Cine mai vrea să fie Charlie? Satiră și religie după atacul de la Charlie Hebdo

Oricât s-ar încerca escamotarea, o oarecare prudență în tratarea subiectelor religioase s-a instalat, chiar și în satiră.

La șapte luni de la executarea cu sânge rece a jurnaliștilor săptămânalului Charlie Hebdo, redacția se confruntă cu o stranie criză: ce­lebrul Luz și-a anunțat plecarea, iar re­dac­to­rul-șef, Laurent Sourisseau, mai cunoscut sub semnătura Riss, a declarat public, într-un interviu dat revistei germane Stern, că revista nu va mai difuza caricaturi cu profetul Mahomed. Celor care l-au acuzat de lașitate, le-a răs­puns că provocările de acest fel, menite să arate că liber­tatea de exprimare nu se opreș­te la poarta autorităților religioase, nu mai sunt necesare azi, fiindcă „greșelile pentru care ai putea blama islamul se pot găsi și în alte religii“. Revista va con­tinua deci, în forme subtile sau frapante, cri­tica islamiștilor fundamentaliști, a ierarhilor ca­tolici abuzivi, a evreilor războinici, a tuturor fanaticilor care folosesc religia pentru a limita drep­tul fundamental la libertate. Totuși, o sta­re de depresie persistă în redacție, devenită un buncăr cu pază permanentă, cu toate că situația financiară a publicației n-a fost nicio­dată mai înfloritoare: 120.000 de exemplare tiraj săptămânal (față de 40.000 anterior atacului), la care se adaugă peste 200.000 de abonamente și încasările record de la nu­mărul comemorativ, când s-au vândut aproa­pe opt milioane de exemplare. Pe Luz, figuri ca Sarkozy sau Mahomed au încetat să îl ins­pire, s-a săturat și pleacă, scrie Libération. Dar cel mai greu de surmontat este tra­u­ma absenței celor 12 colegi măcelăriți ca pedeapsă pen­tru a-l fi batjocorit pe Profet, după cum asuma filiala din Yemen a Al-Qaeda. 

Într-o analiză publicată de Niemanreports, sub titlul Arta ofensatoare, Jonathan Guyer încearcă să delimiteze ce rămâne din rolul de „câine de pază” al jur­nalismului satiric, incluzând caricatura, atunci când e vorba de critica instituțiilor religioase de pe mapamond. Liderii religioși se dovedesc adesea mai agresivi decât potentații politici în reprimarea vocilor critice, invocând intan­gi­bi­litatea figurilor și simbolurilor din cărțile sfin­te. Împotriva revistei palestiniene Al-Hayat al-Jadida s-a declanșat o anchetă poliție­nească cerută de președintele Autorității Pa­lestiniene, Mahmoud Abbas, la o lună după ce acesta participase alături de liderii lumii la marșul solidarității din Paris. Revista pu­bli­case caricaturi cu Profetul, sub semnătura lui Sabbaneh, condamnat anterior la cinci luni în­chisoare pentru alte desene critice la adresa Israelului și a liderilor palestinieni deopotrivă. Președintele Abbas a motivat investigația ară­tând că simbolurile religioase trebuie res­pec­tate înainte de orice altceva.

Mai rar în Europa și America civilizată (tocmai de aceea atacul de la Charlie Hebdo a fost un șoc), dar frecvent în Orientul Mijlociu și în spațiul asiatic, caricaturiștii se confruntă cu puș­căria, amenințări cu moartea și cu supri­marea publicațiilor sau canalelor TV. Suedezul Lars Vilks a fost amenințat cu exterminarea de islamiști, pentru caricaturile cu Mahomed, iar Zapiro, desenator faimos din Africa de Sud, a fost persecutat pentru ironia „Alți pro­feți sunt urmați de credincioși cu mai mult umor“. Un proces intentat caricaturistului Musa Kart, de premierul turc Erdoğan, a dus la o condamnare de nouă ani închisoare, sen­tin­ță încă nedefinitivă. Exemplele pot continua cu cazuri extrem de grave din țări islamice, unde libertatea de exprimare este un vis.

Oricât s-ar încerca escamotarea, o oarecare prudență în tratarea subiectelor religioase s-a instalat, chiar și în satiră. Deși crede că li­ber­tatea de exprimare n-ar trebui să cunoască li­mi­tări, totuși Joseph Moukarzel, redactorul-șef al revistei satirice libaneze Ad Dabbour – Vies­pea, foarte curajoasă într-o țară multicon­fesională măcinată de 15 ani de război civil, mărturisea că religiile nu trebuie atacate frontal, poate doar capii religioși, dar fără să se aducă atingere credinței. „Dacă ataci di­rect o religie”, afirma Moukarzel, în Le Figaro, „le oferi extremiștilor un argument forte pen­tru a recruta prozeliți printre cei ce se simt respinși și nerespectați“. La zece ani de la pu­blicarea celor 12 caricaturi reprezentându-l pe Profet în ziarul danez Jylands-Post, riposta a luat formele sângeroase ale terorismului re­li­gios, exercitat prin organizații ca ISIS, Al-Qa­eda, Boko Haram etc. Într-o dezbatere citată de Matei Vișniec, pentru RFI, mai mulți inte­lectuali au pus degetul pe rană: societatea fran­­ceză après Charlie Hebdo cunoaște o gravă angoasă provocată de teama do­minației musulmane (Michel Houellebecq), iar marile manifestații emoționale nu fac decât să stimuleze islamofobia în Europa, adâncind clivajul dintre Occident și Orient (Emmanuel Todd).

Articol publicat şi în Revista 22.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News