, democratică, se aduc elogii la centenarul şi apoi la trecerea la cele veşnice a unui fost turnător – zelos – al Securităţii, pe motiv de apartenţă la o veche familie de boieri. Dovezi – nu singurele – că lumea în care trăim nu s-a însănătoșit încă după cei peste 40 de ani de comunism.

Ieri a trecut la cele veșnice Constantin Bălăceanu Stolnici, fost boier de viță veche, îngenuncheat însă de Securitate în anii ’60 ai secolului trecut. Nu a fost doar un episod accidental, ci un modus vivendi. Pentru 25 de ani, din mai 1965 până în decembrie 1989, a devenit unul dintre cei mai importanți și prolifici colaboratori și agenți de influență ai regimului și ai Securității lui Ceaușescu. A făcut-o cu excel de zel, pentru carieră şi pentru bani. Sub numele conspirativ “Laurenţiu” şi ca agentul “Ionescu Paul”, boierul Constantin Bălăceanu Stolnici a fost racolat pentru a-şi turna prieteni, cunoştinţe din cercul foştilor “exploatatori”, al aristocraţiei, al intelectualităţii, mulţi plecaţi din România, care nu făcuseră pact cu diavolul roşu. În dosarul său de la CNSAS a fost găsit şi planul apartamentului lui Vlad Georgescu, director al postului de radio Europa Liberă, care, se presupune, a fost asasinat de Securitate prin iradiere.

Constantin Bălăceanu Stolnici nu s-a căit, nu şi-a cerut public iertare pentru acest lung şi fetid episod din viaţa sa. O putea face asemenea unui alt descendent al unei vechi familii boiereşti, Alexandru Paleologu, racolat de Securitate în timpul detenţiei în dosarul Noica-Pillat, în care fusese condamnat la 14 ani de muncă silnică pentru “uneltire împotriva orânduirii sociale”.

Acest trecut sordid nu a împiedicat Academia Română, a cărui membru de onoare era – statut de care Neagu Djuvara, de exemplu, un alt urmaş al unei vechi familii boiereşti, istoric cu o operă de 20 de volume, nu avusese parte –, să-l glorifice. Recent a făcut-o cu doar o lună în urmă, omagiindu-l la centenar. Acum, la moartea lui, preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, s-a grăbit să-i aducă “omagiul cuvenit”, spunând că acest om “a sfidat mereu greutăţile şi a pledat pentru spiritualitate, pentru bine şi iubire de oameni”. Iar Patriarhul Daniel îl numeşte, în mesajul de condoleanţe, “un aristocrat și un promotor al științei românești”, trecând însă sub tăcere partea întunecată din viaţa şi cariera acestuia.

Într-o societate nevindecată de comunism, afectată pe de o parte de amnezia ori de ticăloşia unora, iar pe de alta, de ignoranţa altora, ne rămâne recursul la memorie, ca o formă de justiţie morală. Atât cât şi câţi mai putem să-l facem.

 

Recomandări de lectură: 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. 16 noiembrie 2023

    […] Elogii aduse Securităţii comuniste […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.