Aşteptări nerealiste de la moţiunea de cenzură


Victoria pe care Opoziţia a înregistrat-o la urne în 26 mai nu avea cum să devină automat o victorie a Opoziţiei în Parlament. Unde nu electoratul a decis votul în favoarea rămânerii la guvernare a Cabinetului Dăncilă, ci parlamentarii PSD-ALDE. Partide care, deşi înfrânte zdrobitor la alegerile europarlamentare, deţin încă majoritatea şi fac jocurile. Aşteptările realiste ale electoratului PNL şi USR-Plus acum încep.

 

Cei care aşteptau sau dădeau ca aproape sigură dărâmarea Guvernului prin moţiune de cenzură fie au avut aşteptări nerealiste, unii, fie, alţii, s-au hazardat în promisiuni nerealiste, făcute din imaturitate politică sau constrânşi sub presiunea unei părţi a electoratului care dorea cu orice preţ ca victoria de la europarlamentare să aibă efecte imediate şi pe scena politică naţională.

Aritmetica parlamentară, care cere ca pentru dărâmarea Guvernului, să fie 233 de voturi „pentru” arăta, însă, că Opoziţiei îi lipsesc destule voturi pentru a trece moţiunea de cenzură. S-a încercat, din partea USR, o negociere cu Pro România, partidul lui Victor Ponta, în speranţa că acesta fie va mai atrage în partidul său câţiva parlamentari PSD, modificând aritmetica parlamentară, fie îi va determina să voteze căderea propriului Guvern. Numai că Pro România s-a născut din frustrări ale dlui Ponta, ca partid anti-Dragnea, iar cum Liviu Dragnea a ieşit din calcule şi din scenă în 27 mai, cei care ar fi dat un vot de blam fostului lider al PSD nu mai au motiv nici să plece (cel puţin, momentan) din PSD, nici să trădeze. Mai ales că Victor Ponta nu le-a putut oferi nimic concret în schimb, nu le-a putut promite nici funcţii, nici viitoare contracte cu statul, nici sinecuri. Pentru că nu mai este în postura în care se afla în primăvara lui 2012, când a condus negocierile cu parlamentarii Puterii de la vremea respectivă, pentru căderea Guvernului Ungureanu. Atunci, dl Ponta avea în spate cel mai mare partid şi o alianţă politică-mamut (USL) care, s-a dovedit, avea pregătit un minuţios plan de răsturnare a Puterii care a mers până la tentativa de lovitură de stat, în urma căreia urma să fie ocupat şi Cotroceniul. În plus, atunci, toate promisiunile le-a girat cu funcţia de prim-ministru care îi fusese rezervată. Acum are în spate un partid mic, cu o cotă electorală de sub 7% şi, în cazul unui nou Guvern, nu ar fi fost vioara întâi, ci ar fi primit câteva locuri în Cabinet. Atunci, urmau, la doar câteva luni distanţă, două tururi de scrutin, în care, pe fondul erodării Puterii, al măsurilor economice nepopulare luate pentru a nu se duce economia în hău, se întrevedea victoria USL, victorie care putea concretiza promisiunile cu care li se obţinuse votul. Acum, următoarele tururi electorale sunt abia anul viitor, deci câteva luni e bine să rămână conectaţi la putere. În plus, dl Ponta nu mai prezintă mare credibilitate politică.

Căderea moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă nu este nici măcar victorie pentru PSD şi ALDE; de altfel, după 26 mai, cu un procent de sub 5% care l-a scos din cursa electorală, ALDE nu mai este în situaţia de a pronunţa cuvântul „victorie” cu referire la vreo acţiune de-a sa. Votul din Parlament nu schimbă în favoarea Puterii aritmetica electorală – ba s-ar putea ca, până la prezidenţialele din toamnă, să rostogolească acel puţin peste 22% al PSD şi mai jos, o înfrângere la prezidenţiale putându-l împinge în irelevanţă, la un procent care îi va permite eventual rolul de partid-balama – şi, în plus, obligă Puterea să-şi ducă mai departe guvernarea dezastruoasă, să acopere deficite imense, să îndrepte singură (dacă poate) erorile pe care le-a făcut.

Opoziţia are în schimb nu doar posibilitatea, ci obligaţia faţă de electorat ca, până la anul, să-şi configureze un guvern şi un program de guvernare pentru a cărui aplicare să aibă la dispoziţie patru ani – nu câteva luni, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi reuşit să dărâme acum Cabinetul Dăncilă – şi care să scoată ţara la liman, s-o scoată din captivitatea unui regim politic nociv. De aici pot porni aşteptările, realiste, ale electoratului PNL şi USR-Plus.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. 20 iunie 2019

    […] Text publicat în premieră pe siteul PUTEREA A CINCEA […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.