În goană către nicăieri

2016 se anunță a fi un an agitat, dar steril. Cu multe răspântii, ieșiri la bătaie și, desigur, note de plată ruinătoare pentru schimbări îndelung amânate. O aglomerare de tendințe contradictorii, generând un nivel ridicat de toxicitate publică.

Apărute fragmentar și consolidate ca stări de fapt, tot mai complicate și mai dificil de abordat, într-un puzzle pe cât de atotcuprinzător, pe atât de incoerent, câmpurile existențiale prin care mișună o populație pe deplin confuzată, se impun pe termen mediu ca o realitate lipsită de ieșiri, consumatoare de energie socială, de timp istoric, de identitate românească, atâta cât a mai rămas.

Da, știm, în 2016 decorul politic, într-o producție tip “Bollywood” va găzdui două evenimente electorale de primă mână (locale și parlamentare), jucate mână-n mână, printre alte mânării de către cei încă necurtați de DNA. Avem deci un an plictisitor de agitat în sterilitatea sa ipocrită, obosită în minciună și ratări. Zi de zi, scandal după scandal, din capcană în capcană.

Un efect ciudat de contaminare face ca, fiind școliți și umblați prin lume, până și unii tehnocrați să o ia prin bălării prezentând cu ifose, teme seci – la care se pricep – în nevoia puerilă de nou-veniți pe micile ecrane, de a se da în stambă. Cineva spunea “trebuie să ajungi în vârf de munte ca să afli câte nimicuri duceai în rucsac”…

Iată câteva dintre fețele dealului pe care rătăcim proaspăt ieșiți din sărbătorile de iarnă. Cât de proaspeți?!

Neliniștea socială. Se diversifică la nivel de surse, de moduri de exprimare, nu în ultimul rând, ca tipuri de reacție. Fără a avea continuitate și fără a se băza pe o coeziune stabilă și construită la nivel de valori, stările de frustrare, nesiguranță și reproș colectiv se vor presăra disparat în anotimpuri, contexte, străine unele de altele.

Lipsa de coerență în manifestare va da loc de întors pentru autorități, pentru cei vizați direct, dar ca revers al medaliei, vor apărea subit, în domenii și cu localizări neașteptate, alimentând o confuzie colectivă tot mai profundă. Nu știm pe ce lume trăim. Reperele sunt formale, adesea contrafăcute, simlpe clișee, lozinci, indicații distribuite formal, din afară, de departe.

Ducem lipsă acută de o credință colectivă, fără de care, încrederea devine lipsită de sens, dispare din viața de zi cu zi, la toate nivelurile, pe ambele maluri. Imposibil să mai traversezi cu barca. Fluviul a secat.

Ţară fără lideri. În deplină dezordine generată de găști difuze, confuze și dubioase de indivizi aflați vremelnic în poziții oficiale, care “se dau mari” pe TV, dar rămân simple fantome în confruntarea cu agenda reală, în exercițiul de mult uitat al reprezentării, în identificarea și asumarea de ținte relevante pentru o țară pierdută în ceață.

Iată de ce, prea adesea, singurele informații relevante, departe de a fi dublate și de beneficiu public, cu referire la acest “trib” efemer, vin de la DNA. Finaluri subite de cariere gomoase, explodând în dosare pe cât de stufoase, pe atât de murdare, care dezvăluie traseele reale parcurse de nulități oficiale, hăpăind din averea publică și – mult mai grav – din timpul public.

Ei țin România în loc, ne țin pe margine, în afara evoluției reale, pe ansamblu, într-un spațiu regional și global tot mai complex, marcat de momente acute de răspântie și amenințări proaspete. Care pare să fie trăsătura dominantă care le marchează comportamentul lor de-a lugul și de-a latul unei cariere meteorice pe cerul patriei?! Indiferența! Indiferența față de români și România.

Să fie oare lumea în care trăim pe meleaguri carpatine un spațiu steril în a scoate pe scena politică și nu doar, în a susține și asuma lideri?! Buni români, competenți și curajoși, inspirați în a găsi calea?! Sau rămânem conduși de Neica-Nimeni, către ce?!

Pachetul sfidărilor cu impact. Definesc cel mai clar, fără echivoc, sever spațiul de joc, într-realitate cel mai adesea ignorată la toate nivelurile. De la “portofele goale” pândind ieftiniri efemere prin mall-urile somptuoase la “pătura mijlocie” pusă la treabă, dar adusă cu viclenie, în anii electorali, la un nou început și sfârșind cu “clasa politică” dotată genetic conform triadei 3i: ignoranță, indiferență, inerție. Rămân oarecum mai pe fază “intruderii”, pânditorii de ocazii, evitatorii de lege și, desigur, pe linia întâi a demolării naționale prin restituiri hoțești, privatizări în familie și atragere de investitori cu renume de cercetați penal în țara de origine (Microsof, EADS ș.a.).

O colecție de absenți în raport cu realitatea-reală, la nivel structural de masă, tot mai greu de urmărit, cuantificat și de pus în proiecte anunțate, amânate, reasumate și în final abandonate într-o colecție a mediocrității naționale rătăcită pe o piață globală tot mai halucinantă. Câți români trăiesc oare în realitate?! Va aduce oare 2016 o modificare în acest sens? N-ar fi imposibil. De obicei, ne trezim prin nenorociri ample și adânci…

Controlul asupra “pachetului de sfidări structurale” presupune în principal percepția avizată asupra dinamicii sistemice, înțelegerea calificată a gramaticii structurale și, desigur, asumarea responsabilă a efortului pentru o ripostă flexibilă pe măsură.

Pare greu?! Pare complicat? Pare un moft elitist? Pare… Pare ce? Cum apar de fapt sfidările în viața curentă, în zăpăceala jurnalistică uzuală, în mesajele oficiale, în rapoartele secrete, oculte, pe malurile Dâmboviței sau pe alte maluri? Lista de capitale cu malurile acestora spune îngrozitor de multe despre sfidările care bântuie această țară și de care românii fie habar n-au, fie doinesc. Ceea ce e sigur este că lălăiala continuată în acest domeniu va conta mai mult decât în alți ani și va îmbrânci țara în neant. Fără întoarcere…

La margine de lume. Sau în linia întâi?! Încă nu este clară dominanta pe expunerea externă în 2016 a României ca stat în spațiul de operare existent și a capacității de răspuns. Răspuns e cam mult spus, eventual, “să trăiți, am înțeles!”…

Ambiguitatea, ambivalența raportării la mediul extern, în 2015, vine mai curând din amatorism și sărăcie de ofertă pe multiple planuri. O prezență nesemnificativă, alimentată, alintată și de afluența de răbufniri violente, confruntări masive la nivel strategic. Criza refugiaților, imigranților și resuscitarea multiplă a terorismului în spațiul euro-asiatic, cu extensii africane dintre cele mai sălbatice, pune în umbră, în plan secund expunerea la risc a României în plan extern. Prezența și prestația la nivel oficial a rămas aceeași. Adică, zero.

Surprizele ar putea să nu lipsească. Tema Moldovei, agonia Ucrainei, repoziționări regionale la sud, vest, est și nord sunt gata să pleznească. Comedii de cartier ca “Țara Secuilor” sunt numai bune de împachetat în jocuri regionale periculoase. Și n-ar fi prima dată.

Cu o prezență minoră, majoritar formală la Bruxelles, atât la nivelul reprezentării efective, de conținut a temelor și priorităților românești în agenda UE, dar mai ales în influența directă la nivelele executive euro-atlantice, România face figurație. Adică, băieții noștri sunt cel mult fotogenici în poze oficiale cu distribuție în ziarele locale.

Mult mai complicate și direct costisitoare rămân evoluțiile în raporturile cu partenerii economici externi. Parteneri îi numim noi. Dcă ați avea acces la mintea, obișnuința și ambițiile firești de a opera și obține profit la scară mare, prin care acești jucători globali își asigură prezența, performanța și penetrarea necruțătoare, ați emigra… Aha, deja ați făcut-o… Oricum, raportarea firească, benefică și deschisă spre viitor la diaspora rămâne o “gaură neagră” și pentru 2016. În agenda publică, nu doar cu trimitere la ambiții electorale de sezon, dar mult mai grav, la consistența și coeziunea neamului rămâne, într-un viitor apropiat sever, macinată de incertitudine și ostilitate.

În care dintre pariurile ambalate prin tranziția de la comunism la lumea liberă, democratizare, privatizare și integrare euro-atlantică am reușit? Lăsați teoriile conspiraționiste și bla-bla-urile antimasonice. Oricât de influenți ar fi, împreună cu alte nume ascunse sau la vedere, întrebarea care va rămâne pentru 2016 este: cât de competitivi am putea fi, noi ca români, în lumea largă? Prin ceea ce depinde de noi, pe meleagurile patriei sau aiurea, oriunde ne-am afla.

Există și ieșiri?! Întotdeauna există… Trecem în grabă, fugăriți de probleme sau momiți de iluzii. Imobilizați pe mobil într-o trăncăneală despre nimic. Ieșirile există. Nu ar fi o utopie să le încercăm. În jurul nostru se află nenumărați români capabili, harnici și ambițioși. Faptul ca nu se înghesuie pe “prima pagină” vine de la lipsa de interes pentru scandal, teme-surogat, domnișoare cu urme de bikini și flăcăi cu urme de creier. Își urmează calea în tăcere și cu folos, dar fiecare unde s-a nimerit. Momentul de cumpănă ar veni atunci, dacă și mai ales în contextul în care i-ar aduce uniți cu ținte comune, într-un spațiu de operare coerent și stabil. E simplu. Nu. Nu e simplu. Și nu vine de la sine. De unde vine?! O primă grea întrebare!

Apoi, prin ce anume s-ar impune un curent predominant, un “boule de neige” care să crească prin rostogolire, să modifice radical spațiul de joc și piața schimbărilor? Ar fi câteva dimensiuni dominante, de neînlocuit, care luate împreună ar genera o transformare autentică și amplă, ireversibilă.

În primul rând, integritatea celor implicați. Prin aceia ce spun ceea ce vor, fac ceea ce spun și rămân inrolati unei cauze definite în comun. Fără traseiști, trădători, demagogi și parveniți. Sănătate curată! Pentru fiecare şi pentru bucuria colectivă de a respecta și a fi respectat, prețuit, pus în valoare.

Apoi capacitatea dovedită şi practicată, în câmpul angajării personale, la nivel competitiv și printr-o integrare deplină în spațiul de joc asumat. Nivelul performanței profesionale a crescut simțitor, constant în ultimii ani. Valorificarea intensă a acestei resurse primare, aici în România, devine sfidarea la zi. Românii din diaspora există! Cum ar putea realitatea din România să-i pună în valoare alături de cei care tac și fac spre bine țării?! Pare imposibil?!

Nu în ultimul rând, determinarea, în susținerea efortului necesar, a proiectului angajat, în finalizarea deplină a reconstructiei realității românești într-o lume instabilă, confuză și nu lipsită de amenințări.

Luate împreună, integritatea, capacitatea și determinarea definesc o matrice a ieșirii la liman. Dincolo de mlaștina în care ne bălăcim stropind cu vorbe mari, scufundând viața curentă în ilegalități și eșecuri repetate. Când vom avea în România o astfel de majoritate?! Consistentă, unită și inspirată de dragostea de țară, de propria împlinire? În 2016?! Sau tropâind pe calea bătătorită către nimic.

Articol apărut și pe pagina Dorel Șandor – Insectar politic.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News