Anticorupţie participativă


Melania Cincea P5România pare bolnavă de corupţie. Şi nu e vorba doar despre corupţia gulerelor albe. Microbul şpăgii pare să fi atacat fibra unei părţi consistente a populaţiei – un Eurobarometru din 2015 arată că mai mult de trei sferturi dintre români admit că mita reprezintă adesea cea mai uşoară cale de a obţine servicii publice. Guvernul lansează, în acest context, o strategie naţională care invită la anticorupţie participativă. Peste câţiva ani, se va vedea dacă românii şi-o doresc sau vor dreptate numai când e vorba despre coruptul de lângă şi, dacă se poate, plasat într-o vizibilă poziţie publică.

 

Mitingul din seara de 3 noiembrie 2015, de la Bucureşti – în memoria victimelor de la Clubul Colectiv – a scos în stradă peste 25.000 de oameni. În timpul acestuia, sloganul “Corupţia ucide” devenise un leitmotiv. Ni s-a confirmat, ulterior, că, da, corupţia nu doar că slăbeşte statul, ci chiar poate ucide. Şi nu doar în sens metaforic.

Însă pentru a ne însănătoşi, pentru a diminua dimensiunea la care a ajuns acest flagel care macină societatea şi pe verticală, şi pe orizontală, nu este suficientă lupta autorităţilor împotriva corupţiei. Nici numai să ieşim în stradă – şi, mai ales, nu doar atunci când situaţia devine insuportabilă. Nici numai să scandăm, periodic, sloganuri împotriva corupţilor, nici să susţinem declarativ lupta anticorupţie. Nici numai să aşteptăm ca lupta aceasta să fie purtată doar de instituţiile statului. Mai e nevoie şi de altceva.

În primul rând, este nevoie să reacţionăm ori de câte ori starea de fapt o impune. Nu numai după situaţii-limită, cum a fost moartea a zeci de oameni şi rănirea altor aproape 200 în incendiul de la Colectiv. Trebuie reacţionat în faţa oricărui abuz – chiar dacă impresia este că nu ne afectează direct –, şi asta indiferent de forma pe care o îmbracă acel abuz: tolerare sau încurajare a corupţiei, bătaie de joc la adresa legilor şi a ţării, clientelism, lichelism. Închizând ochii în faţa acestor derapaje, mâine, se vor întoarce, sub o formă sau alta, împotriva noastră. Aşa cum, în noaptea de 30 octombrie 2015, corupţia sau „doar” incompetenţa unor funcţionari – care,şi ea, poate ascunde o altă formă de corupţie – s-a întors împotriva unor tineri nevinovaţi, ucigându-i. Aşa cum tot corupţia şi dezinteresul au făcut cine-ştie-câte victime prin spitalele româneşti, despre care s-a vorbit abia după ce a izbucnit scandalul Hexi Pharma. Deşi ele fac victime de mulţi ani şi nu doar din cauza Hexi Pharma.

În al doilea rând, este nevoie imperioasă de schimbarea mentalităţii fiecărui individ în parte. Iar aici avem o problemă mare. O dovadă o reprezintă rezultalele unui Eurobarometru din 2015, cu privire la atitudinea populaţiei privind corupţia în UE, care arată nu numai că România este peste media europeană, ci relevă că mai mult de trei sferturi dintre români admit că mita şi relaţiile reprezintă adesea cea mai uşoară cale de a obţine servicii publice. Se va schimba ceva cu adevărat abia când va scădea drastic numărul celor care au o astfel de mentalitate, care încurajează corupţia şi întăresc sistemul şpăgii.

De la şpaga dată funcţionarului de la Primărie, pentru rezolvarea peste rând a problemei proprii sau pentru a mima miopia în faţa unui act lipsă, profesorului, pentru a închide ochii în faţa lipsei de pregătire sau a unui plagiat, inspectorului de la Muncă, pentru a se preface că nu vede angajările la negru sau la gri, poliţistului de la Circulaţie, pentru a trece cu vederea şofatul în stare de ebritate, trecerea pe roşu ori depăşirea vitezei legale, asistentei, pentru a aduce medicamentul de care e nevoie, medicului, pentru a nu amâna intervenţia chirurgicală sau ca şi măsură de precauţie ante-operatorie, poliţistului ori procurorului, pentru a scrie „NUP” pe dosar – toate, fapte încadrabile la mica corupţie, mică însă până la un punct –, până la şpaga dată unui funcţionar, unui primar, unui şef de instituţie, unui ministru, pentru a facilita câştigarea unei licitaţii trucate, de milioane de euro, pentru a accepta cumpărarea de servicii sau materiale proaste sau la suprapreţ – fapte încadrabile la mare corupţie.

Guvernul Cioloş, ajuns la putere după protestele Colectiv, când strada dăduse în clocot şi răbufnise la adresa unui sistem corupt, face un pas în direcţia a ceea ce se poate numi anticorupţie participativ. Şi, în Strategia Naţională Anticorupţie 2016 – 2020, aflată acum în dezbatere publică, pune accent pe prevenirea corupţiei şi pe educaţia anticorupţie, ceea ce implică acţiuni asupra cauzelor acestui flagel, nu doar asupra efectelor lui.

Dar, pentru a vedea rezultate, este nevoie, nu doar de susţinerea de către populaţie a acţiunilor coercitive împotriva corupţiei, venite din partea statului. O schimbare reală, eficientă porneşte de la schimbarea mentalităţii fiecărui individ în parte. Degeaba se va ieşi în stradă doar după o altă tragedie, iar efectele protestului se vor stinge concomitent cu emoţia publică stârnită de acea tragedie. Degeaba se va striga „Jos corupţii!”, „Jos mafioţii!”, „Corupţia ucide”, dacă, mâine, unii dintre cei care poartă aceste pancarte vor mitui alţi funcţionari, pentru a-şi rezolva propriile probleme. Şi dacă alţii vor închide ochii la abuzuri, pe principiul că nu e treaba lor şi că nu le afectează tihna cotidiană.

În 2020, când vor fi analizate rezultatele acestei Strategii Naţionale Anticorupţie, se va vedea dacă românii, în majoritatea lor, îşi doresc această anticorupţie participativă sau vor dreptate numai când e vorba despre coruptul de lângă şi, dacă se poate, plasat într-o vizibilă poziţie publică.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.