Asasinarea discernământului prin propagandă „suveranistă”

Profesorul universitar Adrian Papahagi, unul dintre cei mai erudiți intelectuali ai Europei, un om cu incontestabilă onestitate morală, a fost invitat ieri să susțină o conferință pe tema discernământului creștin în fața preoților din Episcopia Hușilor. Tema e mereu actuală pentru fiecare dintre noi.

O întâlnire exemplară între clerul generos reprezentat de Preasfințitul Ignatie, ierarh înalt cultivat și sănătos orientat în spațiul Ortodoxiei asaltate de ortodoxismul filetist, și un reprezentant al elitei intelectuale creștine din România.

Uriașa temă a discernământului moral în contextul românesc actual a fost din păcate contrazisă agresiv și luată cu asalt „suveranist” de un preot dintr-o parohie sărmană, sever intoxicat de „georgism”. Părintele „simțea enorm” și „vedea monstruos”, reproșându-i conferențiarului „denigrarea” unui new-age-ist de rit para-creștin cercetat actualmente penal pentru declarații publice fasciste și legionare, pentru tentativă de lovitură de stat și răsturnarea ordinii constituționale. Cum ar putea fi însă denigrat un asemenea domn într-un asemenea context probat de realitate? Poate fi realitatea denigrată?

Părintele mânat vehement de duhul „suveranismului” mesianic și în totală incapacitate de dialog a fost ajutat să părăsească sala de doi confrați preoți, pentru că niciun organizator de eveniment nu poate încuraja anularea acestuia chiar în timpul desfășurării sale. Atitudinea agresivă a solicitat preluarea părintelui de forțele de ordine și transportarea acestuia la sediu, unde, așa cum s-a comunicat, a perseverat în criza sa de nervi, încercând să-și facă sieși rău.

Cazul este unul cu adevărat trist și reprezintă un exemplu relevant profund îngrijorător de smintire, provocată de propaganda politică extremistă deversată pe canale media pestilențiale în ultimul an.

În contextul unei conferințe despre discernământul creștinului de azi, manifestarea violentă a unei persoane care prin natura vocației și pregătirii sale teologice ar trebui să fie ea însăși un model de discernământ, persoană animată însă de idolatria față de cineva care comite în serie sacrilegiul amestecării credinței și creștinismului cu politicul extremist, legionaroid, naturalmente anticreștin și călcător de Evanghelie, reprezintă un paradox care strigă în primul rând spre Biserică, solicitând atenția acesteia asupra unui fenomen care îi face rău profund: instrumentalizare politică a credinței, Tradiției creștine și Adevărului pe care este întemeiată.

Întrebarea, „ce ar zice și ar face Hristos Însuși?” în fața căderii în idolatrie politică a celor ce oficial Îl propovăduiesc, întrebare esențială în orice alt context pentru fiecare creștin confruntat cu varii provocări, este întrebarea care semnalează prezența oricât de firavă a discernământului. Să ne punem această întrebare, ca laici, ca preoți, ca episcopi, ca oameni care ar trebui să stea măcar și puțin pe gânduri înainte de a se declara creștini!