Apocalipsa preventivă

Va exista întotdeauna o „fetiță responsabilă” – niciodată un băiat, pentru că emoția nu e la fel de mare – gata să arunce anatema înspre civilizația care omoară planeta. Singurul rezultat va fi că guvernele și unii miliardari cu agende… multiple vor face să curgă râuri de bani înspre organizațiile și institutele specializate în răspândirea de informații catastrofice.

Vacanțele, nu multe, pe care le-am petrecut în copilărie la țară au făcut din mine un ecologist. Mai bine zis, un proto-ecologist. Scos dintre „betoane” și lăsat să zburd liber, constatam că mă murdăresc pe mâini, pe genunchi, pe haine, mult mai repede decât mi se întâmpla acasă. Drept urmare, devenisem dependent de apă și săpun, pe care le foloseam din plin – spre râsetele rudelor mele, care mă apostrofau pe tonuri ironic-enervante pentru comportamentul meu anormal. Într-adevăr, nimeni în jur nu se spăla atât de des și nimeni nu considera necesar să-și mănânce bucata de pâine cu magiun sau cu untură învelită într-un șervețel. O, să nu vă închipuiți că erau reflexele unei educații alese, ale unui comportament civilizat inculcat de părinți și de școală. Nici vorbă. Mă comportam la fel de bădărănește, de obraznic, de nerușinat și violent ca toți copiii din mediul în care trăiam. Ba chiar, îmi aduc aminte unii prieteni, mult mai rău. „Mania spălatului” era, pur și simplu, o reacție inconștientă, pe care nu mi-o puteam controla, o fobie nediagnosticată de care nu m-am lecuit nici azi.

Având pe conștiință astfel de lucruri, m-am simțit și mă simt solidar cu ecologiștii. Știu, evident, că mai ales în ultimele decenii ei au devenit un fel de braț înarmat al extremei stângi și că prin poluare ei nu înțeleg murdăria și aerul viciat, ci capitalismul. Cum e posibilă o astfel de perversiune, nu sunt capabili să ne explice nici cei mai subtili psihologi și politologi, deși nu e mare filozofie la mijloc: neocomuniștii pur și simplu au furat o agendă și o titulatură onorabile, pentru a-și masca intențiile: distrugerea pieței economice mondiale, înlocuirea sistemului concurenței cu unul al reglementărilor de la vârf și distribuirea veniturilor celor care câștigă mult riscându-și pielea înspre cei care stau la umbră, cu palma întinsă, așteptând să le pice para mălăiață. Ecologismul a devenit o neo-Internațională comunistă, care nici măcar nu-și mai ține ascunse scopurile: ruinarea sau măcar încetinirea dezvoltării economiei occidentale.

M-am bucurat de fiecare dată când am văzut că oamenii sunt preocupați să asigure un mediu curat, cu aer respirabil, fără gunoaie și mormane de murdărie pe străzi. Toate acestea țin, până la urmă, de bunul-simț elementar. Dar mi se pare suspect și ciulesc urechile atunci când grupuri bine organizate ideologic ridică gălăgios tonul, vorbind de „salvarea” planetei și alte bazaconii. Planeta noastră e bine-mersi, și așa va mai fi multă vreme, până când vreun tragic accident cosmic o va distruge. Capacitatea ei de regenerare e uluitoare: exemplele tragice ale Hiroșimei și ale Cernobâlului ne spun cu totul altceva decât ne comunică la megafon ecologiștii. În primejdie suntem, poate, noi, oamenii, care începem să suferim de boli necunoscute în istorie. Trăiesc în unul dintre cele mai poluate orașe ale României, așa încât știu despre ce vorbesc.

Dar chiar și la Timișoara, mai poluantă decât platforma industrială e ambrozia. Cred că nu există, în clipa de față, timișorean care să nu se resimtă, într-un fel sau altul, de pe urma alergiilor provocate de această plantă cu nume atât de frumos. Evident, nu e aceea asociată în mitologie cu nectarul, fiind numită și „hrana zeilor”. Noi ne-am procopsit cu o vulgară buruiană care a proliferat enorm, din indolența, lenea și iresponsabilitatea oamenilor. Ea n-a apărut peste noapte, fiind adusă de cine știe ce inamici ai societăților noastre multilateral-dezvoltate. Nu. Pur și simplu, în ultimii ani nu s-au mai alocat fonduri pentru distrugerea buruienilor. Nemaifiind cosită la timp, adică înainte de a apuca să emită polen, ambrozia face ravagii. Iată că omul poluează nu doar prin industrializare excesivă, ci și prin nesimțire, lăsând planeta să producă astfel de agenți cvasi-exterminatori.

Sigur, aerul poluat al fabricilor e responsabil pentru multe boli actuale. La fel și deșeurile nereciclabile. Ce mă irită (pe lângă ambrozie!) e felul aberant în care militanții ecologiști abordează aceste chestiuni. Nu e nevoie să faci studii de specialitate pentru a constata că în Occident, în ciuda tuturor vociferărilor ecologiste, calitatea aerului (de a vieții nu mai vorbesc!) e incomparabil superioară aceleia din țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Ținta atacurilor (și agresiunilor) sunt Parisul, New York-ul ori Londra. Niciodată Beijing-ul ori Moscova.

Gândiți-vă la indici ușor măsurabili, precum poluarea oceanelor cu materiale plastice, unul dintre cele mai grave, într-adevăr. V-ați aștepta ca pe primul loc să se afle metropole precum New York, Paris, Londra sau altele din aceeași ligă, mari orașe (și țări) unde consumerismul a atins cote astronomice. Ei bine, nu. Râurile care deversează cantități inimaginabile de plastic se numesc Nil, Niger, Gange, Mekong, Yang-tze, fluviul Galben, Amur. După cum se vede, niciunul nu trece prin Europa sau Statele Unite, marile victime ale campaniilor anti-poluare. Și atunci, nu e vorba de o manipulare crasă, de atacuri cu substrat în primul rând ideologic, și abia în al doilea rând umanitar? Niciun cuvânt despre India, nicio vorbuliță despre China, nicio adiere de șoaptă despre Rusia. Vestul și numai Vestul trebuie îngenunchiat pentru că este vinovat prin definiție.

Nimic nou în acest fel de confruntări. Lumea uită rapid, dar Occidentul anilor 1980 gemea de proteste împotriva ploilor acide și contra distrugerii pădurilor tropicale. Iată că ploile acide nu ne-au ucis, iar pădurile tropicale sunt la locul lor, ba chiar mai înfloritoare ca oricând. După ce inițial o induseseră în eroare informațiile alarmiste, Margaret Thatcher și-a reevaluat poziția, dându-și seama că a fost manipulată pentru a aloca fonduri de cercetare unor apropiați ai Guvernului pe care-l conducea: „Noua dogmă privind schimbările climatice a devenit ideologia guvernelor de stânga”, oferind „o minunată scuză pentru socialismul universal, supra-național”, a spus Doamna de Fier.

Face oarecare vâlvă intrarea în arenă a unei suedeze de șaisprezece ani, Greta Thunberg, ultima vizionară care promite „salvarea” planetei. În ciuda apariției stranii și a limbajului apocaliptic – un jurnalist de la „Figaro magazine” evidenția asemănarea ei fizică izbitoare cu personajul demonic din Exorcist –, ea nu e decât un actor pasager într-un scenariu reluat periodic.

Ce altceva a fost adolescenta Severn Cullis-Suzuki? Mai precoce chiar decât Greta zilelor noastre, Severn și-a început activitatea pentru justiție socială și pentru salvarea mediului înconjurător la vârsta de 9 ani. Ascultându-i profețiile, ar fi trebuit să fim demult oale și ulcele. Și totuși, oameni serioși au aplaudat-o frenetic la marea conferință a Națiunilor Unite de la Rio, din vara lui 1992. Discursul seamănă ca două picături de apă cu cel, isteric, al Gretei Thunberg ori cu cel promovat de Nayirah el Sabah, adolescenta din Kuweit, care a pus în circulație un potop de minciuni privitoare la asasinarea cu sânge rece a copiilor de vârstă mică de către soldații irakieni, la începutul anilor 1990. Ulterior, s-a dovedit că totul fusese o înscenare a unui ONG din America și distribuit prin cele 7000 de canale în slujba căruia se află Medialink.

Asta e marea problemă a vremurilor noastre: în loc să ne ocupăm de problemele reale, ne pierdem vremea alergând pe piste false. N-am niciun dubiu că Greta va dispărea în scurtă vreme din prim-planul vieții publice. Evident, cu conturile bine rotunjite, așa cum s-a întâmplat și cu alte vedete ale apocalipsei preventive care face astăzi ravagii în mediile stângiste. Cum am uitat de Severn și de Nariah (cine le mai știe azi numele?), vom uita și de Greta. Dar va exista întotdeauna o „fetiță responsabilă” – niciodată un băiat, pentru că emoția nu e la fel de mare – gata să arunce anatema înspre civilizația care omoară planeta. Singurul rezultat va fi că guvernele și unii miliardari cu agende… multiple vor face să curgă râuri de bani înspre organizațiile și institutele specializate în răspândirea de informații catastrofice.

Lucrurile vor rămâne exact la fel și peste zece, și peste cincizeci de ani. De ce? Pentru că avertismentele sunt greșit adresate. Dinadins greșit adresate. Ele sunt menite să culpabilizeze tocmai țările care au făcut cel mai mult pentru a curăța planeta de noxe. Însă nicio privire nu se îndreaptă spre Asia și spațiul ex-sovietic, spre Africa și Orientul Mijlociu, care furnizează marii agenți poluanți ai planetei. Lista celor mai poluate localități din lume conține una singură din Europa: Pernik, din apropierea Sofiei. La originea acestei situații se află, desigur, marea fabrică de oțel, industria electrică și a gazelor, masate într-un spațiu mic. Dar asta nu e decât o picătură prin comparație cu ceea ce se întâmplă în Pakistan, Bangladesh, China, Nigeria. Pentru agenții anti-capitaliști travestiți în ecologiști, ținta însă rămâne civilizatul și – le place sau nu – nepoluatul Occident. Acesta trebuie culpabilizat, intimidat, îngenuncheat. Cu orice preț. Inclusiv acela de a transforma niște copii în monștri ce vehiculează într-un limbaj pentru care i-ar invidia și propagandiștii nazismului o ideologie a revanșismului și resentimentului.

Tot ce le poți spune e: lăsați planeta în pace! Știe să-și poarte singură de grijă. Voi rezumați-vă să vă spălați pe mâini (că pe obraji e prea târziu s-o mai puteți face!)

Articol publicat şi în România Literară.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News