Declarații contradictorii ale președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, despre articolele publicate în reviste ale emigrației române, înainte de 1989

După publicarea de către istoricul Mădălin Hodor a unei prime liste a colaboratorilor aflați în legătura unei unități a Securității care se ocupa de emigraţia românească, Ioan Aurel Pop, noul președinte al Academiei Române, al cărui nume este pe listă, dă, în decurs de o lună, declarații contradictorii referitoare la articolele publicate în reviste ale emigrației române, înainte de 1989.

Deschiderea unei cutii a Pandorei

Istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul CNSAS, publica, recent, în Revista 22 o primă listă a colaboratorilor aflați în legătura UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. O listă cu 200 de nume care apăreau pe un tabel al „colaboratorilor care sunt în legătura unității noastre”, adică a așa-numitei Brigăzi Antiemigrație, care se ocupa de „contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”, de urmărirea emigraţiei româneşti, cu alte cuvinte.

„În februarie1985, generalul-locotenent Aristotel Stamatoiu, şeful Centrului de Informaţii Externe (CIE, continuatorul DIE),  a emis un ordin prin care le cerea tuturor unităţilor subordonate  să-şi actualizeze situaţia surselor aflate în legătură şi să transmită datele lor complete către UM 0503 (Cartoteca CIE). Drept urmare, la 13 mai 1985, UM 0225, unitatea care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, a întocmit un tabel conţinând numele colaboratorilor pe care îi avea în legătură la acea dată, tabel pe care l-a înaintat conform ordinului către UM 0503. Așa numita «Brigadă  Antiemigrație» se ocupa cu «contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate»”, explica Mădălin Hodor. Menționând că, printre cele 200 de nume aflate pe respectiva listă se află nume sonore ale intelectualităţii româneşti: istorici (Ioan Aurel Pop, Dan Berindei, Ioan Chiper, Radu Constantinescu), sociologi (Dorel Abraham, Ştefan Costea), ziarişti (Cornel Nistorescu, Adrian Vasilescu, Mihai Pelin), filologi (Ştefan Cazimir, Ion Coja, Ion Deaconescu, Sanda Racoviceanu), medici (Petre Ciobanu, Constantin Gorgos), oameni de afaceri (Valentin Păunescu, Dolphi Drimer).

Ioan Aurel Pop, în aprilie: „I-am predat profesorului meu, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, «pentru o publicaţie a emigraţiei române»”.

Cel care a reacționat imediat după publicarea listei a fost Ioan Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș Bolyai”, din Cluj Napoca, și noul președinte al Academiei Române. Într-o declaraţie făcută presei, în aceeași zi, acesta declara că nu a semnat niciun acord de colaborare, dar că, între anii 1985-1987, a predat câteva articole de popularizare a istoriei noastre, cerute de rectorul de atunci al universităţii, Ștefan Pascu, care îi era și coordonator al tezei de doctorat: „Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nicio formă a Securităţii, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, academicianul Ştefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, «pentru o publicaţie a emigraţiei române» (după cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aş fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era şeful meu de catedră şi conducătorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica înainte de 1989 în străinătate era ceva aproape de neimaginat. Era important şi pentru raportarea activităţii de cercetare, iar posibilităţi de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Profesorul Pascu era liber să călătorească şi am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie… Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu există.”

• Citește și: Pateticul și falsul automartiraj al lui Ioan Aurel Pop

Ioan Aurel Pop, în mai: „În perioada 1985-1987 nu am publicat niciun articol în Germania”

Întrebarea este ce articole a publicat Ioan Aurel Pop și, mai ales în ce reviste? Cum informația nu apare în CV-ul acestuia, l-am rugat să-mi comunice numele revistei din Germania în care a publicat articole în perioada 1985-1987 și să îmi ofere o copie după acestea, din care, a declarat, profesorul său, Ștefan Pascu, membru supleant al CC al PCR, i-a adus „două numere dintr-o revistă apărută în Germania”.

Într-un răspuns pe care mi-l dă, președintele Academiei Române își contrazice propria declarație: „În perioada 1985-1987 nu am publicat niciun articol în Germania.” Ioan Aurel Pop susține că a publicat doar în anii 1990-1991 într-o revistă din Essen, Transilvania. Historisch-Literarische Zeitschrift: Locul istoric al românilor în Europa, în 1990, și Quelques remarques sur l’histoire mediévale des Roumains, în 1991.

Potrivit CV-ului său, anii 1985-1987 – pe care Ioan Aurel Pop i-a indicat în prima declarație ca fiind perioada în care i-ar fi dat profesorului Ștefan Pascu, coordonatorul lucrării sale de doctorat, articole pentru reviste ale emigrației –, acesta a fost asistent la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș Bolyai”, din Cluj Napoca (1984-1990) și și-a pregătit doctoratul (1984-1989).

Mădălin Hodor: „Existau publicaţii ale exilului care erau fie finanţate, fie chiar înfiinţate de Securitate, pentru a crea imaginea unei emigraţii loiale lui Ceauşescu”

La câteva zile după publicarea acelei liste, l-am întrebat, într-un interviu, pe Mădălin Hodor, ce făceau concret acești „brigadieri”? Prin ce mijloace contracarau şi preveneau „acţiunile ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”?

• Citește și: Istoric Mădălin Hodor: „La 30 de ani de la Revoluție ar trebui, totuși, să aflăm adevărul despre elitele colaboraționiste și rolul lor”

Istoricul explică și ce era cu acele publicaţii ale emigrației, ale exilului, cum le numește el: „Informaţii de genul acesta se pot afla din acele publicaţii ale exilului care erau fie finanţate, fie chiar înfiinţate de Securitate, pentru a crea imaginea unei emigraţii loiale lui Ceauşescu. Pentru că, din 1948 până la finalul lui 1989, emigraţia a fost constant anticomunistă şi pentru că în afara ţării se vorbea de rău regimul, Securitatea a încercat să creeze o emigraţie loială lui, pentru a arăta că numai o parte din emigranţi au o problemă cu regimul şi că există unii care îl laudă; era o încercare de canibalizare a emigraţiei. Acesta era rolul major al «brigadierilor». Dar nu toţi se ocupau de aceleaşi lucruri, nu toţi plecau în străinătate – aceasta iarăşi a fost un aspect discutat, că domnul Pop nu a fost în Occident –, unii făceau treaba din ţară. Pe acea listă sunt foarte mulţi istorici, or asta nu e o întâmplare, pentru că istoricii erau cei care furnizau suportul de specialitate al discursului naţionalist al lui Ceauşescu, cu voievozi, cu Transilvania, cu ungurii care vor să ne fure Transilvania, cu iredentismul maghiar”, îmi declara Mădălin Hodor.

Întrebarea este de ce și-a schimbat Ioan Aurel Pop declarația în decurs de nicio lună, susținând, acum, că nu a publicat niciun articol în reviste ale emigrației din Germania din anii 1985-1987?

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News