Victoria lui Nimeni (Nemo)
Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.
O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale și însuși Sensul au fost izgonite de activismul șleampăt care huiduie realitatea, siluiește arta, face țăndări ierarhiile și cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică.
Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci foarte expresiv în context.
„Codul” unei uși desenate pe un zid. Destinația oricărei sminteli ideologice. Un imn chinuit înălțat non-binarității, fluidizării aberante a datului ontologic al sexualității masculine și feminine, lichidării distincțiilor dintre chipurile binelui & răului și a distincției dintre Adevăr și minciuna numită deconstructivist „post-adevăr”, dincolo de care începe nu vreo superioară libertate, ci curtea strâmtă a sordidului.
Relativizarea a tot ce ne onorează ca ființe raționale și ne salvează ca oameni failibili, dar unici ca persoane create pentru a trăi o veșnicie spre care trecem prin episodul morții. Nu doar o meschină viață în care să o facem lată, prostind-ne în fel și chip.
Actualitatea permanentă a uneia dintre cele mai profunde cărți despre cel care truchează realitatea și malformează grotesc ordinea naturală, Partea Diavolului, a lui Denis de Rougemont: Răul secolului (și al acestui secol) – depersonalizarea/ masificarea.
„Marea strategie a Diavolului în timpurile noastre nu se mai sinchiseşte de individ, pentru că acesta a dispărut, ci de mase. Diavolul lucrează en gros. Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele: fuga de propria persoană, dorința de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat, şi de a deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului. Or, Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună: Eu sunt Nimeni… Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înşişi, de ei şi de vocaţiile lor.”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
Mare, mare adevăruri ! In timpul nostru se prăbușește tot ce s-au clădit pentru oameni,de la răstignirea lui Isus încoace.
Deosebit respect d-le Bănescu, pentru acest narativ elocvent, la adresa unei mase în creștere de idiopați.
Este regretabil că cei care ar putea să ne ferească de o asemenea exprimare decadentă, nu o fac, în numele libertății de exprimare.
Tirada la fel de ideologica ca si cea care a cistigat in Malmö. Autorul are aceleasi spume la gura precum interpretul premiat acolo. Diferenta e ca elvetianul nu se baga in ale ortodoxiei, ortodoxul insa picura venin nedreptcredincios peste tot acolo unde nu se pricepe. Ce-are muzica cu piosul, ce-are biserica cu festivalul?