Bucuria aniversării unui om care a înțeles Sensul

Andrei Pleşu. Foto: Dilema Veche

Domnul Andrei Pleșu este unul dintre acei foarte puțini oameni despre care se poate spune că a ctitorit „partea cea bună” a societății timpului său. Formând și consacrând – prin cărțile sale, prin cuvintele, memorabil doar ale sale, rostite cu mult miez în spațiul public al ultimelor trei decenii asaltate de farse etice și obscenitate, prin atingerea spiritului său aristocratic de spiritele curioase și însetate de sens ale celor pe care în varii feluri i-a întâlnit – un stil elegant, tonic, coincident cu un mod de a fi, de a percepe, a descifra și înțelege (într-)o lume autohtonă care frapează încă progresiv prin opoziția ei zglobie la atenție morală, bună-creștere și noblețe. Un stil care e omul însuși.

 

Cărțile domniei sale edifică, bucură și luminează minți, dar și suflete, orientând pe calea spre zona alpină a credinței și a Sensului revelat, nu trufaș și orbește căutat. Pe Calea deslușită în cheia înaltei culturi revărsate nobil în fraza (est)etic seducătoare, ferită desigur de prețiozitate, plină de muzicalitate, în umorul și autoironia unei copleșitoare inteligențe, integrându-l întremător pe cititor în rândul unei lumi care chiar „a înțeles” ce contează cu adevărat.

Accesul la cărți care trezesc, rafinează și limpezesc este doar unul dintre darurile deloc „grecești” pe care domnul Andrei Pleșu le-a oferit tuturor celor ce l-au întâlnit, fie și doar citindu-l, apoi iubindu-l.

Contribuția domniei sale la reabilitarea în spațiul cultural românesc atât în comunism, cât mai ales după el, a reflecției asupra Ortodoxiei filocalice, pe ai cărei câțiva reprezentanți autentici, nu închipuiți, i-a cunoscut personal și prețuit fertil, este enormă și ecourile ei nu se vor stinge, sperăm, niciodată.

Textele și conferințele domnului Andrei Pleșu dedicate creștinismului, relației problematice dintre Biserica în care se integrează firesc și intelectualii care se codesc, marilor figuri morale ale rezistenței din închisorile comuniste (domnia sa trăind cândva excluderea socială într-un domiciliu forțat), artei și Europei creștine, lumii îngerești, dar și românești anterioare și posterioare socialismului, în aceste mari teme, dar și în multe altele expuse într-o veridică lumină, a fost portretizat fidel și edificator autenticul chip al „omului creștin” inspirat de Evanghelie și decupat onest din mulțimea superstițioșilor, fariseilor de ocazie și aroganților care mizează filetist pe posesiunea Adevărului, ignorând Calea spre El și Viața.

Această contribuție personală profund sanificatoare pentru spațiul cultural, etic și teologico-creștin românesc este una care îmbogățește pe fiecare dintre cei ce o descoperă și o folosesc. Una formatoare.

A-i dori sănătate și ocrotirea lui Dumnezeu în toate celui care are încă multe de împlinit și dăruit lumii noastre românești prin cuvântul său sclipitor inspirat de Cuvânt, este doar un mic, dar binefăcător gest de prețuire, un sincer exercițiu de admirație.

La mulți ani, domnule Andrei Pleșu!

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

3 Comentarii

  1. Dorin Valeriu spune:

    Da, cel mai îndemânatic, inspirat,cu har utilizator al limbii române de astăzi !

  2. Da, d-l Andrei Pleșu, negreșit este o mare personalitate, și merită întreg respectul și admirația noastră. Chiar și un decent text laudațium, la ceas aniversar, împreună cu LA MULȚI ANI !
    Dar nu un șir interminabil de laude, pe alocuri forțate, menite parcă să-l ridice în slăvi pe autor, nu pe sărbătorit.

  3. Gheorghiu Vvasile spune:

    Am vrea sa va vedem mai des la tv ( stiti d-oastra cum sa faceti ! ) .va rog sa intelegeti ca vorbele,ideile,conceptele d-voastra sunt medicamente pentru sufletul multor romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.