„Mari minciuni vinovate despre comunismul românesc”, conferinţă susţinută la Timişoara de Germina Nagâț

Germina Nagâţ. Foto: Courtesy Photo

Cei care se întreabă cât de adevărată este istoria pe care o știm despre comunismul românesc, cei care se întreabă ce mituri și adevăruri ascunde această perioadă istorică sunt invitaţi să descopere răspunsurile în cadrul conferinței „Mari minciuni vinovate despre comunismul românesc”, susţinută la Universitatea de Vest din Timişoara de Germina Nagâț, membră în CNSAS, care a condus timp de mai mult de 15 ani Direcția Investigații din cadrul acestei instituţii.

 

Evenimentul, organizat în seria „La UVT cultura este capitală”, va avea loc joi, 19 octombrie, de la ora 18.30, în amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timişoara. Conferinţa, moderată de profesorul universitar Mircea Mihăieș, va deschide o discuție profundă despre trecutul comunist al României.

Germina Nagâț, membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, este absolventă a Facultății de Filosofie a Universității din București, unde a obținut și titlul de doctor (în 1999), cu o teză de estetică analitică. A fost cercetător științific la Institutul de Filozofie al Academiei Române (1991-2000), asistent universitar la Facultatea de Filozofie a Universității București (1991-1993), redactor la Revista Secolul 20 (1996-1997), lector la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1999-2000). Este autoarea mai multor traduceri din operele filosofilor contemporani John Dewey, Thomas Nagel și Leszek Kolakowski și a mai multor studii, articole și interviuri, apărute în publicații românești și străine, având ca subiect deconspirarea acțiunilor de poliție politică, întreprinse de aparatul represiv comunist. În 2006, a făcut parte, ca expert, din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. În perioada 2001 – 2018 a condus Direcția Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Conferinţa face parte din programul cultural La UVT, Cultura este Capitală!, inclus în Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, finanțat de Primăria Timișoara, prin Centrul de Proiecte, şi cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023.

 

Recomandări de lectură: 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.