Sărmanii flăcăi ai acelor vremuri…


Nostalgicii, imberbi sau nu, ai comunismului ar trebui să citească romanul lui Adrian Buz intitulat simplu și cât se poate de elocvent 1989 (Polirom, 2014). Ar fi antidotul perfect pentru regretul de a nu fi fost călcaţi în picioare de Marele Mecanism al ineptei, imbecilei și atât de umilitoarei dictaturi totalitare a lui Nicolae Ceaușescu, „Eroul între Eroi”, „cârmaciul destinului național” și întruchiparea „virtuților milenare” ale daco-românismului revoluționar.

 

Ar înțelege că fenomenul Ceaușescu nu a fost o aberație, ci consecința oportunităților instituționale de care a beneficiat acel Ubu din Balcani, un personaj pe cât de redus din punct de vedere cultural, pe atât de abil în a-și atinge scopurile delirante.

Cartea este scrisă într-un registru calm, fără imprecații și fără patetisme. Am citit-o gândindu-mă mereu ce-ar înțelege cineva care nu a avut nefericita și deloc invidiabila experiență de a trăi în comunism, un tânăr american, de pildă. Deci nu cineva care a auzit în familie amintiri despre „Epoca de Aur”. Aici se află măiestria lui Adrian Buz. El știe să transmită o atmosferă, să reconstituie un univers dispărut, să-l facă verosimil și cât se poate de concret. Este kunderian în sensul că păstrează permanent o undă de umor, nu se lasă purtat spre hiperbole acuzatoare.

Oroarea este acolo, o simțim, o vedem, o auzim, dar fără niciun fel de artificii ostentative. Este oroarea unei anormalități care se pretindea normală. Despotul paranoic le apare supușilor săi etern precum cosmosul. La Congresul al XIV-lea, deci în noiembrie 1989, sociopatul Ceaușescu este reconfirmat de lacheii săi decerebrați drept lider absolut: „Pentru cine are creierul cât o gămălie, realegerea Întâiului e un fenomen natural, ceva ce nu poate fi altfel. Elementele din spatele acestei realități monolitice sunt cețoase. Nu cred că la vârsta asta există vreunul care își imaginează că ar putea fi ales altcineva, vreunul care poate face diferența dintre Partid și Stat. Pentru noi, la vârsta asta, ambele înseamnă un singur lucru: Ceaușescu”. Pot depune mărturie, așa vedeau lucrurile mulți oameni atunci, nu doar baronii lui Ceaușescu, de la Dăscălescu și Mizil la Popescu-Dumnezeu și Ștefan Andrei. Și totuși…

Naratorul acestei ficțiuni autobiografice (orașul Craiova, zona, atmosfera, oamenii locurilor pe unde ajunge sunt acolo, îi descoperi în carne și oase, nu ca imagini descărnate din cine știe ce album pierdut prin vreo pivniță ori vreun pod), este, spre a relua titlul unui celebru film al marelui regizor maghiar Miklós Jancsó, un sărman flăcău. Are 18 ani, e inteligent, bășcălios, nu dă doi bani pe sloganele oficiale, tatăl este pictor, părinții sunt divorțați, au pile, pot obține lucruri pe care alții nici măcar nu le visează. Adrian Buz reconstituie remarcabil mentalul adolescentului pe cale de a deveni bărbat, starea de continuă nemulțumire cu lumea așa cum este, efortul de a-și găsi calea proprie, de a nu se lăsa dădăcit și timorat de cei care au renunțat de mult la visul libertății.

Mi-am amintit, citind acest captivant roman, de propria mea experiență în școala de ofițeri din Drumul Taberei. Era în 1976, lucrurile nu ajunseseră nici pe departe la dezastrul de la sfârșitul anilor ’80. Din prima zi m-a izbit lipsa de sens a exercițiilor ce ni se impuneau. Tocmai publicasem un articol în Contemporanul despre Habermas și destinul subiectivității și iată-mă nimerit în plin infern al obedienței obligatorii. Starea de incongruență era insuportabilă. Am fost coleg de pluton cu bunul meu prieten Tudor Jebeleanu și cu regretatul Alexei Florescu. M-am împrietenit acolo cu Adrian Enescu, cunoscutul compozitor, regret că nu l-am mai văzut de decenii. Pe atunci, absolvenții de facultăți făceau doar șase luni stagiu militar. Jurământul se depunea după o lună. Număram nu doar minutele, ci și secundele în așteptarea clipei când, după jurământ, vom avea dreptul la permisii.

Așadar, sărmanul flăcău este un băiat din Craiova. A picat la facultate, a fost recrutat în armată, a devenit răcan. Apucase să meargă la Praga într-o excursie BTT. Era în vara lui 1989, Cehoslovacia lui Gustáv Husák și Miloš Jakeš le apărea ca o oază de opulență nefericiților ajunși acolo din Republica Socialistă a Anomaliei, condusă de geniile combinate ale lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. Întoarcerea acasă include și un popas, nu ritualic, ci strict materialist, la Scornicești. Însoțitorul oficial al grupului, de-obicei omul „organelor”, știe locul, are contacte, vrea să facă rost de mâncare. Tema foametei și a goanei cvasi-animalice după alimente este una dintre cele uitate azi de cei care suspină după vremurile „socialismului multilateral dezvoltat”.

Asemeni celor mai mulți tineri recrutați, eroul cărții trebuia să servească un an și patru luni în sordidele barăci ale socialismului de cazarmă. Hrana este infectă, dușurile sunt macabre, paturile malodorante, uniformele parcă făcute din glaspapir. Unicul loc unde se poate trăi relativ normal e la infirmerie. Totul este jegos, repugnant, la propriu și la figurat. Dar chiar și în acest noroi pulsează speranța.

Intervențiile paterne îl aduc într-o unitate din Caracal, la mai puțin de-o oră de părinți și amici. Totul se petrece în perioada finală a agoniei comunismului est-european, în genere, a celui românesc în particular. Începe revoluția, mai întâi la Timișoara, apoi la București și în alte orașe. Eroism, represiune, sânge. Nu voi intra în trama epică, voi spune doar că secvențele se derulează năucitor și absorbant asemeni timpurilor acelea, absorbante, nebuloase, pline de iluzii demult rispite în mlaștina compromisurilor, trădărilor și intrigilor ce-au urmat. Sărmanii flăcăi ai acelor vremuri sunt azi generația care poate salva memoria. Este ceea ce face, admirabil, onest și cu mare talent, Adrian Buz în acest roman cu totul remarcabil. La 30 de ani de la prăbușirea comunismului în România, cartea lui Adrian Buz, un roman de o incandescentă onestitate, este o pledoarie întru totul convingătoare pentru dreptul la memorie.

 

 Articol publicat şi pe România Europa Liberă.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.