Discreditarea socialismului prin leninism

Indiferent de ce ar crede cineva despre descompunerea finală a leninismului, acesta a fost un experiment care a reușit din perspectiva reconfigurării comunității politice potrivit unei interpretări specifice a socialismului marxist.

 

Ce sens poate da cineva faptului că, spre deosebire de toate celelalte societăți est-europene, Rusia este singura țară care pare incapabilă să restaureze tradiții și partide pre-comuniste? Unde sunt revoluționarii socialiști, cadeții, menșevicii?

Răspunsul are legătură cu faptul că Lenin a produs „sfârșitul politicii” via triumful ultim al voinței politice (Lenin and the End of Politics). De fapt, aceasta a însemnat că o autoproclamată sectă de pedagogi revoluționari a reușit să constrângă o întreagă populație să le accepte obsesiile drept imperativul inexorabil al istoriei.

Folosind exemplul implementării supravegherii (considerată una din practicile „modernității instituționalizante”), Peter Holquist a arătat că această constrângere nu a fost „o practică specifică bolșevică, marxistă sau chiar totalitară – a fost una modernă”. Potrivit acestei opinii, ceea ce i-a conferit regimului sovietic unicitatea a fost „intersectarea unei ideologii specifice cu implementarea simultană a unei anumite înțelegeri moderne a politicii – spus pe scurt, o înțelegere care privește populațiile deopotrivă ca mijloacele și scopul unui anumit proiect de emancipare”. Având pe fundal propria concepție marxistă asupra politicii, societății și istoriei, leninismul a dezvoltat „un model al progresului istoric mai degrabă închis decât deschis” (Bolshevik Surveillance in Its Pan-European Context).

Comunismul și fascismul au fost susținute de sensul istorico-politic al urgenței istorice și determinarea lor de a acționa într-o manieră radicală. Avangărzile care au adus aceste mișcări politice la putere și care le-au păstrat acolo erau mobilizate și justificate în virtutea schimbării etico-politice pe care se considerau ele însele singurele pregătite să o conducă datorită conștiinței lor post-liberale, precum și datorită spiritului, voinței, disciplinei, autosacrificiului și disponibilității de a acționa.

Impunând dictatura Partidului Comunist drept singurul instrument al acțiunii de împlinire a actului istoric, bolșevicii au reușit să monopolizeze total sfera politică, eliminând toate viziunile alternative ale comunității. Lenin, și mai târziu Stalin, au transformat sistemul politic în „arena centrală și sacră a auto-salvării și auto-sacrificiului revoluționarilor care se luptau să implementeze designurile utopice ce trebuiau împlinite la timpul prezent și pe pământ” (MarxismLeninism as a political religion).

Dat fiind faptul că Uniunea Sovietică a supraviețuit vreme de peste șaptezeci de ani, operația de atribuire a unei sens trecutului pre-comunist înfruntă în mod logic un hiatus istoric. Variile traiectorii ale gândirii politice ruse trebuie să depășească fie o lipsă totală a continuității indigene, fie chestiunea spinoasă a reinterpretării artificiale. În ultimă instanță, este dificil de recuperat tradiția în secolul XXI, când singura versiune de modernitate matură a țării a fost leninismul.

Această aserțiune, în orice caz, ne poartă către o altă ramificare a dilemei acelor Sonderwege („căi distincte”). Principala temă a controversei Richard Pipes-Martin Malia este importantă nu doar pentru interpretarea noastră a istoriei moderne ruse, ci și pentru discuția asupra naturii și viitorului politicii de stânga, socialiste, în secolul XX: a fost Rusia cea care a distrus (compromis) socialismul, așa cum Pipes și, mai devreme, Max Weber au afirmat, sau mai degrabă a fost socialismul revoluționar cel care, din pricina hybrisului său politic, într-adevăr metafizic, a adus suferințe imense asupra Rusiei? (The Soviet Tragedy)

Obiectând față de celebrarea tânărului Georg Lukács a preluării puterii de către Lenin în Rusia, Weber a insistat pe imposibilitatea construirii socialismului imaginat de Karl Marx în absența unor adevărate dezvoltări capitaliste, burgheze de piață: „Este întemeiat”, scria el, „faptul că Manifestul Comunist a accentuat caracterul economic revoluționar al antreprenorilor burghezi capitaliști. Niciun sindicat, cu atât mai puțin oficialii socialiști ai statului, nu poate juca un asemenea rol, înlocuindu-i pe aceștia” (Max Weber: Politics and The Spirit of Tragedy).

Anterior multor critici ai sovietismului, Max Weber a conchis că experimentul leninist va discredita socialismul pentru întreg secolul XX…

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.