Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: „Să nu dezonorăm amintirea celor care au luptat pentru libertate”


Foto: US Embassy Bucharest

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman se află în 16 şi 17 decembrie la Timişoara pentru a comemora victimele Revoluției din Decembrie 1989. „Este o mare onoare pentru mine să mă întorc la Timișoara, astăzi, când sărbătorim spiritul uman care nu poate fi înfrânt și dorința tuturor oamenilor de a fi liberi”, a declarat ambasadorul american. Redăm, mai jos, integral discursul rostit la Timişoara.

 

Este o mare onoare pentru mine să mă întorc la Timișoara, astăzi, când sărbătorim spiritul uman care nu poate fi înfrânt și dorința tuturor oamenilor de a fi liberi. În urmă cu un an, apăream în piață, la câteva sute de metri de aici, pentru a comemora Revoluția din 1989.

Acum 31 de ani, timișorenii – inclusiv mulți dintre cei prezenți astăzi aici – au decis că le-a ajuns cuțitul la os; de dragul copiilor și al nepoților lor au făcut primul pas pentru a elibera poporul român din lanțurile grele de fier ale comunismului. Aceia dintre voi care ați luat parte la demonstrații, și mulți alții, și-au riscat viața pentru a face ceea ce trebuia. Pe măsură ce în țările din regiune regimul comunism cădea, numai în România comuniștii opresori au îndreptat armele împotriva poporului, a cetățenilor obișnuiți care cereau să li se recunoască și să li se respecte drepturile de bază. Sute de români au plătit prețul… prețul suprem, pentru a dobândi libertatea de care se bucură România astăzi. Mii de români au fost răniți, inclusiv Lucian Căldăraru, pe care am avut norocul să îl întâlnesc aici anul trecut.

Din păcate, România încă mai are de lucru pentru a elimina ultimele vestigii ale unui sistem comunist corupt care a strivit poporul sub cizma opresiunii, numai pentru ca o elită restrânsă să se poată bucura de o viață luxoasă. Am văzut, chiar și în ultimii ani, cum afectează corupția viața noastră de zi cu zi, de la infrastructura de slabă calitate din întreaga Românie până la tragediile cauzate de incendiile de la Colectiv și de la Piatra Neamț. De ajuns!

Statul de drept, transparența și egalitatea trebuie să câștige, pentru ca sacrificiile de acum 31 de ani, acțiunile celor care au riscat să fie împușcați de autorități să aibă însemnătate; le suntem datori, vă suntem datori. Trebuie luate măsuri pentru ca România să își pună în aplicare, într-un final, întregul potențial și să devină un exemplu grăitor pentru restul Europei și pentru tot mapamondul: o democrație stabilă, prosperă și sigură.

Celor care au căutat să modifice legea în beneficiul acțiunilor lipsite de moralitate ale câtorva persoane nu ar trebui să li se mai permită accesul în poziții de putere. Prin acțiunile lor trecute, flagrante, au demonstrat clar că nu sunt demni de încrederea noastră și că nu ar trebui să ocupe funcții din care să poată continua să corupă democrația. România nu poate permite ca acțiunile injuste din trecut să continue. România a ajuns până aici; dacă s-ar întoarce din drum acum, nu numai că ar fi o tragedie, ba mai mult, ar fi o dezonorare a celor care au pierit aici în urmă cu 31 de ani.

În anul de când m-am întors în țara natală pentru a-l reprezenta pe Președintele Trump și poporul american, am făcut progrese extraordinare împreună. Am făcut un scop în sine din consolidarea legăturii – care era deja strânsă – dintre Statele Unite și România și mă mândresc să spun că nicicând relația nu a fost mai puternică. De la domeniul apărării naționale la intensificarea schimburilor comerciale, de la lupta împotriva traficului de persoane și a combaterii corupției, România este acum pe calea unei noi perioade a Renașterii, iar Statele Unite vă sunt alături, în calitate de aliat devotat și prieten de încredere.

Repet, haideți să ne amintim de sacrificiile celor are au luptat pentru libertate și să nu le dezonorăm amintirea prin întoarcerea către trecut.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.