Universitatea de Vest din Timişoara, gazda Conferinţei Danube Rectors’ Conference (P)

Foto. UVT

În perioada 19-20 octombrie, Universitatea de Vest din Timişoara este gazda celei de-a 40-a ediţii a Conferinţei Anuale Danube Rectors’ Conference, organizată anul acesta pe tema „Forty years of overcoming divisions: Importance of higher education for democracy and culture”.

 

Alegerea Timişoarei pentru organizarea acestei ediţii aniversare nu este deloc întâmplătoare – având ca reper faptul că democraţia s-a răspândit de pe străzile acestui oraş în toată România, în anul 1989. Membrii fondatori ai Danube Rectors’ Conference (DRC) s-au străduit încă din 1983 să stabilească contacte instituționale cu universitățile din spatele Cortinei de Fier care funcționau sub regimuri comuniste, astfel că au hotărât să se reunească la Universitatea de Vest din Timişoara în 2023, anul în care Timişoara a fost desemnată Capitală Europeană a Culturii, pentru a sărbători nu doar aniversarea celor 40 de ani de activitate DRC, ci mai ales pentru a discuta tematicile de actualitate legate de învăţământul superior şi de cercetare, tarnsmit oficialii Universităţii de Vest din Timişoara.

La eveniment participă rectori ai universităților din România și din țări ale zonei dunărene, alături de care se află și reprezentanți diplomatici, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria, Martin Eichtinger, din partea Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, primarul Timișoarei, Dominic Fritz. La lucrările conferinței se află rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Cornel Cătoi, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul Universității din București, prof. univ. dr. Romiță Iucu, rectorul Universității „Johannes Kepler” din Linz, prof. univ. dr. Stefan Koch, rectorul Universității din Maribor, prof. univ. dr. Zdravko Kacic, rectorul Universității Andradsy din Budapesta, prof. univ. dr. Dietmar Meyer, rectorul Academiei de Muzică, Dans și Arte „Prof. Asen Diamandiev” din Plovdiv, prof. univ. dr. Toni Shekerdzhieva-Novak, și rectorul Universității din Pristina, prof. univ. dr. Querim Querimi.

Pornind de la ultimele patru decenii de cooperare interinstituţională, activităţi şi proiecte comune, reprezentanţii a patru universităţi fondatoare DRC vor privi în retrospectivă istoria reţelei, vor analiza rolul actual în structurile învăţământului superior European şi vor trasa direcţiile acesteia în viitor. Mai mult decât atât, între temele propuse discuţiei în timpul conferinţei se numără şi aspecte legate de consecinţele invaziei ruse asupra facilităţilor universităţilor din Ucraina, funcţionarea lor pe timp de război, precum şi fenomenul migraţiei academice induse de război.

Nu în ultimul rând, în cursul lucrărilor acestei conferințe va fi prezentat proiectul The DRC Initiative Fund, ocazie cu care studenţii doctoranzi din universităţile membre DRC îi vor cunoaşte pe câştigătorii premiilor Danubius Awards 2023, în timpul ceremoniei oficiale de premiere, găzduită la Universitatea de Vest din Timişoara.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.