Iuliu Maniu şi pasiunea libertăţii

Iuliu Maniu. Colorizare foto: Istorie în culori

Trecem printr-o perioadă de mare turbulenţă. Axa sistemului politic mondial cunoaşte un moment de zdruncinare.

 

Trăiesc la Washington de peste trei decenii. Nu mă panichez, ştiu că lucrurile se vor reaşeza în parametrii normalităţii democratice. Una în care ajutorul american pentru democraţie nu va mai fi ponegrit drept „operaţiune antinaţională”. Vom reveni la acea logică elementară fără de care ne scrântim cu toţii. Acel mod de gândire care ne ajută să recunoaştem adevărurile factuale, demonstrabile şi inebranabil.

„Tot patriotismul, toate acţiunile voastre cetăţeneşti, toată dragostea voastră trebuie să fie stăpânite de gândul că prin imensa jertfă a Statelor Unite ale Americii a fost desrobit de două ori Ardealul nostru, şi mai ales, că în lupta noastră pentru libertate şi democraţie, pe care trebuie să o mai ducem cu toţii, nu vom putea birui, fără de sfatul şi ajutorul acelei mari şi nobile ţări care e simbolul libertăţii şi al democraţiei adevărate”, spunea Iuliu Maniu, într-un discurs către tinerii români care plecau definitiv în Statele Unite, Bucureşti, în 8 ianuarie 1946.

Iuliu Maniu s-a stins din viaţa pe 5 februarie 1953, în penitenciarul de la Sighet. Împlinise 80 de ani, pe 8 ianuarie. Fusese supus unui distructiv regim carceral. Îl voiau mort. În Scânteia, în toamna anului 1947, Silviu Brucan, în plin acces de exterminism bolşevic, îi ceruse capul. Pentru Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraş şi banda lor de agenţi ai imperiului terorist din Est, un Iuliu Maniu în viaţă era un risc permanent. Iuliu Maniu întruchipa patriotismul luminat şi democraţia constituţională. Inspira atunci şi va continua de-a pururi să inspire pasiunea libertăţii.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.