Romulus Rusan și viața în adevăr


În istoria onoarei la români, numele lui Romulus Rusan va figura, neîndoios, la loc de cinste. Spre a relua cuvintele lui Havel, Romulus Rusan a trăit în adevăr.

 

Vestea că (în 8 decembrie 2016 – n.r.) a plecat dintre noi scriitorul şi militantul civic Romulus Rusan m-a cutremurat. Era ceva în acest om, o candoare blajină, o delicatețe calmă, care părea să făgăduiască nemurirea. Puțini sunt aceia care să fi făcut la fel de mult precum Romulus Rusan și Ana Blandiana pentru salvarea memoriei. Amândoi au luptat împotriva amneziei, s-au dedicat cu o superbă pasiune reconstrucției societăţii civile dintr-o țară devastată de turpitudinile și crimele totalitare.

În istoria rezistenței împotriva restaurației neo-comuniste, Alianța Civică, fondată din inițiativa lor, va rămâne ca un moment esenţial. Împreună, Ana Blandiana şi Romulus Rusan, au luptat pentru formarea Convenției Democratice, l-au susținut pe Emil Constantinescu drept candidat unic, au crezut că, odată ales președinte, acesta va rămâne fidel principiilor lui Corneliu Coposu. Cum știm, lucrurile nu au stat astfel. Politicianismul, aranjamentele de culise, variile conformisme au continuat să facă ravagii.

Deziluzionați, dar nu resemnați, cei doi au continuat lupta, îndeosebi în planul a ceea ce putem numi construirea unei comunități anamnestice, deci una a memoriei și chiar a post-memoriei. Muzeul Memorial de la Sighet a fost și va dăinui drept copilul lor, moştenirea lăsată, cu altruism, perseverență şi generozitate, unui popor de atâtea ori invocat şi de prea puține ori respectat. Romulus Rusan a fost dinamul, sufletul acelor ateliere ale memoriei care au fost, sunt și vor fi școlile de vară de la Sighet.

Ne-am cunoscut în iunie 1990, în plină mineriadă, eram cu toţi dezgustați, revoltați, nu însă şi înfricoşaţi de barbara dezlănțuire de ură declanșată la porunca lui Ion Iliescu. Am continuat să conlucrăm de-a lungul anilor, a fost firesc, prin urmare, ca acum zece ani, în aprilie 2006, să-l invit pe Romulus Rusan să facă parte din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. A fost un membru cât se poate de activ, a contribuit la scrierea câtorva capitole, ne-a ajutat cu documente, în special în chestiuni spinoase precum calcularea numărului victimelor regimului totalitar. Am prețuit obiectivitatea şi rigoarea sa, dar la fel de mult, şi angajamentul său etic. A fost de o loialitate desăvârșită, a susținut spiritul de echipă, s-a implicat total în scrierea şi redactarea Raportului Final. Am avut apoi norocul să particip, era în 2008, la Şcoala de Vară dedicată semnificațiilor Raportului Final. Erau acolo Ioana Boca, Cristian Vasile, Bogdan Cristian Iacob. Constantin Ticu Dumitrescu a trimis un mișcător mesaj despre necesitatea continuării demersului de condamnare a dictaturii comuniste.

Să mai adaug aici rolul lui Romulus Rusan ca autor, editor și promotor al unor lucrări istorice și memorialistice fără de care cunoașterea acestui trecut traumatic ar fi rămas în mare deficit. În plus, a coordonat capitolul despre România din ediția de la Humanitas a Cărții Negre a comunismului. A fost bun prieten cu Stéphane Courtois, cu Dennis Deletant, cu Alexandru Zub şi cu alte personalități intelectuale din România și din străinătate. În istoria onoarei la români, numele lui Romulus Rusan va figura, neîndoios, la loc de cinste. Spre a relua cuvintele lui Havel, Romulus Rusan a trăit în adevăr.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.