“Salonul nr. 6”: fereastra spre infern a lui Cehov

Anton Cehov. Colorizare: Klimbin

Salonul numărul 6 din oraşul fără nume este însuşi infernul. Dar nu infernul celest şi muzical al lui Dante, nu cel geometric şi terifiant al lui Kafka, nu cel milanez şi atât de straniu al lui Buzzati. Infernul cehovian este un infern rus, saturat de miasme pestilenţiale, încărcat de logoree şi copleşit de violenţa ce se nutreşte din brutalitatea seculară. Infernul cehovian este cel din urmă cerc, locul în care ajung, spre a nu se mai putea salva, cei care străbat vămile dezamăgirii, alienării, indiferenţei, nebuniei. Aici, în acest domeniu guvernat de incurie şi vegheat de gratiile sordide, aici, în acest domeniu stăpânit de mâna aspră şi arbitrară a paznicului Nikita, aici, în acest domeniu al uitării şi al letargiei, se află inima întunericului din proza lui Cehov.

Poetica lui Cehov îşi află, în Salonul nr. 6, ilustrarea ei sobră şi tragică. Acolo unde atâţia dintre contemporanii săi preferă exaltarea profetică sau angajarea ideologică, Cehov alege luciditatea privirii cu care explorează tărâmul concentraţionar creat prin neputinţă, ratare, delăsare şi corupţie. Privirea lui Cehov este atentă la dozajul delicat de sinceritate şi monstruos din firea omenească. Cei care se află în infernul său sunt, în cele din urmă, o parte a Rusiei şi a omenirii înseşi. Infernul rus al lui Cehov devine, cu fiecare frază, un infern ce ne cuprinde pe toţi.

Delabrarea salonului numărul 6 oglindeşte patologia unei întregi societăţi pentru care empatia faţă de suferinţa celuilalt a încetat să mai existe. În locul omului concret se preferă frazele şi raţionamentele, în locul realităţii se ivesc cărţile, masa de joc sau alcoolul. Concretul suferinţei este ignorat, căci stabilitatea răului face parte din stabilitatea lumii întregi.

Infernul lui Cehov este unul în care aparenţele contează. Nebunia este, de la un punct încolo, refuzul de a accepta regulile lumii în care te afli. Păcatul care îl condamnă, social, pe Raghin, directorul de spital, este apropierea de unul dintre pensionarii salonului, locvacele Gromov. Linia este trecută şi un mecanism implacabil al execuţiei publice se pune în mişcare. Odiosul meschin Hobotov, cel care râvneşte la casa şi la poziţia lui Raghin, îi anunţă, prin meticulozitatea lui primitivă, pe cei care, în veacul XX, vor turna în evul stalinist, cu precizia unui ceasornic, amoral şi arivist.

Dar polifonia lui Cehov este cu mult prea subtilă spre a împărţi pe oameni în îngeri şi demoni. Raghin însuşi este o rotiţă în mecanismul care îl striveşte, căci, adâncit în lectură şi în ratare, a privit salonul nr. 6 ca pe un spaţiu în care nimic nu se poate înfăptui cu adevărat. Răul din Raghin este unul rusesc: este răul reflecţiei sterile, al monologului care nu duce nicăieri, al neputinţei de a schimba ceea ce mai poate fi schimbat. Raghin este împins spre infern nu doar de cei care îl privesc ca pe un străin, ci şi de propria sa natură intimă.

Infernul lui Cehov este străjuit de prezenţa ce va fi semnul veacului XX: brutalitatea oarbă şi tâmpă. Pumnii grei ai lui Nikita apără ordinea unei lumi în care doar ordinea contează. O ordine care implică supunerea, arbitrariul, teroarea şi crima. Violenţa lui Nikita, mai mult decât gratiile sordide, îi anunţă lui Raghin, devenit pacient, sosirea în infern. Libertatea de a filosofa lasă loc revelaţiei suferinţei şi apropierii morţii. Moartea lui Raghin se consumă în acest decor golit de măreţie. În halatul său afumat, apoplectic, Raghin îşi contemplă sfârşitul. Pentru el, ca şi pentru K. sau Giovanni Drogo, aşteptarea s-a încheiat.

Coborârea în infernul lui Cehov are simplitatea tragică a unei depoziţii clinice. Nu se află în acest text nimic exaltat şi nimic grandilocvent, ci doar puterea literaturii de a îmbrăţişa omenescul în varietatea lui polifonică. Coborârea în infernul lui Cehov aşterne sub paşii cititorului treptele teribile ale indiferenţei şi singurătăţii: cruzimea şi disperarea palpită în miezul salonului său, ca un astru ce nu se poate stinge niciodată, hrănit de răul ce creşte,implacabil.

Articol publicat şi în LaPunkt.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News