Iertare, victimelor de la Colectiv


Patru ani de la incendiul din clubul Colectiv. O tragedie încă fără vinovaţi. O tragedie pe care unii par să o instrumentalizeze mizerabil, în interes propriu.

 

Se împlinesc azi patru ani de la tragedia din Colectiv. După incendiul din seara de 30 octombrie 2015, 64 de tineri au murit arşi de vii ori, după câteva zile de agonie, răpuşi de infecţii intraspitaliceşti, iar mai mult de 200 au fost răniţi, mulţi dintre ei rămânând pentru totdeauna mutilaţi fizic şi traumatizaţi. Pentru alte sute de oameni – părinţi, fraţi, prieteni ai victimelor – traumele sufleteşti sunt nevindecabile.

După patru ani, Justiţia nu a stabilit niciun vinovat. Procesul încă se judecă.

După patru ani, persistă problemele sistemice, în spitale, care nu doar că agravează situaţia pacienţilor, dar pot ucide. Spitalele colcăie încă de bacterii care mai cu seamă pacienţilor arşi, celor operaţi, celor aflaţi în stare gravă le pot fi fatale. O  bancă de piele, vitală pentru pacienţii arşi, nu mai există; în urmă cu vreo doi ani i-a fost suspendată activitatea, pe motiv de probleme privind infrastuctura, iar lucrurile au stagnat la acel nivel. Paturile pentru mari arşi sunt  insuficiente – în condiţiile în care, spun autorităţile din Sănătate, România are media cea mai mare de pacienţi arşi din Europa –, la fel ca în octombrie 2015, când lipsa lor a obligat într-o primă fază la internarea victimelor în condiţii improprii pacienţilor arşi, apoi la transferul lor la spitale din străinătate, al celor care au supravieţuit, care nu au fost  răpuşi de infecţiile intraspitaliceşti. Centre de Mari Arşi nu sunt în ţară nici acum, decât pe hârtie, în fază de proiect. Singurii paşi care s-au făcut au constat în deschiderea, anul acesta, a două Secţii de Mari Arşi în Timişoara şi la Iaşi, cu zece paturi, aducând numărul total al acestora la 23, în toată ţara.

După patru ani, nu ştim cu exactitate câte cluburi funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu, câte astfel de locaţii se pot transforma în câteva secunde în iad, pentru că nu au condiţii de prevenire a incendiilor.

După patru ani, apare o înregistrare video din acea noapte de iad – care arată despre modul haotic în care s-a intervenit pentru salvarea victimelor –, înregistrare ascunsă însă până acum. Cineva, se pare, a aşteptat un moment oportun să o facă publică. Moment prielnic pentru cine ştie ce jocuri politice ori pentru reglări de conturi interpersonale sau pentru cine ştie ce alt motiv personal. Dacă cel care a făcut înregistrarea empatiza cu aceşti oameni care au îndurat dureri atroce, dacă arfi vrut să li se facă dreptate, înregistrarea era făcută publică de multă vreme, ar fi ajuns la procurori. Aşa, cineva pare că instrumentalizează mizerabil, în interes propriu, această drama a sute de oameni.

După patru ani, ei, victimele de la Colectiv, continuă să ardă, cum spune una din supravieţuitoare, Alexandra Furnea, care avea atunci 26 de ani: „30 octombrie nu a fost doar o noapte, ci a continuat și după, pe asfaltul din fața clubului, unde s-a călcat peste mâini întinse după ajutor, în spitale, unde minciunile au permis mizeriei să se ascundă în carnea noastră, ucigând, în sala de judecată, unde adevărului i se pune palma peste gură, în tot ceea ce este acum România, patru ani mai târziu: o șansă la schimbare, ratată. Patru ani de la Colectiv, dar noi – noi toți – continuăm să ardem”, spune Alexandra Furnea, una din supravieţuitoarele incendiului de la Colectiv.

Statul nu le-a cerut şi nu le va cere iertare acestor oameni pentru nepăsarea cu care i-a tratat. În mod simbolic, să le-o cerem noi, fiecare dintre noi.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. 30 octombrie 2019

    […] text publicat în premieră pe siteul Puterea a cincea, aici! […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.