Cum a ajuns SRI decapitat de un urmărit general

După 12 ani de activitate la vârful SRI, generalul Florian Coldea este tras pe linie moartă oficial. Scos din joc de un urmărit general. Sau prin intermediul unui urmărit general, aflat, până nu demult, în graţiile sale. Şi nu numai ale sale.

 

După “o investigaţie complexă, minuţioasă”, transmite, azi, SRI, “nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”. Prin urmare, Biroul Executiv al SRI a decis repunerea în funcţie a lui Florian Coldea. Acesta, însă, a solicitat “eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei”, argumentându-şi decizia prin “motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei”. Următoarea mişcare a fost făcută de directorul SRI, Eduard Hellvig, care i-a solicitat preşedintelui României trecerea în rezervă a lui Florian Coldea.

Singurul aspect cert din comunicat este că trecerea în rezervă înseamnă că Florian Coldea nu se va mai întoarce în SRI, că a fost tras pe linie moartă. În jurul lui, însă, o serie de semne de întrebare.

În primul rând, dacă nu e nimic ilegal, de ce dl Coldea şi-a mai dat demisia? La demnitate şi onoare militară poate era cazul să se gândească mai demult, şi nu doar el. Mai mult, de ce dl Hellvig a cerut trecerea lui în rezervă, dacă e nevinovat? Cumva, doar pentru a elibera instituţia, oameni (foşti sau actuali) de la vârful ei de povara unei responsabilităţi? Pentru că oamenii care au condus şi conduc SRI au sau ar trebui să aibă o responsabilitate. Chiar nimeni din acest serviciu de informaţii nu a avut informaţii, de ani şi ani, despre concediile pe care Florian Coldea, prim-adjunctul SRI şi şeful operativ al serviciului, le făcea cu Sebastian Ghiţă – într-o primă fază, “doar” om de afaceri abonat la contracte cu SRI şi membru în Comisia de control al SRI? Nimeni nu a ştiut despre bairamurile la care cei doi – şi nu doar ei – se distrau împreună, deşi, între timp Sebastian Ghiţă devenise şi parte a unor dosare penale? Nimeni nu a ştiut despre întâlnirile conspirative la care avea acces Sebastian Ghiţă? Aceste lucruri au avut loc fără ştiinţa şi aprobarea (fie ea şi tacită) a conducerii SRI? Chiar? Dacă vârful acestei instituţii nu a ştiut – ceea ce, repet, e improbabil –, este extrem de grav. Dacă a ştiut şi, deşi aceste fapte impun, aflăm acum, trecerea în rezervă, a şefului operativ al SRI, nu a luat măsuri până acum, întrebarea este  de ce le-a trecut cu vederea? Iar dacă nu e grav şi, cum ni se spune, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”, de ce s-a forţat tragerea pe linie moartă a lui Florian Coldea? Şi de ce doar a lui Florian Coldea?

Nu cumva asistăm la lupte de putere subterane între facţiuni din SRI, care folosesc puterea instituţiei pentru a-şi face jocurile, iar pe Sebastian Ghiţă, pe post de tac? O ipoteză pe care o văd plauzibilă, din câteva motive:

1. Este dubios modul în care Sebastian Ghiţă a fost scăpat de sub observaţie şi control exact în prima zi în care rămăsese fără imunitate parlamentară, în timpul unei misiuni de filaj care a succedat o sindrofie oficială a SRI, la care fusese invitat. Şi faptul că MAI susţine că poliţiştii de la Direcţia de Operaţiuni Speciale nu sunt vinovaţi. Nu cumva acesta trebuie să fie dispărut până când apucă să facă public tot ce trebuie spus?

2. Înregistrările pe care urmăritul general Sebastian Ghiţă le transmite la ore de maximă audienţă – indiferent că au fost realizate înainte sau după fuga lui – arată o strategie bine gândită, la rece, care a avut menirea decapitării “binomului”, din care o parte a picat azi. Un indiciu în acest sens sunt probele aduse în discuţie de Sebastian Ghiţă, care au fost adunate şi păstrate profesionist şi care nu vorbesc despre o acţiune de amator, nici de fugar ce trăieşte cu spaima capturării sale din moment în moment şi a încarcerării; e lucrătură temeinică. Un alt indiciu este prezentarea lor, care induc o tensiune in crescendo. De la o înregistrare la alta, creşte importanţa şi se acutizează gravitatea informaţiilor devoalate. S-a pornit de la deconspirarea unor întâlniri oficiale dintre Florian Coldea, procurorul-şef al DNA, Codruţa Kövesi, şi agenţi CIA – întâlniri la care el, Sebastian Ghiţă, membru al Comisiei de Control al SRI, avea, în mod inexplicabil, acces. Au urmat informaţii privind modul în care s-ar fi fabricat dosare penale şi în care el a intrat în jocul “Binomului”, pentru a-i pune pe tavă o televiziune. Într-o înregistrare următoare apar, pentru greutate, declaraţii ale fostului preşedinte Traian Băsescu, care vorbeşte despre dosare penale în care nu s-ar fi administrat toate probele. Iar aici este resimţită, din nou, mâna unor oameni din servicii. Nu se ştie cine a autorizat, cine a realizat şi cu ce scop înregistrarea lui Traian Băsescu, făcută după terminarea mandatului prezidenţial şi, mai ales, cum şi în ce scop a ajuns la Ghiţă. În următoarele înregistrări, acesta vorbeşte despre modul în care Victor Ponta ar fi fost şantajat de Florian Coldea să o numească pe Codruţa Kövesi la şefia DNA, despre petreceri, cu aceiaşi actanţi, la cramă sau în vie, despre concedii comune în Seychelles, pe banii lui Ghiţă, şi despre vizita prim-adjunctului SRI la vila acestuia, unde s-ar fi discutat şi despre… construcţia de autostrăzi. Punctul culminant – din ce ne-a fost dat să auzim şi să vedem până acum – îl reprezintă cea mai recentă înregistrare, a opta, în care Sebastian Ghiţă vorbeşte despre concediile în care a fost cu prim-adjunctul SRI, pe care i le-ar fi plătit şi ale căror urme ar fi fost şterse cu facturi false.

3. Cum spuneam, pare că Sebastian Ghiţă a acţionat după o regie făcută de alţii, şi nu de ieri de azi – dovadă stând probele strânse, facturi, înregistrări video. Altfel spus, l-a lucrat pe şeful operativ al SRI.

În vâltoarea acestor evenimente ceea ce pare cert este că o parte mare a culpei pentru situaţia în care s-a ajuns acum o au cei care l-au propulsat pe Sebastian Ghiţă în această postură. Aducându-l din poziţia unui om de afaceri din provincie, absolvent mediocru al unei facultăţi de Management în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, în politica mare, de-a dreapta staff-ului PSD. Apoi, în poziţia influentă de membru al Comisiei parlamentare de Control al SRI. Şi în cea de patron sau dirijor din umbră al unor afaceri de milioane de euro din contracte cu statul, afaceri cu SRI. Repet ceea ce am scris de curând: “Cei care l-au propulsat în această postură din care, acum, îi ţine în şah şi-şi bate joc de instituţii ale statului, au făcut din el un fel de Frankenstein al sistemului. Scăpat acum de sub controlul «părinţilor» săi, prin puterea pe care aceştia i-au dat-o în mod iresponsabil.”

Poate vom afla într-o zi şi cine l-a folosit pe Sebastian Ghiţă pentru a-l “lucra” pe şeful operativ al SRI. O “lucrătură” despre care conducerea şi structurile de protecţie internă ale acestui serviciu de informaţii nu au avut informaţii… Situaţie care, consider, ar mai impune unele demisii sau treceri în rezervă. Şi explicaţii din partea fostului şef al SRI, dl George Maior.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

2 Comentarii

  1. munteanu mircea mongolul spune:

    (vedeti ca nu pot sa postez la comentariul dvs. de pe Facebook.)
    In ce priveste articolul, cred ca e vorba despre o lupta interna in sanul serviciilor si a justitiei. 
    Totusi, ma intreb ce poate dovedi un bon sau o factura de plata? Ca ai fost la un moment dat, impreuna cu cineva, la o masa sau in vacanta.
    Si? 
    Asta nu dovedeste nimic.
    Dar in Rromanik, aproape intotdeauna faptele de circumstantiere tin loc de probe.
    Ceva pute rau, pe Dambovitza.

  1. 27 mai 2024

    […] pe linie moartă a lui Florian Coldea? Şi de ce doar a lui Florian Coldea?” În articolul „Cum a ajuns SRI decapitat de un urmărit general” indicam trei ipoteze care duceau spre ideea că tragerea pe linie moartă a lui Florian Coldea, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.