România, ultimul loc în UE la capitolul lectură

România ocupă ultimul loc în UE la capitolul lectură. O știre care nu atinge nici măcar ca un fulg sfera media, politică și socială românească. Excepțiile la nivel personal sunt notabile și simultan insignifiante.

 

O non-știre în România anului 2026. Țara în care anumite televiziuni și anumiți pseudo-jurnaliști – vehemenți propagandiști în favoarea unor antimodele morale și culturale – fac procese publice de intenție unor entități civice și personalități publice, asociate fie cu „javrele”, fie cu „reziștii”, fie cu LGBT-iștii și, toate, ong-uri și personalități, cu maleficul Soros, omul-demon care ar fi distrus treptat România. Lovitura de grație aparține azi „francezilor” și Uniunii Europene, la ordinul cărora se golesc baraje și e distrusă infrastructura energetică a binecuvântatei țări cu „misiune divină și sanctuare pline de lumină”. Televiziuni ale „poporului” lingușit și permanent ațâțat împotriva societății civile și a „intelectualilor” cărora li s-a cerut cândva, prin „vocea poporului”, inclusiv moartea.

În fond, „noi muncim, nu gândim” rămâne o elocventă afirmație publică, odinioară strigată, azi deja asimilată de o parte a societății induse în eroarea antieuropeană, în esență antinațională prin vulnerabilizarea creată de absența educației și fobia de lectură.

Narațiunea diabolică construită de nuclee mass-media ce aparțin unor inși (fugari sau nu) certați cu legea este aceea prin care se deversează recurent în spațiul public ideea că oamenii de carte, intelectualii publici și nu numai, sunt vinovații prin excelență ai țării pentru răul multiform cu care aceasta se confruntă, binele neavând desigur vreo legătură cu ei. Binele, rezultă din narațiunea depănată zilnic, e de partea celor situați pieziș cu legea, realitatea și adevărul, chiar dacă ei nu sunt de partea lui.

Ergo, cartea și lectura sunt toxice, deci periculoase. Evitarea lor, validată mediatic prin „inculparea” publică a celor ce iau cărțile în serios, devine astfel un imperativ. Și, iată, un deziderat împlinit.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.