Plagiatul Bode stimulează… creativitatea

Dincolo de ceea ce UBB – după ce, în sfârșit, îl declară plagiator pe dl. Bode, ceea ce e un fapt remarcabil – consideră că e ok să-i recomande dlui Bode („corecturi”, retragerea cărții cu teza în cauză etc.), publicul nu înțelege câteva lucruri simple: de ce profii permit, girează, sunt neglijenți sau ignoră propriile responsabilități față de un doctorand? De ce asumarea responsabilității nu e limpede în acest caz? De ce se dau două hotărâri în aceeași speță de către aceeași comisie (tehnic, însă, UBB a avut de-a face cu o sesizare și, mai târziu, cu o autosesizare)?

 

Dacă ești Comisie de etică e musai să examinezi toată teza; știu, cere un efort mare, dar, dacă nu poți, nu vrei să-l faci, atunci mai există și cursuri de formare în materie sau, în ultimă instanță, retragerea din comisie. Asta îmi întărește convingerea că trebuie schimbată legea care prevede Comisia de etică universitară și propusă o structură profesionistă în materie de Etică și Integritate Academică.

Universitățile au, și în urma plagiatului Bode, vreo reacție? Nu. Reticența, teama de a ajunge în Justiție sunt reale, și pentru că presupun costuri umane și financiare, nu mai spun de cele de imagine. Dacă universitățile, cum propune Emilia Șercan, vor da în judecată ministerul, pe plagiator, ele ar putea intra într-o spirală care, în absența reformării cadrului legislativ privind Educația, poate genera și efecte negative. Umbra Justiției peste Educație ar putea deveni tot mai apăsătoare. Dar universitățile au probleme de credibilitate privind acordarea titlului de doctor.

La modul în care complicitatea între Politic și unii miniștri ai Educației, care a adus, în ani, la relaxarea morală a cadrului legislativ privind studiile doctorale, e nevoie de o schimbare radicală în actul de justiție. Faptul că s-a amânat, din nou, schimbarea necesară în noile proiecte de legi ale Educației și s-a optat pentru îngălarea obedientă față de politic și recursul la… specialiștii de partid în vederea revizuirii lor, pentru  putea fi aprobate în Parlament, indică limpede marasmul moral al decidenților din Educație și gândirea mediocră și complice cu filosofia furtișagului academic a unor politicieni care nu înțeleg nimic din ce înseamnă: educarea copiilor noștri pentru următorul deceniu, măcar, din ce înseamnă muncă intelectuală, din ce înseamnă etica, deontologia.

Suntem martori sau, puțini, implicați activ în a restrânge degradarea, pervertirea misiunii societale a universităților unde, ca oriunde, doctoratul reprezintă o treaptă superioară a performanței intelectuale, a aportului original în cercetare, în a face să progreseze modurile cunoașterii și formarea solidă a celor care vor fi n lumea de mâine.

Există un „mâine” pentru cei care au făcut praf cadrele Educației superioare din țara noastră? Dau ei și ele socoteală pentru derizoriul în care au dus serviciul public educațional? Toate acestea trebuie oprite.

Ce poate fi mai trist decât un adolescent, un student care, la finalul studiilor, nu înțelege, constată că au trecut câțiva ani din viața sa, irecuperabili, și ființa, mintea, afectivitatea sa, resortul moral fundamental nu s-au dezvoltat pentru a-i da siguranța, starea de bine care să-i permită să-și dea seama cine este și ce poate face? În lumea de mâine.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.