Petru Creția, in memoriam

Itinerariul marelui eminescolog şi filolog clasic Petru Creţia (21 ianuarie 1927-14 aprilie 1997) spune totul despre opțiunile acelor intelectuali care, da, au supraviețuit prin cultură.

Incompatibilitatea dintre Petru şi regim era existenţială. Cartea sa Norii, apărută în 1979, în plină glaciațiune neo-stalinistă, este una dintre cele mai frumoase, ca scriitură, din întreaga literatura românească. A debutat în Națiunea, în 1947, cu eseul „Sensul morții la Poe”.

A fost un veritabil umanist. Era structural un spirit liberal. Nu voi uita niciodată conversațiile cu Petru despre Koestler, Camus, Virginia Woolf, Soljeniţân. Despre Conquest şi Marea Teroare stalinistă. Nervul politic se întâlnea la Petru cu acela metafizic. Alţii se fereau de kremlinologie. Pe el îl interesa pentru a înţelege mecanismele tiraniilor moderne.

„Vine un ceas al unei vieţi când îţi rămâne, printr-o singură fereastră, o singură privelişte, oricare ar fi ea. Citeşte atunci câte ai văzut cândva, sau măcar aminteşte-ţi, şi ai să crezi că vei fi fost cândva o pasăre său însuşi vântul.” (Petru Creţia, Norii)