Anansi. World Fiction, la Gaudeamus 2025
Cu cinci ani de existență, sărbătoriți în această toamnă, și peste 180 de titluri publicate, Anansi. World Fiction participă la ediția din acest an a cunoscutului târg de carte Gaudeamus, în cadrul standului Editurii Trei, cu o selecție generoasă de titluri: atât traduceri noi din operele unor scriitori îndrăgiți, cât și autori traduși în premieră în limba română.
Una dintre cele mai așteptare apariții editoriale o reprezintă cea mai recentă traducere din opera lui László Krasznahorkai, laureatul Premiului Nobel pentru literatură din acest an. Este vorba despre romanul Zsömle s-a dus (traducere de Ildikó Gábos-Foarță), un roman ce satirizează absurdul politic, manipularea colectivă și fragilitatea adevărului istoric. Zsömle s-a dus este o poveste dureroasă și amuzantă, deopotrivă, care nu doar avertizează, dar te urmărește mult după ce ai terminat cartea, un roman memorabil despre puterea fanteziei și pericolele fanatismului.
Rachel Kushner, una dintre cele mai importante prozatoare ale momentului, a intrat recent în lista autorilor traduși în cadrul Anansi. World Fiction, cu Lacul creației, cel mai recent roman al său, finalist al Booker Prize 2024, National Book Award 2024 și Pen Faulkner Award 2025, un thriller filosofic care pune în scenă misiunea unei spioane infiltrate într-o comunitate de ecologiști radicali, unde idealismul, paranoia și nostalgia primitivă se întrepătrund într-o poveste intensă și tulburătoare. Cartea apare în traducere sub semnătura Alexandrei Coliban.
Prozatoarea Pilar Adón, una dintre cele mai captivante voci contemporane ale literaturii spaniole, cunoscută pentru modul său abil de a construi universuri misterioase și personaje profund psihologice, se alătură și ea portofoliului Anansi. World Fiction. Adón este tradusă în premieră în limba română cu Despre fiare și păsări, un roman hipnotic despre frică, descoperire și apartenență, în care o artistă pierdută pătrunde într-o comunitate misterioasă de femei, descoperind puterea ritualurilor, a legăturilor și a lumii ascunse dincolo de lumina soarelui (traducere de Dorina Ivan).
Itamar Vieira Junior este un alt scriitor tradus în premieră în limba română, iar cartea pe care iubitorii de literatură universală din România au ocazia s-o descopere la Gaudeamus 2025 este Plugul strâmb (traducere de Simina Popa). Considerat cel mai important roman brazilian al acestui secol și finalist la International Booker Prize 2024, Plugul strâmb explorează viața fermierilor din cea mai săracă regiune a Braziliei, la trei generații după abolirea sclaviei. Romanul îmbină realismul și fantasticul, abordând teme precum familia, spiritualitatea, sclavia și consecințele sale, dar și lupta politică.
Tot un roman finalist la International Booker Prize 2024 este și Mater 2-10, semnat de Hwang Sok-yong, unul dintre cei mai importanți scriitori sud-coreeni contemporani, cunoscut pentru romanele sale sociale care explorează viața muncitorilor și istoria recentă a Coreei, tradus, de asemenea, în premieră în limba română. Prin experiențele a trei generații de muncitori feroviari, romanul Mater 2-10 surprinde greutățile prin care au trecut coreenii obișnuiți: de la perioada colonială japoneză, la Eliberare și până în secolul XXI – o relatare captivantă despre lupta unei națiuni pentru eliberare, un basm liric despre sângele, sudoarea și lacrimile muncitorilor industriali și punctul culminant al carierei lui Hwang Sok-yong, la care a lucrat timp de treizeci de ani. Traducerea este semnată de Iolanda Prodan.
Un loc apare în lista noutăților Anansi. World Fiction o reprezintă Reginele din Parcul Sarmiento, de Camila Sosa Villada, „un roman superb, emoționant, tulburător, crud și onest”, în accepțiunea Fernandei Melchor. Reginele din Parcul Sarmiento, un roman cutremurător despre supravieţuire, solidaritate şi auto‑afirmare, spune povestea neconvenţională a unei comunităţi de femei trans marginalizate, care transformă durerea – şi chiar un destin abuziv – într-o familie aleasă, plină de iubire, rezilienţă şi speranţă. Traducerea poartă semnătura lui Marin Mălaicu-Hondrari.
Sofia Andruhovîci, una dintre cele mai importante voci ale literaturii ucrainene contemporane, apreciată pe plan internațional, a fost recent publicată în premieră în limba română în cadrul Anansi. World Fiction, cu cel mai cunoscut roman al său: Amadoca, o meditație tulburătoare despre memorie și identitate, un poem al rătăcirii și al regăsirii, în care dragostea devine ultimul liman al unei istorii sfâșiate. Ediția în limba română apare în traducerea lui Mihai Hafia Traista.
Lista noutăților include și titluri noi semnate de autori cunoscuți și îndrăgiți de publicul colecției Anansi. World Fiction: Cealaltă fiică, de Annie Ernaux (traducere de Mădălina Ghiu), o lungă scrisoare către sora pierdută, o încercare de a umple absența cu puterea cuvintelor. Irene Vallejo, autoarea bestsellerului Infinitul într-o trestie, revine și ea în fața cititorilor români cu volumul: Amintiri din viitor. Manifest pentru lectură, un elogiu adus lecturii ca gest de libertate și rezistență culturală (traducere de Lavinia Similaru). Îndrăgitul scriitor american James McBride, cunoscut pentru romanele sale care explorează identitatea rasială, istoria afro-americană și legăturile dintre familie și comunitate, are și el o nou roman tradus în limba română: Băcănia „Rai și Pământ”, carte care explorează o comunitate integrată de afro-americani și evrei în Pottstown, Pennsylvania, în anii 1920-1930, împletind secrete, poveștile familiei Ludlow și lupta pentru protejarea unui băiat surd, reflectând teme precum comunitatea, supraviețuirea și complexitatea identităților în America (traducere de Cristian Ionescu). Și scriitorul american Richard Powers revine în atenția cititorilor cu o nouă traducere, Ecoul pădurii, o frescă impresionantă despre viață și reziliență, un elogiu adus pădurii ca formă de inteligență și memorie colectivă (traducere de Mariana Piroteală). Privirea care împietrește. Povestea Meduzei este cea mai nouă traducere din opera prozatoarei Natalie Haynes, un roman care reinterpretează mitul Meduzei dintr-o perspectivă feministă și plină de umor negru (traducere de Ioana Filat), iar fascinanta prozatoare mexicană Fernanda Melchor, cu Parădais, un roman intens, scurt, dar dur, care explorează fragilitatea, violența și compromisurile morale dintr-o societate mexicană divizată, o incursiune intensă și tulburătoare în Mexicul marginal, acolo unde visele adolescenței se lovesc de cruzimea lumii adulte (traducere de Marin Mălaicu-Hondrari).
O parte dintre aceste titluri se vor bucura de un eveniment în cadrul Târgului de carte Gaudeamus 2025: sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 12, la spațiul de evenimente „Mircea Nedelciu” din cadrul Pavilionului B2 al Romexpo. Moderator va fi scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Anansi. World Fiction.
Târgul de carte Gaudeamus se desfăşoară în perioada 3-7 decembrie, la Romexpo din Bucureşti, pavilionul B2. La ediţia de anul acesta sunt înscrişi peste 180 de participanți, printre care figurează toate editurile prestigioase din România, agenții de difuzare de carte românească și străină, edituri universitare și instituții de învățământ superior, distribuitori de muzică și o gamă foarte bogată și variată de jocuri educative.
Gaudeamus, cel mai longeviv târg de carte din România, este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune – singurul post de radio din lume care și-a asumat misiunea de a contribui la informarea și educarea publicului printr-un eveniment de o asemenea anvergură –, fiind un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









