Goana catre nicăieri


Suntem prinși într-o capcană. Dinamică tot mai complicată și, totuși, orbiți de ținte false, frici furioase, separați și stresați permanent. Ce a mai rămas din judecata corectă, calificată, comună celor de aici și de departe?

 

O avalanșă de surprize din cele mai variate, țâșnind din surse cunoscute sau fără nume. Cu cât viteza este mai mare, cu atât ceața de la orizont este mai densă. Tocmai am aflat că nu este “oprire”. Deși parcă ne aminteam cum se numește “stația”. Pe marginea drumului sunt unii care ne fac semn. Vor și ei să vină? Ar vrea să ne oprim? Râd de noi sau ne invidiază? Nu mai avem nici un semnal la bord. O tăcere adâncă, ascunsă în zgomotul asurzitor al motoarelor. Oare cât combustibil mai avem în rezervoare. Și ce “reserve” au rămas în bagaje. Pornisem oarecum pripit, nu era clar dacă ne mai întoarcem. Nici „La revedere” nu ne-am luat…De la cine? Nu-i prea cunoșteam pe cei rămași. Erau tăcuți, îngândurați, nu le păsa de noi.

Aveam însă în minte un gând. Bine ascuns. Greu de limpezit. Dar insistent. Ocupa judecata interioară și înțelegerea prezentului. Da! Tocmai asta era treaba! Rătăciți într-un present vast, limpede, dincolo de orice închipuire. Sau timpul se oprise în loc? În care loc? Nu era de găsit pe nici o hartă. Păi dacă nu avea un nume! Mai trecuse careva pe aici? Avea o “istorie”? Se vorbea undeva despre ce se întâmplă aici? Acum? Ce înseamnă “Acum”? Mai știm ce era ieri? Despre mâine nici nu mai era vorba… Suntem totuși, în mișcare! Chiar cu mare viteză! Nu apuci să reții detalii… Cum am descrie cuiva, unde ne aflăm ?

Ne întreabă cineva? Cui îi pasă acum, de noi, acolo unde suntem, ce pățim, ce va urma? S-a mai întâmplat cuiva ce pățim noi azi? Există dosare, cu fapte, detalii, aprecieri, prognoze? Chiar! Cât va mai dura asta? Asta, adică ce ni se întâmplă nouă acum! Oare ce mi se întâmplă? Era de prevăzut? De recunoscut? De evitat?

N-a încercat nimeni, nimic. O pasivitate atotcuprinzatoare. Ar putea fi doar o nevoie de odihnă…Am trecut prin vremuri grele (Unii nu au mai trecut). Totuși, noi trăim, aici și acum. Adică unde? Și când? Există un calendar al “vremurilor neștiute”… Conține date fixe, sărbători, aniversări? Ce-a fost se mai poate întâmpla? Cum ne-am putea pregăti?

Chiar așa! Cum ne-am putea pregăti? Despre ce? Păi despre goana în care ne aflăm, despre Nicăieri, către care ne îndreptăm. Ce va mai fi. Va mai fi un ceva? Îți stă mintea-n loc! În care loc? Unde ne este acum mintea noastră? Sau poate am pierdut-o pe drum…Când ne zdruncinam sau la o cotitură. Au fost multe viraje. Amețitoare, subite, fără oprire. De fapt cine conduce? Ne conduce cineva? Sau am fost părăsiți de tot. Pentru totdeauna… Totuși, va afla oare cineva ce am pățit noi acum? Se va scrie la ziar? Se va raporta cuiva? Ar fi fost unele măsuri de luat? De prevenire, de oprire, de ajutor? Chiar! Ne salvează cineva? Hei! Ajutor!

Nu ne aude nimeni…

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

1 Răspuns

  1. Dan Plesoianu spune:

    Pai, daca scrie cineva la ziar despre (unele) chestii care ni se intimpla, securisto-sereistii din presa si din firmele de „mediatori” cu petlite albastre la maieu, pe sub camasa, nu numai ca nu vor publica sau vor cenzura (prin eliminare) cele scrise de noi, dar ne vor si ignora in totalitate. Asa ca despre care scris e vorba, sau despre care publicare, sau, dupa cum spuneti, despre cine, si cu cine sa vorbim?!
    Ajutor?! De la cine?! Ajutorul trebuie sa vina de la noi insine, numai ca trebuie sa ne grupam cumva… Altfel, divide et impera (de cine?!), care a fost dus la perfectiune de 100% – am ramas la nivelul individului – va fi sistemul politic de baza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.