Distopia filetismului ortodoxist

Există așa-ziși „creștini” care defilează mediatic sub drapelul șifonat și murdar al filetismului pravoslavnic, sumbră erezie pe care o cultivă analfabet religios, dar tandru. Disprețuindu-i pe cei neidentici cu ei, idolatrizând tradiții și nepricepând Tradiția, decupându-se fudul din realitatea plurală, declarându-L pe Creator după chipul și asemănarea lor.

Unii, bătrâni enoriași ai longevivei Securități, au devenit violenți energumeni mediatici care spumegă scrâșnind în gazetă sau în emisiuni cu audiență familială, când își imaginează masochist cum „euro-atlantismul” post-creștin va scufunda titanicul ortodoxism inspirat cândva de „cel rău”, de cel care l-a prezentat viclean ca Ortodoxie și pe seama căruia ei mai prosperă încă.

Acești cerberi ai unor idei fixe, otrăvite de ideologie religioasă total străină de autentica religiozitate creștină, roditoare în mod de viață inspirat de Evanghelie, nu de o maculatură siropoasă cu iz vedetist monahicesc, acești gardieni sadici ai vocației universale a Bisericii și a creștinismului fondate pe Învierea lui Hristos vituperează tot ce are legătură cu Europa, cu lumea extra-răsăriteană, întreținând visul pervers al unei nopți de iarnă oriental-totalitară în care statul teologizează și Biserica etatizează.

O distopie religioasă în care ritualismul, formalismul și bigotismul sterilizante moral, ultranaționalismul, binecuvântarea armelor întunericului și a crimei de multe feluri sunt expresiile „marelui refuz”: cel al mesajului lui Hristos rostit limpede, blând, dar ferm în fiecare pagină a Evangheliei.

Semnele sfârșitului bunului-simț creștin, al discernământului ca dar dobândit prin îmblânzire și renunțare, par a fi aproape. Rămân însă mereu acestea trei: credința în Adevărul coincident cu Hristos, nădejdea în prezența și ajutorul Lui, dragostea celor ce nu L-au uitat și nu-L vor uita niciodată.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News