„Colectiv”: rana care nu se poate închide


Foto: Alex Mihăileanu

Există răni care nu se pot închide, pentru că durerea este atât de ascuţită încât niciun reflex al vindecării nu le poate ostoi. Există răni care nu se pot închide, pentru că amintirea clipelor de suferinţă revine, spre a ne bântui. Există răni care nu se pot închide, pentru că, noi, acei care am rămas, nu putem să aducem liniştea celor care s-au dus. Există răni care nu se pot închide, pentru că materia care le hrăneşte este propriul nostru dor, insuportabil, fără de capăt. “Colectiv” este această rană a României care nu se poate închide.

 

Imaginile de atunci sunt înfipte în memoria noastră şi nu se pot duce, niciodată. “Colectiv” este povestea celor pe care ticaloşia lacomă a statului român îi condamnă la moarte. Din focul teribil ei trec în infernul unei Românii oficiale care nu are pentru ei nici empatie şi nici solidaritate. Directă şi cinică, replica oficialului ISU în faţa cadavrelor merită gravată pe frontispiciul statului român. Nimic nu mai este de adăugat, nimic nu mai este de spus.

“Colectiv” este această rană a României care nu se poate închide şi pentru că autorii direcţi şi complicii lor morali sunt prezenţi între noi, cu acea vitalitate pe care doar fiinţele amorale o posedă. Toţi cei care au promis salvarea victimelor, toţi cei care au asigurat ca instituţiile noastre sunt capabile să gestioneze această catastrofă umanitară, toţi cei care au dispreţuit pe morţi şi au călcat pe mutilaţi, toţi aceştia merg mai departe, fără ca justiţia oamenilor să îi oprească din drumul lor. Indecenţa atinge monstruozitatea, la cote paroxistice.

“Colectiv” este o rană a României care nu se poate închide şi pentru că promisiunile revoltei civice de acum patru ani au rămas neîmplinite. După acea ridicare animată de conştiinţa ultragiată a urmat regimul Dragnea şi apoteoza imposturii agresive. Reîntemeierea statului, pe temeliile etice de atunci, nu a avut loc. Dimpotrivă, ceea ce a urmat a fost restauraţia bunului-plac fesenist.

“Colectiv” este rana care nu se poate închide atâta vreme cât cei care au rămas nu vor îndeplini jurămintele de atunci. Datoria celor vii este aceea de a trudi, dedicat şi implacabil, pentru ca acest stat complice, indolent şi parazitar să fie înlăturat, făcând loc unei Românii ce priveşte demnitatea umană ca pe valoarea cardinală a întregii comunităţi. După patru ani, memoria tragediei de atunci serveşte spre a ne reaminti de acest angajament moral. Fără acest efort de solidaritate al nostru, rana de la “Colectiv” nu se va închide niciodată.

 

Articol apărut şi pe Contributors.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.