Close-up : Alain Delon


Retras în solitudinea melancolică a domeniului său, înstrăinat de un timp care nu mai este al său, Alain Delon întruchipează, pentru cei de care îşi mai pot aduce aminte de o anume vârstă a cinematografului, perfecţiunea mitică a unui chip ce intră în legendă.

 

Cariera sa, precum aceea a unui Belmondo, se confundă cu istoria unei arte care se inventează, graţie lor: trecerea lui Delon este trecerea unui astru a cărui lucire himerică se intensifică, pe măsură ce depărtările îl cuprind.

Alain Delon se naşte ca actor sub acest dublu semn al frumuseţii şi al tainei care o înconjoară. Prin Rene Clement şi mai cu seamă prin Luchino Visconti, el participă la un moment auroral al textului cinematografic. Între policier şi fresca somptuoasă de epocă ori cronica unei familii confruntate cu ispitele, Delon creează puntea între Franţa şi Italia, edificând soclul pe care se ridică, deja, statuia lui. În marea sală de bal siciliană din Ghepardul, camera de filmat a lui Visconti pune în scenă miracolul reunirii lui Delon, Burt Lancaster şi Claudia Cardinale: unul dintre acele momente care rămân efigia unei epoci şi ilustrarea unei arte ce îşi atinge maturitatea poematică.

Alain Delon nu ar fi fost niciodată Delon în absenţa întâlnirii cu cel care a făurit, în marmură, profilul de enigmă al actorului: Jean- Pierre Melville imaginează, în Le samouraiLe cercle rouge şi Un flic, trilogia graţie căreia Delon îşi construieşte personajul ce nu îşi dezvăluie secretul. Arta minimalistă şi obsesională a lui Melville îi acordă lui Delon privilegiul de a se contempla în magnifica oglindă a capodoperei: fiecare cadru are rigoarea unui tablou, fiecare tăcere are adâncimea unei fraze de roman.

Alain Delon va avea şi în Jacques Deray unul dintre acei regizori capabili să aducă la suprafaţă zăcămintele de energie carnivoră ale lui Delon. În La piscine, cruzimea vulnerabilă şi nevrotică a lui Delon se suprapune peste anxietăţile unor Romy Schneider sau Maurice Ronet. În Borsalino şi Borsalino&co, (alături, în primul segment, de un şarmant Belmondo), Delon creionează silueta gangsterului ce aduce în Marsilia interbelică aerul îndepărtatei Americi: impecabilă, eleganţa lui Delon nu este mai puţin ameninţătoare.

Şi ceva din acest geniu al neliniştii supravieţuieşte în thriller-ele târzii ale lui Delon. O pecete a misterului le atinge. Investigaţia este o coborâre în adâncul unei lumi a ambiguităţii morbide. Reîntâlnirea, melancolică, cu Maurice Ronet din Mort d’un pourri este epilogul unei magnifice aventuri.

Alain Delon nu poate îmbătrâni pentru că legenda nu poate fi atinsă de timp. Omul poate muri, trecător, dar mitul sfidează curgerea lumii, înconjurat de taina ce nu se lasă citită, niciodată. Imaginea lui Delon durează, încremenită în cadrele luminate de aura sa.

Articol apărut şi pe LaPunkt.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.