În arhive

Anii petrecuți cu studierea cărților lui James Joyce mi-au dezvoltat interesul pentru critica genetică –  adică acea ramură a criticii și istoriei literare centrată pe cercetarea manuscriselor, a variantelor, corecturilor și reviziilor operate de autori. În cazul scriitorului irlandez menționat, lucrurile sunt pasionante –  iar uneori chiar uimitoare.

 

Cantitatea importantă de manuscrise păstrate este dovada unui proces de creație nu doar îndelungat, ci și extrem de laborios și, adeseori, chinuitor. Ele au pus la grea încercare competența specialiștilor, soldată prin publicarea a nenumărate studii și articole, precum și a unor impozante volume. Un episod aproape deloc cunoscut până de curând privind avatarurile unor capitole din Ulysses e înfățișat de Michael Groden, un savant care și-a dedicat întreaga existență cercetării marelui roman al lui Joyce. Reputat cunoscător al vieții secrete a cărții publicate în 1922, el furnizează, într-o lucrare publicată puțin înainte de moarte, The Necessary Fiction. Life with James Joyce’s Ulysses (2019, revăzută în 2021), informații despre una din cele mai spectaculoase achiziții de manuscrise joyceene din ultima jumătate de secol.

Timp de patruzeci de ani, începând cu 1960, pe piața manuscriselor ulisiene nu s-a semnalat nicio mișcare semnificativă. Se părea că tot ceea ce supraviețuise se afla deja în biblioteci și că posibilitatea unor surprize era exclusă. Cu toate acestea, la sfârșitul lui septembrie 2001, Michael Groden a fost contactat de Noel Kissane, de la National Library of Ireland, și invitat să poarte o discuție despre manuscrisul capitolului „Circe“, intrat în posesia Bibliotecii cu un an înainte. Era doar un pretext pentru a capta bunăvoința profesorului de la universitatea din London, Western Ontario. Conversația telefonică a vizat mai puțin manuscrisul achiziționat la o licitație la Christie’s, cât un set de hârtii oferit de către o persoană al cărei nume nu i-a fost comunicat lui Groden. Documentele se aflau deja la Londra și reprezentantul Bibliotecii Naționale a Irlandei avea urgentă nevoie de expertizarea lor, în vederea eventualei achiziționări.

Manuscrisele lui Joyce au, datorită rarității lor și celebrității autorului, o valoare de piață considerabilă. Interesul era, prin urmare, enorm, iar două capitole din Ulysses („Circe“ și „Eumaeus“) puse în circulație cu vreun an înainte, se vânduseră la prețuri fabuloase. Cu adevărat impresionant e cel de-al doilea, din două motive: „Primul, dat fiind că textul de bază e scris cu cerneală neagră, dar există și adăugiri cu cerneală roșie și cerneală verde, adăugirile în roșu fiind în unele locuri substanțiale. Al doilea, pentru că formula revizuirilor – ștersături dezastruoase și inserții cataclismice – e mult mai exagerată și haotică decât în oricare altă variantă existentă din Ulysses“ (Slote, 2001: 21). Nu e de mirare că ele au intrat imediat în vizorul criticii genetice, fiind studiate de mari specialiști ai domeniului. Se bănuia că ele reprezentau forme timpurii de redactare a romanului.

Faptul că familia Joyce a trecut, pe parcursul anilor, prin mai multe locuințe explică de ce s-au pierdut ori rătăcit multe obiecte. În unele cazuri, au fost obligați să plece în grabă, lăsând vraiște camerele în care stătuseră. Așa s-a petrecut la plecarea din Trieste și la fel, ani mai târziu, când au părăsit pentru ultima oară Parisul. Ceea ce i-a fost prezentat lui Michael Groden era un amalgam de note ale lui James Joyce din perioada anilor 1903-1904, câteva documente legate de Finnegans Wake și un număr însemnat de pagini referitoare la stagiile timpurii ale scrierii lui Ulysses. În evaluarea lui Groden, era vorba de o „pradă“ extraordinară. Misiunea lui nu consta în fixarea unui preț, ci în a stabili autenticitatea lor, de a le certifica importanța și valoarea științifică. El urma să facă recomandări privind achiziționarea totală sau parțială a manuscriselor, sau, dimpotrivă, să dea un verdict prin care Biblioteca Națională să nu se implice în tranzacție. Evident, sfatul său a fost să se cumpere întregul lot.

De unde provenea acesta? După toate probabilitățile, el făcea parte din lucrurile abandonate de familia Joyce, la Paris, după ocuparea de către naziști a orașului – dacă n-au fost cumva încredințate de Joyce însuși devotatului său prieten, Paul Léon, la o dată anterioară. Alături de soția sa și o altă rudă, Léon a sfidat interdicția de a se circula pe timpul nopții și a salvat nouăsprezece dosare cu manuscrisele, carnetele și notațiile lui Joyce. Acestea au fost depuse la Ambasada Irlandei din Paris, cu mențiunea că nu vor putea fi deschise mai repede de cincizeci de ani. O parte din hârtiile aflate în apartamentul familiei au rămas la soția lui Paul Léon, Lucie, care le-a depozitat într-o cutie care purta inscripția „Joyceana“. Nici după moartea acesteia, în 1972, nimeni n-a dat vreo importanță cutiei, deși între timp în locuință se mutase altă familie. Abia în 2000, Alexis Léon, moștenitorul lui Léon și al Luciei, a intrat în posesia documentelor și a decis să contacteze Muzeul Național al Irlandei. În joc nu erau doar banii, ci și prestigiul: instituția care ar fi dobândit ceea ce Michael Groden a descris drept „un fenomenal grup nou de materiale“ (Groden, 2021: 215) ar fi devenit un centru important al studiilor joyceene.

În mai 2002, Alexis Léon și partea irlandeză au ajuns la un acord, iar la sfârșitul aceleiași luni manuscrisele au fost aduse de la Londra la Dublin. Valorau 8 milioane de lire sterline, echivalentul a 11,7 milioane de dolari. Comunitatea științifică, dar și gazetarii avizați așteptau reacția lui Stephen James Joyce, moștenitorul scriitorului, binecunoscut pentru relațiile execrabile cu lumea editorială și cu toți cercetătorii vieții și operei ilustrului său bunic. Accesele de furie ale nepotului lui Joyce au fost cumplite și au durat o lungă perioadă de timp. În ciuda eforturilor acestuia de a torpila evenimentul, manuscrisele au fost prezentate într-o

conferință de presă, la care au participat și Alexis Léon împreună cu soția sa. Cu acel prilej s-a deschis și o expoziție care a permis accesul publicului larg la comoara ajunsă după atâtea peripeții în stăpânirea Bibliotecii Naționale din Irlanda. E dincolo de orice dubiu că ieșirea la lumină a paginilor neștiute, scrise de mâna lui Joyce, a dat un imbold studiilor genetice.

La scurtă vreme, Michael Groden a înfățișat în detaliu împrejurările care au dus la senzaționala descoperire, în cadrul simpozionului dedicat sărbătorii Bloomsday, de la Trieste. Evenimentul a fost atât de impresionant, încât a devenit subiectul cel mai important al discuțiilor și dezbaterilor. Prin digitalizarea de către Biblioteca Națională a Irlandei s-a ajuns, ulterior, ca toate manuscrisele joyceene aflate în posesia acesteia să devină accesibile celor interesați de editarea, rescrierile, corecturile și… erorile legate de creația scriitorului irlandez. Astfel de întâmplări documentează felul în care noile ramuri științifice – între ele, critica genetică – s-au dezvoltat exploziv într-un interval de doar câțiva ani.

Întâmplarea și truda cercetătorilor au jucat și joacă roluri decisive în regândirea și interpretarea unor mari opere literare. Cu siguranță, Ulysses al lui James Joyce e privit astăzi dintr-o cu totul altă perspectivă decât fusese cu câteva decenii înainte. Deși rămase adeseori ascunse, manuscrisele au continuat să emane un șuvoi energetic secret asupra destinului cărții. Studiul manuscriselor arată cu certitudine că drumul parcurs de scriitor a fost pe cât de uimitor, pe atât de sinuos. Diferențele dintre formele descoperite în paginile de arhivă și varianta finală sunt, adeseori, uluitoare. E limpede, de asemenea, că autorul care se pregătea să scrie romanul intitulat Ulysses e radical deosebit de cel, care, șapte ani mai târziu, punea punctul final al cărții. Între alte concluzii, critica genetică ilustrează cu probe irefutabile faptul că, în cursul scrierii, autorul e profund marcat de activitatea pe care o exercită. Cu alte cuvinte, creația nu e niciodată un act unilateral. În rutina și lipsa de spectaculozitate a cercetării manuscriselor zace grăuntele de uraniu al expresivității, flacăra niciodată stinsă a spiritului creator. Ceea ce au relevat și aceste manuscrise e existența în mijlocul materiei de celuloză și cerneală a unui personaj la fel de fascinant ca temele și lumea pe care le-a plăsmuit – autorul. Acesta se adeverește a fi o întrețesere de materie și spirit din care s-a născut una din marile cărți care, la rândul ei, a făcut să se vorbească despre literatura de limbă engleză ca fiind împărțită în scrieri de dinainte și scrieri de după apariția lui Ulysses.

_____________

Groden, Michael, 2021 [2019]. The Necessary Fiction: Life with James Joyce’s Ulysses. Brighton: Edward Everett Root, Publishers.

Slote, Sam, 2001. „Preliminary Comments on Two Newly Discovered «Ulysses» Manuscripts“, în James Joyce Quarterly, Vol. 39, No. 1 (Fall, 2001), pp. 17-28.

 

Articol publicat şi în România Literară.

Print Friendly, PDF & Email
Publicitate



Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.