Dezirabile virtuți ale majoritarului

În sfera oricărei majorități de ordin etnic, social, politic, dar mai ales religios, care se identifică cu spiritul creștin, necesarele virtuți care ar trebui să răsară firesc și să fie apoi cultivate sunt:

Îngăduința pentru „aproapele” minoritar (adevărata toleranță a lucrurilor tolerabile, creștineasca înțelegere, nu cea clamată ideologic care pretinde isteric recunoașterea forțată a nefirescului ca firesc și privilegierea primului);

Smerenia lucidă (ca expresie onestă a conștientizării și recunoașterii scăderilor și limitelor proprii, oricât de majoritar ai fi);

Discreția (ca rod al discernământului care te onorează și te oprește să participi la spectacolul grotesc al trufiei majoritarului și al nedreptei „domnii a cantității”).

Nu prin număr copleșitor, discurs ofensator, gregarism și populism se exprimă și argumentează valoarea reală și calitatea umană, ci prin noblețe și generozitate, accesibile oricui are o viață lăuntrică cât de cât amprentată de principiile pe care cu glas înalt le invocă și de modele morale şi intelectuale pe care intens le evocă (sfinți, eroi, martiri, oameni de spirit).

A evoca, de exemplu, în starea acută a „mândriei că ești român”, chiar „bun român”, predecesori iluștri, de care te leagă personal doar firul adamic, a debita citate din cărțile evident necitite ale unor personalități care ar fi azi oripilate de orientarea contrară principiilor pe care ele le-au întrupat, nu caricaturizat, a-i jigni și ucide în efigie pe cei ce nu aplaudă micile și trecătoarele tale victorii asupra realității, toate acestea și altele asemenea nu te plasează în zona respectabilității, ci a imposturii dezonorante pe termen lung și foarte lung.

Îngăduința, smerenia și discreția ar putea compune programul minimal moral al majoritarului cu adevărat respectabil, care înțelege să se onoreze pe sine prin situarea cuviinciosă față de ceilalți, nu chiar vinovați că sunt minoritari sau în dezacord cu el.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News