Despre „progresism” şi antisemitism
În orice colectivitate umană exista cozi de topor. Invocarea „progresismului” pentru a justifica pogromismul este obscenă.
În 1963, a apărut în URSS, sub egida Academiei de Ştiinţe a RSS Ucrainene, o carte intitulată Iudaismul fără fard. Era un abject pamflet antisemit. Au protestat cele două mari partide comuniste din Occident, cel francez şi cel italian. Prim-secretar al CC al PCUS era încă Hruşciov. A dat rapid ordin de scoatere a mizeriei huliganice din circulaţie.
Atacurile împotriva sionismului, acuzat că ar fi un instrument al „imperialismului anglo-american”, au continuat şi s-au intensificat. Evreii erau prezentaţi drept „cosmopoliţi fără rădăcini”. În timpul vizitei sale în Anglia în 1968, premierul Alexei Kosîghin a fost întrebat despre recrudescenta antisemitismului în URSS. Câtuşi de puţin tulburat, urmaşul lui Hruşciov în fruntea Guvernului sovietic a răspuns că nici vorbă de aşa ceva, chiar unul dintre vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri, Veniamin Dîmsit, este evreu.
Comitetul de luptă împotriva sionismului era condus de un general în rezervă de origine evreu, David Dragunski. În 1967, după Războiul de Şase Zile, propaganda antisemită în Blocul Sovietic s-a radicalizat. Gruparea „Partizanilor” din Polonia, condusă de ministrul de Interne Mieczyslaw Moczar, a recuperat şi „valorificat” obsesiile antisemitismului interbelic.
În România, sub Dej, responsabil cu problemele legate de comunitatea evreilor era tartorul ideologic Leonte Răutu, ilegalist de origine evreu basarabean. Mai târziu, sub Ceauşescu, au căpătat drept de cetate aberaţiile traco-dacomane ale antisemitului milionar Iosif Constantin Drăgan. În Săptămâna, condusă de jandarmul de partid Eugen Barbu, apăreau poeziile şi editorialele antisemite ale lui Corneliu Vadim Tudor.
Ce vreau să spun? Simplu şi clar: În orice colectivitate umană exista cozi de topor. Invocarea „progresismului” pentru a justifica pogromismul este obscenă.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News