Înfrăţirea sistemului în faţa barbariei din 13 – 15 iunie


Melania Cincea P5Un alt 13-15 iunie fără dreptate din partea Justiţiei, pentru victimele din Piaţa Universităţii. Ceea ce vorbeşte despre o înfrăţire a sistemului în faţa demascării fratricidului din  iunie 1990.

 

Au trecut 26 de ani de la evenimentele din Piaţa Universităţii, din Bucureşti, fără ca Justiţia să fi făcut dreptate pentru acel fratricid.

În cifre seci, consemnate în Raportul Asociaţiei “21 Decembrie 1989”, condusă de Teodor Mărieş, Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 arată aşa: şase oameni ucişi şi alţi câţiva răniţi, prin împuşcare, sute de oameni, care se aflau pe stradă sau în sediile vandalizate ale diferitelor instituţii, răniţi grav sau foarte grav (139, internaţi în spital şi 403, trataţi în ambulator, la cele 14 spitale din Bucureşti), 1.056 de persoane lipsite ilegal de libertate, multe, arestate şi torturate la unităţile militare de la Măgurele şi de la Şcoala de ofiţeri de poliţie din Băneasa, un număr neidentificat de persoane agresate şi clădiri aparţinând unor asociaţii non-guvernamentale, unor partide politice, universităţi, redacţii, devastate. Fostul preşedinte Ion Iliescu era, însă, mândru de ceea ce făcuseră forţele de ordine şi minerii aduşi în Capitală. „Vă mulţumesc încă o dată, tuturor, pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă conştiinţă civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică, aţi simţit momentul dificil şi, cu o dăruire exemplară, v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă”, le spunea Ion Iliescu, în 15 iunie 1990, minerilor adunaţi la Bucureşti.

De 26 de ani, aceste adevăruri sunt ignorate şi terfelite de oameni din Justiţie (fapt pentru care firesc ar fi ca procurorii care au tergiversat, au blocat dosarul Mineriadei să fie cercetaţi).

Tot de 26 de ani, aceste adevăruri sunt mistificate în formă continuată de grei ai PSD, partidul care s-a identificat, până la contopire, cu regimul Iliescu. „Eu cred că nu trebuie să ne cerem scuze, pentru că PSD este partidul care s-a născut în flăcările Revoluţiei din Decembrie 1989, când noi am dărâmat regimul comunist, împreună cu poporul care a ieşit în stradă. Din vid, în 1989, când nu mai exista nicio instituţie în picioare, nu mai exista nimic, noi am construit statul democratic”, spunea, la Congresul PSD din toamna anului trecut, Marian Oprişan. Adăugând, în privinţa Mineriadei din iunie 1990: “După ce în România, la 20 mai, au fost alegeri libere, la care FSN obţinuse 86% din voturi, totuşi o mişcare nereglementată, o mişcare nedemocratică la acel moment nu a făcut altceva decât să perturbe foarte grav activitatea în Capitala ţării.”

Au trecut aproape opt luni de când, după punerea sub urmărire penală, în toamna lui 2015, pentru infracţiuni contra umanităţii, a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, nu s-a mai auzit nimic în Dosarul Mineriadei. Un dosar redeschis de Parchetul General nu din proprie iniţiativă, nu pentru că pe unii procurori sau pe şefi ai acestora i-a apăsat conştiinţa, ci doar la presiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Care, în martie 2015, a obligat Statul român să identifice vinovaţii în Dosarul Mineriadei.

Să fie tăcerea aceasta un indiciu că se lucrează, din nou, la tergiversarea dosarului? Nu ar fi exclus. Punerea sub acuzare a lui Ion Iliescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, a fost momentul în care se anunţa că vor începe să cadă măşti. Multe măşti. Ale unor pioni ai regimului şi, implicit, ale unor protectori ai regimului. Un regim care, deşi se prezintă ca un artizan al statului democratic, după 1989, a fost un demolator al său. A început prin confiscarea Revoluţiei din Decembrie 1989, prin crimă (până în 22 decembrie 1989, ziua căderii dictaturii Ceauşescu, Raportul de condamnare a crimelor comunismului consemnează 162 de morţi, alţi 942 de oameni fiind ucişi până în 27 decembrie, zice-se “de teroriştii lui Ceauşescu”, terorişti neidentificaţi vreodată) şi prin mistificarea adevărului în procesul soţilor Ceauşescu (simulacrul de proces, în care au fost judecaţi în câteva ore şi executaţi, în zi de Crăciun, pentru omorârea a 60.000 de oameni). Un regim care a continuat prin deturnarea idealurilor Revoluţiei, exprimate explicit prin Proclamaţia de la Timişoara, din 11 martie 1990, şi în cadrul manifestaţiei-maraton din Piaţa Universităţii din 22 aprilie – 12 iunie 1990, recurgând pentru aceasta la fratricidul din 13 – 15 iunie 1990. Un regim caracterizat, în acelaşi Raport de condamnare a crimelor comunismului, ca fiind bazat pe regruparea nomenclaturii şi preluarea puterii, prin aranjamente de culise, de către grupuri şi pesoane din eşaloanele secundare ale vechiului regim – partid, UTC, Securitate, Armată sau Procuratură. Un regim care s-a dovedit nedemocratic, de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă. Iar aici s-a ajuns pentru că democraţia post-decembristă în România a început cu stângul. Imediat după Revoluţie, nomenclatura – oameni din eşaloanele secundare ale vechiului regim – s-a regrupat rapid şi a confiscat puterea, prin aranjamente de culise, închegând sistemul transpartinic, bazat pe compromis şi îndatorare reciproce, şi consolidându-l apoi aproape indestructibil. O dovadă a perpetuării acestui sistem este inclusiv lipsa pronunţării Justiţiei în cazul Mineriadei din 1990. O înfrăţire a sistemului în faţa demascării fratricidului din 13 – 15 iunie 1990.

 

Articol publicat şi în Revista 22, şi în TIMPOLIS.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. 13 iunie 2019

    […] „Înfrăţirea sistemului în faţa barbariei din 13 – 15 iunie”era titlul unui editorial pe care l-am publicat în în 13 iunie 2016 şi în care îmi exprimam scepticismul că se va face dreptate în acest caz. Deşi, la momentul acela, dosarul fusese redeschis de Parchetul General, în toamna lui 2015 – nu din proprie iniţiativă, ci la presiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului – iar Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu fuseseră puşi sub urmărire penală, pentru infracţiuni contra umanităţii. Erau 26 de ani în care adevărul a fost ignorat şi terfelit de oameni din Justiţie şi mistificat de grei ai PSD, partidul care s-a identificat, până la contopire, cu regimul Iliescu. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.