Judecător Cristi Danileţ: „Se loveşte în structura judiciară a statului pentru ca oamenii corupți să câştige războiul cu Justiţia. Societatea pierde”


Foto: Radu Sandovici

Justiția penală este pe tușă”, îmi spunea judecătorul Cristi Danileţ într-un interviu, în urmă cu aproape un an. Întrebarea „Ce s-a schimbat de atunci?” a reprezentat punctul de pornire pentru dialogul de acum. Am vorbit despre antirefomele din Justiţie, cum le numeşte, şi efectele lor asupra sistemului judiciar şi asupra societăţii („Nu noi, magistrații, vom pierde, ci societatea”). Despre cauzele blocajului în care se află DNA. Despre modul în care a fost sădită cu metodă neîncrederea publică în tot ce înseamnă anticorupţie. Despre criza din CSM şi criza generată de CSM, criză care se răsfrânge asupra întregului sistem judiciar. Despre controversata Secţie de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, ajunsă pe masa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, care se dovedeşte că nu poate nici tehnic să funcţioneze eficient. Despre decizii controversate ale CCR care se depărtează de misiunea sa tradiţională de a verifica corespondența între o lege şi Constituţie. Despre sancţiunile disciplinare în cascadă pe care le-a primit în ultimul an pentru că a vorbit despre lucrurile care nu merg în Justiţie şi care se răsfrâng asupra întregii societăţi. Despre linşajul mediatic la care a fost supus şi care a mers până acolo încât a fost numit „pedofil” pentru că a fost fotografiat plimbându-şi propriul copil pe stradă, un grav derapaj tratat însă cu clemenţă în Justiţie.

 

„Criza în Justiţie este în continuare uriaşă”

CV Cristi Danileţ

Este judecător la Tribunalul Cluj şi vicepreședinte la ICDE-România Europeană.

Este membru fondator la VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie şi formator la Institutul National al Magistraturii.

A fost Membru la Consiliul Superior al Magistraturii, vicepreşedinte la Judecătoria Oradea, judecător la Tribunalul Cluj şi la Judecătoria Cluj-Napoca şi judecător stagiar la Judecătoria Vatra Dornei.

Este licenţiat în Științe Juridice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în Ştiinţe Penale la Universitatea de Vest din Timișoara, în Ştiinţe Penale şi Criminalistică la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca şi doctor în Drept, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.

(Sursă CV: Facebook Cristi Danileţ)

Domnule Cristi Danileţ, se împlineşte curând un an de la momentul în care mi-aţi declarat că „justiția penală este pe tușă”. S-a schimbat ceva?

Nu, nimic. Şi, după părerea mea, criza este în continuare uriaşă. Avem în Parlament un proiect care va afecta legislaţia penală. Avem un statut neclar al procurorilor şi o situaţie de interimat la Parchetul General, la DNA, la DIICOT, aş spune că şi la Ministerul Justiţei.

Avem o ineficienţă la nivel de DNA. Avem o secţie de anchetă împotriva magistraţilor care a retras în mod discutabil nişte căi de atac în dosare cu oameni importanţi şi care a început urmărirea penală a unor magistraţi într-o modalitate discutabilă – o secţie care, în plus, nu are legitimitate şi este profund contestată în rândul magistraţilor. Şi avem, de asemenea, valuri de pensionări din Justiţie, urmare a reformelor ministrului Toader – am mulţi colegi, unii foarte, foarte buni, care abia aşteaptă să împlinească vârsta de pensionare, sătui de ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani.

 

„Serviciile de informaţii nu trebuie să se implice în actul de justiţie, dar ar trebui implicate în combaterea corupţiei la nivel înalt”

DNA, etalonul anticorupţiei, pare ori chiar este paralizată. Auzim foarte rar de câte o acţiune, şi aceea vizând funcţionari publici de nivel inferior. De ce s-a ajuns aici? E greu de crezut să s-a terminat marea corupţie în România...

Sunt câteva motive pentru care s-a ajuns aici. Cel mai grav este decapitarea politică a DNA. În momentul în care liderul a fost dat jos, cred că s-a produs un val de neîncredere a procurorilor în sistem.

 

Dar o instituţie stă într-un om?

Deşi am vrea să credem că nu e aşa, totuşi s-a văzut cât este de important cel ce conduce instituţia. Codruţa Kovesi – la fel cum, înaintea ei, fusese Daniel Morar –, a împins instituţia asta într-o direcţie. Extrem de vocală în spaţiul public, Codruţa Kovesi a reuşit să convingă oamenii că DNA funcţionează, a reuşit să-i sădească omului obişnuit încredere în ea, iar  denunţurile erau foarte multe. După plecarea ei, s-au stopat şi dosarele, şi denunţurile, iar activitatea DNA e ineficientă.

În plus, cred că nu mai sunt dosare notabile de mare corupţie pentru că s-a obturat o anumită legătură între serviciile de informații și procurori, din cauza unei decizii a CCR din anul 2016 – decizie controversată, ca multe altele ale Curții din ultimii trei ani. Și eu cred că serviciile de informații nu trebuie să se implice în actul de justiţie, dar cred că ele ar trebui să aibă o implicare în combaterea corupţiei la nivel înalt. Domeniul ăsta e atât de sensibil într-o ţară mai ales ca a noastră, încât combaterea corupţiei la nivel înalt poate fi asimilată oricând siguranţei naţionale. Altfel, prin coruperea unor miniştri pot dispărea părți din teritoriul ţării, prin coruperea unor primari sau prefecţi să avem autostrăzi al căror preț de realizare să fie umflat artificial, prin coruperea unor judecători supremi s-ar putea să avem dosare deturnate, închise ilegal.

 

Dar combaterea corupţiei a fost inclusă de CSAT în Strategia de Securitate Naţională, în mandatele lui Traian Băsescu.

Da, dar urmare a unei decizii a CCR expres date pe acest domeniu, corupţia a fost scoasă din domeniul siguranţei naţionale. De altfel, în Strategia de Securitate Naţională adoptată sub Klaus Iohannis se prevede că şi siguranţa în şcoli şi cea din sistemul sanitar ţin de securitate naţională. Şi chiar aşa cred și eu. Să ne amintim de cazul Hexipharma, când ne-am trezit că avem o mare problemă în toate spitalele din România. Apoi, uitaţi-vă ce se întâmplă în educaţie, un sistem total ineficient de jos până sus, cu profesori care copiază la examenul de titularizare, cu supleanți care nu iau nota minimă, dar totuși predau, cu doctorate plagiate prin complicitatea îndrumătorilor etc.

Dar dincolo de implicarea serviciilor, DNA trebuie să funcţioneze cu procurori şi, după îndepărtaea lui Kovesi din funcţie, unii au plecat şi ei, nu s-au mai simţit sprijiniţi. Iar la această situaţie a mai contribuit ceva: atacurile inacceptabile din partea unor judecători, chiar a membrilor CSM, la adresa DNA. Deşi Codul nostru deontologic nu ne dă voie să ne atacăm colegii, am asistat la atacuri furibunde din partea unor magistraţi, dar am descoperit că unii dintre ei sau partenerii lor de viaţă au avut probleme penale și astfel am găsit o explicație care nu ține de principii, ci de propriile interese. Cu toate astea, nu li s-a întâmplat nimic. Eu, dacă dau un interviu și spun lucrurile astea, s-ar putea să fiu anchetat de CSM că afectez imaginea justiției.

 

Ceea ce vi s-a şi întâmplat, de altfel…

Da. Și sunt siderat că dacă unii magistraţi atacă o instituţie gen DNA, SRI sau chiar pe preşedintele statului, lor nu li se întâmplă nimic. Şi acest aspect a creat suspiciuni în interior, alimentându-le şi pe cele publice: „Dacă şi unii judecători spun că nu e în regulă la DNA, chiar aşa o fi”. De fapt, sunt doar șapte astfel de judecători în toată țara, dar sunt susținuți de presa antijustiție și, de aici, vizibilitatea lor. S-a sădit astfel o mare neîncredere în tot ce înseamnă activitatea anticorupţie. Şi, desigur, atacurile alea referitoare la bula de săpun numită „statul paralel” au trezit mare nelinişte în societate şi, toate, au contribuit la situaţia în care se află azi DNA, la dărâmarea unui mit, practic.

 

S-a vorbit în spaţiul public şi despre cazurile unor procurori anticorupţie, gen Onea, prezentate de o anumită parte a presei ca fiind emblematice pentru DNA…

Întotdeauna au fost cazuri de judecători şi procurori care au încălcat grav legea ori care s-au implicat în acte de corupţie. Doar că, fiind acum vorba de nişte procurori DNA – cazul e în  cercetare încă, nu există o hotărâre finală –, s-a amplificat scandalul şi s-a lăsat să se înţeleagă că, dacă ei au făcut ilegalităţi, atunci toată lumea din DNA procedează la fel, așadar anticorupţia e doar un bluf. Asta e imaginea care i s-a construit, în ultima vreme, DNA-ului. În plus, a existat reluarea unor dosare la Curtea Supremă, din cauza unor constituiri considerate nelegale de către CCR a unor complete de judecată. Reluarea acestor dosare pe care le credeam închise a generat un val de neîncredere în activitatea prtocurorilor anticorupţie şi a anticorupţiei în sine.

 

 „Când ai un şef temporar la o instituţie, acea instituţie este practic blocată”

Sursă foto: Facebook Cristi Danileţ

Şi DNA, la fel ca restul Ministerului Public, are conducere interimară. Există vreun risc care decurge din această situaţie?

Când ai un şef temporar la o instituţie, acea instituţie este practic blocată. La Ministerul Justiţiei cred că e cel mai grav, pentru că instituţia răspunde de politica penală a statului, iar noiîncă nu ştim care este aceasta. A fost la un moment dat în prim-plan anticorupţia, acum ar trebui să fie, cred, crima organizată, mai ales după ce ne relevă cazul Caracal; unii dintre noi, magistraţii, spunem de ani de zile că avem o problemă cu traficul de persoane şi cu creşterea numărului infracţiunilor cu violenţă în societate, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Avem şi foarte multe cazuri de omor cu autor necunoscut în România. 633, în momentul de faţă, şi nu ştim nici cine și sunt criminalii şi unde sunt aceştia. În plus, mai e o problemă, cu poliţiştii: nu sunt suficienţi. Valul de pensionare de acum doi-trei ani din Poliţie – ca şi cel din serviciile de informații și, acum, pensionarea magistraților – a creat dificultăţi în desfăşurarea unor anchete penale.

 

Nu s-a ajuns aici, la un număr mare de AN-uri, şi din cauza pregătirii poliţiştilor în şcolile de poliţie, fie ele de subofiţeri sau de ofiţeri? Scandalurile de plagiat în cascadă care au vizat profesori de la Academia de Poliţie te obligă să te gândeşti la calitatea actului profesoral pe care îl practică acei oameni…

Cred că peste tot sunt astfel de situaţii, nu numai în şcolile de poliţie. În general, pregătirea profesională este una insuficientă. Dar să ai șefi în Poliția Română care amenință jurnaliști, ori elevi la școlile de poliție care consumă substanțe interzise, ori polițiști care colaborează cu interlopii, asta arată că în această instituție există o criză morală pe care nu știu cum o putem combate.

 

„Cineva vrea să scape de noi, de o generaţie întreagă care, până la urmă, a soluţionat nişte dosare extrem de importante?”

Cum resimţiţi în activitatea de zi cu zi modificările aduse Legilor Justiţiei – adoptate în Parlament, după ce au fost gândite de o comisie mixtă de parlamentari, judecători şi procurori, apoi modificate prin câteva ordonanţe de urgenţă?

Au fost schimbări uriaşe în Legile Justiţiei în 2004, apoi în 2005, apoi în 2012 şi acum în 2018. Cumva ne-am obişnuit cu schimbările astea. Ce nu înţelegem este de ce, acum, parlamentarii nu au ţinut seama de multele observaţii venite din partea instituţiilor oficiale ale magistraţilor. De exemplu, avizul CSM a fost unul negativ şi, totuşi, parlamentarii au spus că au trecut proiectul cu suportul magistraţilor, ceea ce nu este adevărat. Cei câțiva magistrați – din rândul celor şapte vocali de care vorbeam mai sus – au fost la lucrările parlamentare, dar acest lucru este contrar principiilor de funcționare a puterilor statului: magistrații nu pot face acte normative, ei nu se pot exprima în procedura legislativă decât prin organismul oficial, reprezentativ, și anume CSM.

Aceste legi conțin niște reglementări care sunt doar de formă. Vă dau un exemplu: s-a zis că trebuie separată cariera judecătorilor de cea a procurorilor pentru că aveam procurori care decideau în Plenul CSM promovarea judecătorilor la Curtea Supremă. Acum însă avem judecători care decid cine este procurorul-şef al structurii speciale de investigare a magistraţilor, ceea ce este contrar principiului mult trâmbițat, pentru a face o scindare între membrii CSM. Însăși crearea SIIJ este o ciudăţenie pentru sistemul de justiţie, pentru orice sistem european. Nu există niciunde o astfel de instituţie care să ancheteze o anumită categorie de funcţionari. În plus, aţi văzut, şeful acestei structuri a fost numit la CCR, imediat după ce s-a început urmărirea penală a lui Kovesi și a fost retras apelul în niște dosare extrem de sensibile. Toate acestea ridică mari suspiciuni cu privire la scopul secției!

Tot astfel, se încurajează pensionarea noastră la o vârstă cât mai timpurie. Cum e posibil să spui că, după 20 de ani de muncă în sistem un magistrat poate pleca acasă, unde să primească o pensie mai mare decât salariul? Acest om este acum în plenitudinea pregătirii sale profesionale, în culmea carierei, iar el e trimis acasă. Şi lucrurile astea, în mine, ca om cu vechimea necesară, trezesc întrebarea: cineva vrea să scape de noi, de o generaţie întreagă care, până la urmă, a soluţionat nişte dosare extrem de importante?

Nici reforma legilor justiţiei nu are o direcţie clară. Nici modificările din domeniul penal. Mi se pare mai degrabă că unele s-au făcut anume pentru a proteja infractorul. În loc să protejăm societatea de infractori, protejăm infractorul de societate, dând inculpatului drepturi disproporţionat de multe şi de mari în raport cu victima și având grijă de condamnați mai mult decât cei aflați în libertate.

 

 „Funcţionarea Secţiei Speciale este în atenţia Curţii de la Luxemburg. Se aşteaptă o soluţie”

Consiliul Europei a făcut, prin cel mai recent Raport GRECO, câteva recomandări, printre care şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). CCR susţine că este constituţională, deci e bună. Ce anume are prioritate în situaţia asta recomandările internaţionale sau legile naţionale chiar dacă prost croite?

Şi GRECO, şi Raportul MCV al Comisiei Europene, și Comisia de la Veneția spun că această secţie ar trebui desfiinţată. Însă aceste organisme nu dau legi sau directive, ci nişte rapoarte, avize, recomandări prin care arată unui stat care e standardul pe care trebuie să-l îndeplinească. Standardul acesta reprezintă un nivel internațional minim la care trebuie să se raporteze legislaţia națională. Și trebuie, asta nu e ceva opţional. E adevărat, CCR a verificat modificările la legile justiției și a găsit unele nereguli, dar nu a obiectat cu privire la Secția Specială. Parlamentul naţional trebuie să vadă doar cum anume implementează ce spune, de exemplu, GRECO.

 

Şi dacă Parlamentul nu o face?

Dacă nu o face, CCR nu poate forţa acest lucru. Dar cineva trebuie să o facă. Atunci când avem un astfel de conflict între ce ce spune CCR şi ce spune un standard internaţional, acest conflict trebuie lămurit de Curtea de Justiţie de la Luxemburg.

 

Situaţia privind SIIJ a ajuns deja în atenţia Curţii de la Luxemburg?

Sunt cinci instanţe din România care au sesizat-o – se împlinesc şase luni de la prima sesizare – şi care îi cer să se pronunţe cu privire la Secţia Specială; au venit în instanţă dosare de la această secţie, judecătorul a invocat din oficiu neconformitatea ei cu standardele internaţionale, a suspendat judecata şi a sesizat Curtea de la Luxemburg. Înţeleg că acolo s-a intrat într-o procedură urgentă şi se aşteaptă o soluţie până la sfârşitul anului.

 

„Răspunderea penală a magistraţilor a existat întotdeauna, ca pentru orice cetăţean”

Printre argumentele susţinătorilor SIIJ este şi faptul că, în absenţa ei, nu s-ar aplica răspunderea magistraţilor. Cum comentaţi?

Dacă ne referim la răspunderea penală a magistraţilor, ea a existat întotdeauna şi există ca pentru orice cetăţean. Dacă, de exemplu, eu aș fi comis acum câteva luni un furt sau un accident cu victime, aș fi fost anchetat de către Parchetul Curţii de Apel unde îmi desfăşor activitatea. Dacă aș fi comis o infracţiune de corupţie, DNA ar fi fost competentă, prin structurile sale teritoriale de la nivelul Curţilor de Apel. Dar acum Secţia Specială este competentă pentru orice infracţiune comisă de un magistrat sau pentru cauzele cu infracţiuni comise de alte persoane în dosare în care este implicat şi un magistrat. Secţia însă nu are structuri teritoriale, ci sediu numai la Bucureşti. Asta creează anumite dificultăți: dacă SIIJ primeşte informaţia că, peste cinci ore, un magistrat se întâlneşte cu denunţătorul să ia mita, nu are timp nici să autorizeze filajul, nici să ceară autorizaţie de percheziţie, nici să se deplaseze la locul faptei şi astfel se pierde ceea ce numim „momentul operativ”. Probabil s-au pierdut multe astfel de momente în ultimul an, de când funcţionează SIIJ.

Așadar, dacă sunt derapaje profesionale ale magistraţilor, ele vor fi investigate de Inspecţia Judiciară. Dacă aceasta constată că e vorba de acte disciplinare, trimite cazul la Secţia de procurori sau la cea de judecători a CSM, iar dacă constată că e vorba de infracțiuni, trimite actele la SIIJ. Dacă nu ar fi SIIJ, le-ar trimite la Parchetul Curţii de Apel (pentru un fals sau o vătămare corporală comisă de un magistrat, de exemplu) sau la DNA (pentru abuz în serviciu sau corupție, de pildă). Așadar, ar funcționa răspunderea. Acum însă s-a concentrat la SIIJ toată activitatea pe care înainte o făceau 15 Parchete de pe lângă Curţile de Apel şi 15 servicii teritoriale ale DNA. Iar SIIJ are doar opt procurori, care nu au specializarea pe toate tipurile de infracţiuni.

 

„Cu foarte mare greutate vom reuși să reparăm ceea ce a dărâmat actualul CSM în ultimii trei ani”

Tot subiectul SIIJ este măr al discordiei în CSM. La începutul săptămânii, după ce, din cauza lipsei de cvorum, CSM a trebuit să amâne pentru a şasea oară numirea Adinei Florea la conducerea secţiei, preşedintele Lia Savonea a anunţat că va sesiza CCR privind conflictul cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall, pe care o consideră responsabilă pentru această situaţie…

Ministrul nu are nicio responsabilitate în legătură cu eşecul desfăşurării procedurii numirii şefului SIIJ.

În CSM sunt însă două tabere care nu s-au înţeles din prima zi. Sunt acolo nişte persoane viscerale, cu aere de sindicaliști, care au un comportament total nedemn cu ministrul Justiţiei şi cu ceilalţi membri ai CSM. De altfel, s-a şi propus revocarea unora dintre acestea de către judecătorii din ţară. Procedura nu s-a desfăşurat însă, pentru că unii şefi de instanţe au refuzat să convoace adunările generale pentru ca judecătorii să se pronunţe; practic, nu le-au acordat  un drept profund democratic.

Cei din CSM care refuză numirea doamnei Florea la conducerea SIIJ aşteaptă şi ei soluţia de la Luxemburg. Iar ceilalți îi atacă într-un mod inacceptabil. CSM ar fi trebuit să fie o emblemă pentru modul în care funcţionează Justiţia. Or, s-a ajuns ca înșiși membrii CSM să afecteze imaginea Justiției și cred că cu foarte mare greutate vom reuși să reparăm ceea ce a dărâmat actualul CSM în ultimii trei ani.

 

Dar în ce constă, totuşi, conflictul de natură constituţională invocat de doamna Savonea?

Nu mi se pare a fi un conflict între autorităţi: avem un CSM în criză și un preşedinte al CSM care nu se poate impune. Ca urmare, nu numai numirea șefului la SIIJ nu se poate face, dar avem un concurs de admitere în magistratură, început în primăvară, care nici acum nu e finalizat şi mai avem un alt concurs, pentru INM, care ar fi trebuit încehiat în această perioadă a anului, dar care nici nu a început. Iresponsabilitatea membrilor CSM în fața celor care i-au ales și în fața societății face ca această criză să se adâncească.

Vă mai dau un exemplu: au fost nişte situaţii în care s-a refuzat ridicarea imunităţii unor parlamentari şi a unor miniştri şi s-au făcut afirmaţii grave în Parlament cu privire la modul de instrumentare al acelor dosare. Nu am auzit atunci ca președintele CSM să fie revoltat că ar exista un conflict între autorități – și este un astfel de confluct, cât timp s-a ajuns ca dosarele penale să fie soluționate în Parlament. Nici nu am auzit ca președintele CSM să sesizeze CCR cu privire la telefonul primit de un judecător de la premier pentru a fi numit ministru care, în timp ce era în funcție, a ajuns să facă proiecte politice pe care să le discute în public.

 

„CCR se depărtează de misiunea sa tradiţională de a verifica corespondența între o lege şi Constituţie”

Sursă foto: Digi24

Şi cazul Kovesi intrase în atenţia CCR. Spuneaţi recent că decizia judecătorilor constituţionali pe această speţă a creat un precedent periculos. Mai exact?

Modul de interpretare a Constituţiei de către CCR provoacă dezbateri contradictorii. În ultimii ani, la CCR s-a întâmplat ceva. Cred că prin acea competenţă primită în 2003 de a rezolva conflictele între autorităţi, CCR se depărtează de misiunea sa tradiţională de a verifica corespondența între o lege şi Constituţie.

Prin decizia din anul 2018 cu privire la revocarea doamnei Kovesi, CCR a pus practic ministrul Justiţiei în centrul procedurii de numire şi de revocare a şefului DNA şi a ordonat preşedintelui statului să ia act de voinţa ministrului Justiţiei, ceea ce a anihilat rolul preşedintelui recunoscut tot de către CCR, printr-o decizie din anul 2005. Prin această ultimă decizie CCR a spus, de fapt, că Ministerul Public este subordonat ministrului Justiţiei. Și nu pot să nu remarc că au fost momente legislative sau constituționale când președintele statului a tot pierdut din atribuții….

Zic că precedentul e periculos, pentru că ne-am trezi mâine, poimâine că ministrul Justiţiei poate da ordine în dosare, poate chema procurorii-şefi la el – de altfel, cred că s-a şi întâmplat aşa ceva, am văzut că procurorul-şef de la DIICOT a fost chemat zilele trecute la ministrul Justiţiei, după care a urmat demisia acestuia. Or, la 30 de ani de la Revoluție, eu spun că nu e firesc să existe o răspundere a şefilor de parchet în faţa ministrului Justiţiei, aceasta fiind un sistem care a funcţonat doar în perioada comunistă.

 

Dar reacţia unui şef din de Parchet de a demisiona la cererea preşedintelui statului e firească?

Nu, nu trebuie să demisioneze niciun magistrat la cererea ori sugestia cuiva, mai ales a unui om politic. Dacă se ştie competent şi nu are nimic să-şi reproşeze, un şef de Parchet trebuie să rămână în funcţie indiferent de presiuni şi de zona din care vin ele, de la şeful statului ori de la ministrul Justiţiei sau de la o asociaţie de magistraţi. De altfel, tocmai rezistenţa în faţa presiunilor defineşte un magistrat.

 

„Voi fi a doua oară sancţionat într-un an, pentru delict de opinie, perioadă în care am fost chemat în patru dosare la CSM”

Sunteţi primul magistrat sancţionat de Secţia pentru Judecători a CMS pentru delict de opinie, şi asta în urma unei sesizări din oficiu. În mai aţi anunţat că veţi contesta soluţia la Înalta Curte. În ce stadiu este contestaţia?

Nici măcar nu mi s-a comunicat hotărârea CSM de sancţionare.

 

Dar legea spune că CSM are obligaţia să-şi motiveze hotărârile în termen de 30 de zile…

Exact, spune că trebuie să o motiveze şi să mi-o comunice în 30 de zile, eu având dreptul să o contest la Înalta Curte. Cred că ei nici nu ştiu ce să scrie în motivare, atât de hilară e situaţia. Dar am remarcat că presa a aflat de caz și de sancţiune înaintea mea. Şi m-am uitat atent la ce presă are aceste informaţii și am constatat că este aceeași de fiecare dată: presa partizană cu Inspecţia Judiciară, aceeaşi presă care laudă anumiţi membri din CSM și nenoroceşte unii magistrați sau atacă nemilos DNA. Așadar, am fost sancţionat cu reducerea salariului pentru că am făcut nişte afirmaţii în presă referitoare la o situație aflată în desfășurare și aflată în legătură cu drepturile omului. Situaţia poate rămâne în acest stadiu cât vor membrii CSM şi niciunul nu va răspunde pentru acest lucru… Dacă, însă, eu aş face acelaşi lucru la instanţă, aş fi anchetat. Legea se aplică, iată, după cum vor unii din CSM sau din Inspecţia Judiciară, la modul arbitrar și profund subiectiv.

Între timp, însă, mi-au mai deschis un dosar pentru un interviu dat Revistei 22, în februarie, în care criticam, ca și acum de altfel, antireformele din justiție.

 

Aveţi vreo patru acţiuni disciplinare primite în ultima vreme…

Da. Una s-a închis. Una vizează o încălcare a Codului Deontologic, deci nu e o sancţiune disciplinară, a treia este cea cu reducerea salariului, iar a patra este pe rol şi am termen pe 23 octombrie, la CSM, unde trebuie să merg să explic de ce am dat interviu Revistei 22 şi să explic de ce anume în cele două pagini de interviu am folosit 11 sintagme care nu i-au convenit unui inspector judiciar. Probabil, în interviul acesta, pe care vi-l dau dumneavoastră, am folosit sintagme mult mai dure decât în cel dat Revistei 22. În fine, eu am poziţii publice şi am dat interviuri încă de pe vremea lui Stănoiu, dar până acum niciodată nu am fost anchetat pentru ceea ce am spus. Și vă asigur că întotdeauna fac afirmaţii pentru care am acoperire – rapoarte oficiale, analize, statistici, propria mea experienţă, nu am indus în eroare niciodată, nu am insultat și nu am calomniat pe nimeni, iar Constituţia îmi consacră libertatea de exprimare. Poate o fi curios pentru mulți, dar judecătorii au libertatea de exprimare garantată și au îndatorirea de a reacționa public la derapajele instituționale care afectează independența justiției și drepturile omului.

 

Cu excluderea din magistratură aţi fost ameninţat?

Nu, dar e una dintre măsurile care pot fi luate în cauza de mai sus. Gradual, avem mustrare, reducerea salariului, mutarea la o altă instanţă, retrogradarea şi excluderea din magistratură.

Dar vă daţi seama că eu voi fi a doua oară sancţionat într-un an, perioadă în care am fost chemat în patru dosare la CSM. Nu vreau să stârnesc mila nimănui, că am trecut prin multe în sistemul ăsta judicar și voi izbândi până la urmă, dar mi se pare că prea ușor se poate trânti un magistrat de către Inspecția Judiciară care se transformă într-un fel de poliție a internetului. Și mai am de spus un lucru: după protestele noastre din iarna trecută, liderii din diverse judeţe în care magistraţii au manifestat au oferit interviuri presei sau au avut postări pe contul de Facebook. Ei bine, toți au fost anchetaţi de către Inspecție, iar unii au acum dosare la CSM, gata să fie sancționați. Pe mine nu va reuşi nimeni să mă intimideze, dar mă gândesc la colegii mai tineri: ce spun ei când văd că nu e o problemă că un magistrat se întâlnește cu politicienii și devine judecător la CCR, că altul primește telefon de la premier și primește un post de ministru, că despre un alt magistrat presa spune că e alcoolic și trebuie să dea grefierii telefon acasă să îl cheme la ședința de judecată, că un alt magistrat face glume referitoare la mustața șefului Camerei Deputaților sau altul insultă procurorii DNA, dar că e o problemă când un magistrat spune pe Facebook că justiția nu trebuie atacată sau că anumite proiecte de acte normative încalcă standardele internaționale?

 

„Un judecător numit pedofil pentru că a ieşit cu copilul său pe stradă primeşte daune de 1000 de euro”

Aţi mai înregistrat o premieră, fiind primul magistrat supus unui linşaj mediatic pe tema vieţii private. Îmi amintesc cum rulau imagini cu dumneavoastră şi fiica dumneavoastră, „detaliu” pe care jurnaliştii respectivi l-au trecut sub tăcere, prezentând publicului poze cu „judecătorul Danileţ alături de o minoră”, „explicaţie” din care fiecare a înţeles ce a vrut sau ce a putut. Înţeleg că aţi intentat un proces. Cu ce final, că nu s-a mai scris/spus nimic pe tema asta?

Normal, că nu s-a spus, că nu mai era nicio ştire… Am deschis un proces la Tribunalul Bucureşti. S-a constatat că mi s-a adus atingere vieţii private, pentru că acea fotografie mă prezenta pe mine, persoană publică, într-un loc public, pe stradă, dar într-un aspect de viaţă privată (eram cu un membru al familiei, cu fiica mea). Deci pentru prima dată în România se consacra ceea ce Curtea de la Strasbourg numește „drept la viaţă privată socială”. Nu mi s-au acordat daune, spunând că simpla constatare a încălcării vieţii private e suficientă, asta în condiţiile în care, într-o anumită presă şi pe pagini de socializare, eram numit chiar pedofil. Am contestat sentinţa la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis că mi s-a adus atingere şi reputaţiei şi mi-a acordat daune. Eu am pretins un euro pentru fiecare persoană care a citit mizeria respectivă; aveam o contorizare bazată pe numărul de ziare distribuite în Bucureşti şi pe clik-urile de pe internet, care indica 100.000 de persoane. Deci, am cerut 100.000 de euro. Instanţa a considerat că e prea mult şi mi-a acordat daune de… 1000 de euro. Am executat silit trustul de presă, am primit banii, dar e o sumă mai mică decât cea pe care am dat-o la avocat. Am analizat apoi cazurile unor politicieni care s-au insultat între ei şi daunele primite: 20.000 de euro, 50.000 de euro. Iar un judecător numit pedofil pentru că a ieşit cu copilul său pe stradă primeşte daune de 1000 de euro. E jenant! Dacă astfel de derapaje ar fi fost sancţionate la modul serios, nu am mai fi asistat la atacuri de viaţă privată. Dar, deși sunt nemulțumit de o hotărâre a justiției române, nu mă voi dezice niciodată de ea.

 

„Perioada de acum o asemăn cu nefasta epocă Stănoiu”

Sunteţi în magistratură de 21 de ani. Care a fost, în acest timp, cea mai neafastă perioadă prin care a trecut Justiţia?

Perioada de acum o asemăn cu epoca Stănoiu. Perioada 2001-2004 a fost nefastă. Ministrul Justiţiei avea supraputeri asupra întregului sistem. Când participa ministrul la şedinţe ale CSM, membrii se ridicau în picioare când vorbeau cu el. Ministrul era cel care punea în funcţie şi revoca toţi procurorii, iar la numirea şefilor de instanţă CSM asculta întotdeauna propunerea ministrului. Tot ministrul avea puterea de a controla viaţa privată a magistraţilor, prin SIPA. Avea, de asemenea, subordonată Inspecţia Judiciară şi putea ordona o inspecţie când şi asupra cui voia. Cercetarea magistraţilor era încuviinţată de către ministru, iar dosarele importante se discutau în Guvern sau la partid (ştim stenogramele publicate în presa de atunci). O perioadă, după aceea, lucrurile s-au liniştit. S-a vorbit despre independenţa Justţiei, despre integritate, s-au făcut reforme, au scăzut puterile ministrului, a fost creat un CSM independent şi lucrurile mergeau bine.

De doi ani, am realizat că lucrurile pot fi oricând reîntoarse la stadiul acelor vremuri. În anul 2012 a început un atac permanent asupra justiției care se desfășoară încă pe trei direcţii: 1. Magistraţi, 2. organizare judiciară, 3. legislaţie penală. Atacarea magistraţilor se face pe chestiuni ce ţin de viaţa lor privată, pentru a le afecta reputaţia, iar televiziunile controlate politic sunt puse să-i nimiceascî. Controlarea lor se vrea a fi făcută prin intermediul modificărilor la Legea magistraţilor, prin întărirea răspunderii disciplinare, prin crearea unui sistem de anchetă specială paralel şi prin încurajarea pensionării lor. În materile de legislaţie penală, amintesc modificările la Codul Penal (care vizează excluderea răspunderii penale pentru anumite categorii de persoane, de exemplu parlamentari sau miniştri, sau eliminarea unor infracţiuni) şi cele la Codul de Procedură Penală (care vizează împiedicarea magistraţilor să ancheteze anumite categorii de persoane; a se vedea denunţurile care trebuie formulate într-un anumit termen, interzicerea asistenţei tehnice pe interceptări sau pe filaje din partea serviciilor, reducerea mijloacelor de probă care să fie folosite pentru elucidarea cazurilor).

În beneficiul cui sunt aceste demersuri? Al oamenilor fărădelegii, evident. Se loveşte în structura judiciară a statului pentru ca oamenii incorecți, corupți să câştige războiul cu Justiţia. Și vă asigur că nu noi, magistrații, vom pierde, ci Societatea.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Maria spune:

    Zi ceva și despre judecătorii si procurorii interceptati nelegal si fără sa fie instiintati, despre dosarele la comanda si magistrați distruși… Zi dacă ești smecher! Dar nu zici, pt ca nu e ordin pe unitate Zmeule cu cap de muscă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.