Sare Traian Băsescu pragul electoral?


 Foto: Mediafax

Nu, Traian Băsescu nu candidează ca independent la europarlamentarele din luna mai. Dar Partidul Mișcarea Populară e Traian Băsescu; fără girul fostului președinte al României sau cu un prelungit joc politic pasiv (cum a fost cazul în ultimii doi ani) al lui Traian Băsescu, acest partid tinde spre irelevanță și, în privința cotei politice, spre marja de eroare. De aceea, întrebarea din titlu are rostul ei. 

Pe de o parte, în mod cert, anunțul că Traian Băsescu a acceptat să fie cap de listă PMP pentru europarlamentare nu are cum să scadă din cota electorală (în disoluție în ultimii doi ani) a acestui partid. Pe de altă parte, întrucât sunt în joc numai 100 de procente din 100, proiecția președintelui în exercițiu al acestui partid, Eugen Tomac, de a bifa în urma euroarlamentarelor în jur de 10% din opțiunile alegătorilor este din cale-afară de fantezistă.

Pe de o parte, datele din sondajele de opinie dau, în ultimul an, cote între 2% și 4.5% pentru PMP. Pentru a-și duce cel puțin doi candidați în Parlamentul European, ar fi nevoie de minimum 5% (acesta este pragul electoral pentru un partid la noi). Pe de altă parte, știm prea bine obiceiul (de regulă nefast) al partidelor de dreapta sau centru-dreapta de la noi de a se „dopa” cu sondaje. În plus, la sondajele acestea de opinie există și o marjă de eroare – de 2%, de 3%. Ei bine, 2% sau 3% pot fi și în minus, nu doar în plus, „la finalul zilei”.

Pe de o parte, Traian Băsescu a fost, în repetate rânduri, un combatant electoral redutabil, un campaigner cu date excepționale la purtător. Probabil că, pentru ce am avut în ultimele două decenii, cel mai bun dintre toți. Pe de altă parte, în ultimii doi ani, ieșirile publice ale lui Traian Băsescu au fost rare și, dacă le facem o medie onestă, ezitante/derutante. Bunăoară (cum ar spune colegul său de partid, Robert Turcescu – și el pe lista PMP, pe poziția a 7-a, neeligibilă), în chestiunea care va fi, probabil, marea temă a europarlamentarelor, anume în chestiunea justiției, „detaliul” Elena Udrea a făcut ca discursul și poziționările lui Traian Băsescu să fie, uneori radical, diferite, chiar opuse de ceea ce spunea/făcea când era șef de stat.

Pe de o parte, Traian Băsescu în Parlamentul European ar fi garanția că România ar avea acolo un om care știe foarte multe despre liniile directoare ale politicilor europene, un om cu un instinct politic ieșit din comun. Pe de altă parte, e de văzut dacă electoratul din România îl mai poate percepe pe Traian Băsescu drept un „purtător de viitor”.

Pe de o parte, dacă Traian Băsescu va intra în Parlamentul European, ar fi primul președinte al României care ajunge și eurodeputat. Pe de altă parte, dacă nu, nu. Ca să intre însă, trebuie să treacă mai întâi de pragul de 5% împreună cu partidul său. Ceea ce va fi extrem de greu în actualul context politic.

 

Articol publicat şi pe Marginalia Etc.

 

 


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.