Nu mai folosiți sintagma „gândire critică”, la şcoală

„Școala trebuie să formeze gândirea critică” este conceptul care a produs cele mai devastatoare efecte asupra copiilor şi părinților, în ultimii 20 de ani.

Indiferent de aparent bunele intenții teoretizate de conceptul „gândirii critice”, covârşitoarea majoritate a elevilor şi părinților care aud sintagma „gândire critică” înțeleg „nu trebuie să iau de bun ce aud la şcoală, am obligația, şi e bine, să pun la îndoială orice”. Astfel, mulți îşi justifică lipsa de efort intelectual pentru învățare şi, ṣi mai grav, elimină ierarhia firească între cel care deține cunoaşterea – profesorul – şi cel care trebuie să o deprindă – elevul. Ajungem la situația aberantă în care neofitul se crede la acelaşi nivel cu expertul pentru că a înțeles doar ideea de „critică”, pe care are dreptul/obligația de a o exercita asupra expertului.

Gândirea, înainte de a fi critică, trebuie să existe! De aceea şcoala, înainte de toate, trebuie să formeze gândirea, care nu poate fi formată altfel decât prin relaționări între elemente cunoscute. Contrariul echivalează cu a-i băga în cap unui elev că poate face fraze în franceză fără să cunoască cuvinte în franceză.

Cred că a sosit momentul să ieşim din şabloane discursive şi să revenim la fundamental: şcoala trebuie să transmită cunoaştere, să formeze mecanismele, metodele, mentale ale gândirii şi să cultive discernământul. În concluzie: nu mai folosiți sintagma „gândire critică”, folosiți în locul ei „discernământ”.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News