Putin în Ucraina: hainele cele noi ale expansionismului rusesc

Alocuţiunea de aseară a lui Vladimir Putin a rezumat, dincolo de delirul demagogic, liniile centrale ale politicii Federaţiei Ruse în raport de Ucraina. Vladimir Putin a a tăgăduit dreptul la existenţă al unei naţiuni: ca şi pentru autocraţii din dinastia Romanov, Ucraina nu este decât  prelungirea destinului istoric al Rusiei.

 

Expansionismul rusesc se eliberează, odată cu retorica lui Vladimir Putin, de travestiul internaţionalismului leninist. El se înfăţişează naţiunilor vecine Rusiei astfel cum s-a manifestat, în veacurile din urmă: brutal, agresiv, ipocrit. Nimeni şi nimic nu se poate opune măreţiei drumului său. Vocaţia statului rus însuşi este aceea de a duce cât mai departe această flamură sacră.

Decizia de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste de pe teritoriul Ucrainei traduce intenţia Rusiei de a slăbi, fatal, statalitatea vecinului său. Deja controlate de marionete ale Rusiei, teritoriile vizate de Putin vor fi incorporate, cel mai probabil, în Federaţia Rusă. Precedentul anexării peninsulei Crimeea este unul deja familiar.

Imperialismul Rusiei se confruntă cu un Occident care, în pofida faţadei  retorice, nu este pregătit cu adevărat să reacţioneze decisiv. Complicităţile şi solidarităţile subterane ţesute de diplomaţia energetică sunt cu mult prea profunde spre a fi ameninţate de această nouă criză. Germania şi Ungaria ilustrează, în maniere diferite, această politică de acomodare amicală cu regimul de la Moscova.

Fără a risca o invazie ce ar antrena un cost uriaş de natură economică şi militară, Federaţia Rusă îşi urmează strategia ce are ca obiectiv central reducerea Ucrainei la statutul de stat eşuat. Prezenţa unor trupe de menţinere a păcii în regiunile separatiste nu ar fi decât imaginea, dramatică, a ingerinţei ruse: cinismul diplomatic este parte din tradiţia sovietică niciodată repudiată.

Dreptul internaţional a încetat să mai existe ca instrument  de menţinere a ordinii şi păcii între naţiuni, iată ceea ce ziua de ieri clarifică, dincolo de orice îndoială. Agresiunea împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei este un fapt cert şi imposibil de negat.

Spectacolul mediatic al războiului informaţional lasă loc certitudinilor. Rusia inaugurează drumul ce duce spre dezmembrarea Ucrainei. Este acesta un drum care poate include nu doar reunirea cu regiunile separatiste, ci şi anexarea unor zone din sud, acolo unde litoralul Ucrainei se învecinează cu zona Crimeei.

Acesta nu este un război, în accepţiunea  clasică a termenului, dar este un atac, direct şi brutal, împotriva unei naţiuni suverane. A accepta, cu luciditate, această realitate dramatică este punctul de plecare al  viitorului nostru colectiv. Complicitatea cu Rusia este complicitatea cu un stat agresor.

 

Articol publicat şi pe LaPunkt.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.