Evoluţii halucinante, conspiraționism şi o misiune aproape imposibilă


Doi prieteni români de Facebook, foarte onorabili, au avut o dispută de o natură care – ne place sau nu – mai toţi o vom trăi, într-un fel sau altul, în perioadă ce vine. Esenţa ei: cât de suspicioşi trebuie să fim faţă de autorităţile politice şi elitele economice, intelectuale şi mass-media globale? Cât de departe trebuie să mergem în a urmări cui bono, lanţul şi logica banilor şi intereselor în descifrarea absolut bulversantelor şi greu de înţeles evoluţii din ultima vreme? De unde începe şi unde se termină scepticismul sănătos şi de unde începe conspiraționismul?

 

Se detaşează două tabere. Vei care încă mai dau credit elitelor occidentale (cele ruse sau chineze sunt de mult compromise) şi care încă mai ascultă linia de propagandă dată de mass-media oficiale din Occident. Şi cei care refuză să mai crediteze chiar şi pe occidentali.

Cred că, în condiţiile date, a fi excesiv de circumspect cu privire la elitele decidente şi autorităţile occidentale şi a ridica ipoteze şi semne de întrebare cu privire la ce fac şi de ce fac, e ceva pozitiv şi dezirabil. În acelaşi timp, odată intraţi în acest exerciţiu de scepticism şi cui bono trebuie să fim alerţi la a nu cădea în extrema conspiraţionistă. A ţine un echilibru între aceste două direcţii va fi sarcina cea mai dificilă în interiorul minorităţii care încearcă să gândească pe cont propriu şi să înţeleagă ce se inampla şi în acelaşi timp să ajute la restabilirea echilibrului şi încrederii publice.

Tind să cred că în acest moment nu greşim dacă suntem excesiv de circumspecţi şi alerţi. Ne place sau nu, suntem obligaţi să fim extrem de circumspecţi la tot ceea ce apare public în aceste condiţii de evoluţii fără precedent istoric…

Evoluţiile din ultima vreme au bulversat absolut tot ceea ce era certitudine, încredere şi bună-credinţă publică în lumea civilizată. Cine ar fi imaginat acum câteva luni că ceea ce credeam cu toţii relativ la comunitatea ştiinţifică, la cercetare şi rezultatele ei, încrederea colectivă în “oamenii de ştiinţă” se va dovedi atât de naiv şi chiar stupid? Cine putea să creadă că e posibilă atâta confuzie, haos, contradicţie, incompetenţă şi aberaţie şi iresponabilitate emanate de la cele mai “competente” şi “prestigioase” surse epistemice?

Cine putea crede, de exemplu, că problemele cu modele epidemiologice sau analizele tehnice ce stau la baza unor decizii publice de viaţă şi de moarte nu erau doar lipsă de date, ci defecte structurale de construcţie? Simple erori tehnice. Cum să spui conspiraționistilor că probabil e o eroare umană, şi nu un plan deliberat menit să susţină alarmisul, aşa cum ei au afirmat tot timpul?! Ce poţi să le mai spui oamenilor acum? Ca să vezi, că au fost greşeli oneste, că aşa funcţionează ştiinţa, trial and error….

Dar până acum le-am spus că “the science is settled” şi că luăm decizii globale cu implicaţii formidabile pe raze şi mai mari de acţiune şi  mai complexe şi cu grade posibile de risc în eroare şi mai mari, pe baze epistemice sigure.  Pentru că “știinţa”. Şi cine îşi pune semne de întrebare este stigmatizabil şi ostracizat. Iar acum, când e ceva palpabil şi pe care îl înţeleg şi observă nemijlocit în viaţa publică şi personală, ce văd oamenii simpli? Un fiasco de proporţii globale… Şi atunci ce poţi să le mai spui oamenilor acum, când cele mai bizare teorii ale conspiraţiei par să fie validate de ceea ce ei văd cu ochiul liber?

Cine ar fi crezul acum câţiva ani ca dezvăluirile de culise ce se rostogolesc, aproape halucinant, în America, în ultimele zile, ar putea fi o descriere a realităţii curente a sistemului american, la vârful vârfului, nu o absurdă teorie a conspiraţiei? Cine ar fi crezul că gradul de corupţie din inima serviciilor de securitate şi lege şi ordine din SUA se poate ridica la nivelul pe care în mod normal îl asociam cu o ţară din America Latină sau corupţia postcomunistă din estul Europei?

Cine ar fi crezul că putem ajunge să analizăm ca probabilă conjectura că mass-media americane pot funcţiona ca un sistem de propagandă şi manipulare deliberată, operând în susținerea unor manevre şi lovituri de forţă orchestrate la vârful sistemului politic american, cu complicităţi explicite sau tacite în toate structurile aparatului de putere şi guvernanță al SUA şi cu aprobarea unei bune părţi a elitei intelectuale? Doar cei pe care acum ceva vreme i-am fi numit dezaxaţi ai teoriei conspiraţiei…

Şi iată că realitatea ne aruncă brutal în faţă una dintre cele mai incredibile situaţii…. Avem deci o sarcină extraordinar de grea. Dileme extreme ne confruntă. Cât de suspicioşi trebuie să fim? Cat de departe trebuie să mergem în descifrarea absolut bulversantelor şi greu de înţeles evoluţii din ultima vreme? De unde începe şi unde se termină scepticismul sănătos şi de unde începe conspiraționismul?

Şi cum putem să răspundem inteligent şi onest, fără să distrugem cu totul încrederea publică în instituţiile liberalismului şi democraţiei ce definesc civilizaţia occidentală? Şi mai ales, cum putem să facem asta în condiţiile în care mass-media – care trebuiau să fie instrumentul şi aliatul nostru principal în toată povestea asta sordidă – plus marile corporaţii din domeniul IT şi comunicaţii par să funcţioneze pe cealaltă parte a baricadei? O sarcină extraordinar de grea. Aparent, misiune imposibilă…

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.