Vocile rațiunii, discernământului și onestității
Vocile rațiunii, discernământului și onestității devin minoritare într-o societate în care cultura ajunge să fie privită ca inutilă, de foarte sus până foarte jos, în zona politică, dar nu numai, cu dispreț sau chiar furie.
O societate în care unii, tocmai validați prin vot acordat în stare de justificată revoltă lipsită de repere cardinale mijlocite de educație, ar pune mâna pe un ipotetic „pistol”, precum cândva un demonic ideolog fascist, la auzirea acestor cuvinte: cultură și educație.
De ce? Pentru că exact acestea i-ar fi împiedicat să fie validați electoral și apoi i-ar opri să meargă mai departe pe drumul smintirii celor mulți, pe care îi trădează după ce i-au amăgit prin discurs populist, vid de soluții reale.
Un spațiu public în care încep să domine vindicativ golani, mahalagii și impostori guralivi, care mint sfruntat cu Dumnezeu în gură și cu Mamona în inimă, care lingușesc obscen poporul malformat mental de divertisment vulgar (diversiune), de promovarea anti-modelelor și de propaganda împotriva Europei în care, culmea, milioane de români au ales să trăiască mai bine ca acasă, un astfel de spațiu public se transformă într-un balamuc (profețit deja) în care cei ce au înnebunit îi acuză obraznic pe cei ce, datorită educației, nu au făcut-o, că ei sunt nebuni.
Salvarea tuturor nu poate veni decât din reabilitarea urgentă a Educației, din clarificarea termenilor fundamentali ai societății deschise, democratice, parazitate de dușmanii ei populiști-suveraniști, din solidarizarea mass-media românești într-un demers public menit să limpezească noțiuni esențiale în context, precum suveranism, autarhism, izolaționism, patriotism luminat și naționalism defazat, Ortodoxie și ortodoxism, creștinătate și creștinism, filetism, legionarism, ideologie, utopie politică, credință și rațiune, românism și europenism etc.
Pasivitatea programatică dictată de rating e presant chestionabilă, în momente critice pentru o țară, de datoria „pedagogică” și morală pe care mass-media o are. Există cauze nobile care obligă la implicare personală și instituțională pentru salvarea firescului și ordinii vitale pentru oameni.
Credința în Dumnezeu nu ne poate scuti de reflecție rațională în alegerea drumului nostru ca popor ajuns la o mare răscruce. Dumnezeu nu poate fi provocat să se implice teocratic în rezolvarea problemelor politice și economice ale vreunei țări, fie ea și „Grădina Maicii Domnului”.
Rațiunea e dată de același unic Dumnezeu pe care marii guralivi și neisprăviți cultural, dar și ortodoxiști situați razna față de Biserica lui Hristos, îl asociază sacrileg discursului mincinos și ipocrit, folosindu-L cinic ca agent electoral.
Vai lor, sacrilegilor și ipocriților, care închid calea spre realism creștin și luciditate mântuitoare din răul travestit momentan în bine!
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
