Mineriada, o combinaţie de propagandă isterizantă şi violenţă organizată

Foto: Andrei Iliescu

Să nu ni se spună că nu ştim cine a organizat represiunea din 13-15 iunie 1990. Obiectivele acţiunilor teroriste fuseseră fixate cu precizie. Consilierii şi alți apropiați ai lui Iliescu din acea perioadă i-au cultivat şi încurajat pornirea patologică spre suspiciune. Pentru mentalul bolșevic, nu pot exista gânduri inocente. Tot ce nu mişca la comanda supremului dirijor este aprioric malefic.

Crescut de Ion şi Nina Iliescu, după accidentul aviatic în care pieriseră părinții săi, Mihai Bujor Sion a condus maşina cu care Iliescu a ajuns la CC şi la TVR. În februarie 1990 era de-acum șeful de cabinet al liderului FSN şi liderul de facto al României. Influenți în anturaj erau Virgil Măgureanu, Aurel Dragoș Munteanu, Vasile Ionel, Vasile Secăreş, Victor Opaschi, vechiul amic Virgil Ioanid, Iosif Boda, Ion Mircea Paşcu, Ioan Talpeş, Vladimir Paşti, Petre Datculescu. O eminenţă cenuşie a vremii era Dorel Şandor, fost lector la Școala de Securitate. Dan Marțian era un comunist convins.

Vorbim aşadar despre o clică recrutată din aparatele ideologice ale Vechiului Regim. Iosif (Ioşka) Boda participase cu maxim zel la reprimarea în septembrie 1965 a grupului de studenți de la Filozofie care cereau reforme de tip iugoslav. Studenții au fost bătuți sălbatic pe scările Rectoratului. Boda s-a “distins” prin îndârjire şi brutalitate. Între multele maliţii ale caricaturistului Eugen Mihăescu, el însuși ajuns lacheu al lui Iliescu şi susținător al lui Dughin, porecla dată lui Boda drept “hipopotamul transpirat” era pe deplin adecvată. Așa s-a format grupul hegemonic care a organizat, coordonat şi patronat samavolniciile petrecute între 13 şi 15 iunie 1990. Evident, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi înfierbântatul profesor de marxism N. S. Dumitru, prim-vicepreședintele FSN, au turnat cât au putut gaz peste foc. Însângeratul incendiu nu a fost un accident. A fost planificat, regizat, libretul fusese fabricat în laboratoarele poliţiei politice conduse de Măgureanu şi Voican (zona internă) şi generalul securist, megaspionul Caraman (zona externă).

Mineriada a fost o combinaţie de propagandă isterizantă, violenţă organizată şi coordonată de aparatele Puterii, cruzime, teroare în masă şi provocări obscene. Succesor al Scânteii, cotidianul Adevărul, condus de Dumitru Tinu şi Darie Novăceanu, a contribuit la grotesca legendă a unei presupuse „rebeliuni legionare”. Cum aveau să constate peste ani procurorii militari: „În zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment”.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News